Dreptul muncii. Abatere disciplinara. Inceputul termenului de prescriptie al aplicarii sanctiunii disciplinare. Continutul instiintarii privitoare la cercetarea disciplinara prealabila. Sanctiune
C.muncii, art. 267 alin. (2), art. 268 alin. (1)
Termenul de prescriptie al aplicarii sanctiunii disciplinare nu curge de la data semnalarii faptei, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunostinta despre savarsirea abaterii printr-o nota de constatare, referat, proces verbal etc. cu data certa, dobandita prin inregistrarea in registrul general al unitatii.
Mentionarea obiectului cercetarii disciplinare este necesara pentru a da posibilitatea angajatului de a-si exercita dreptul de a formula aparari.
Daca salariatului nu i se aduce la cunostinta ca, in privinta lui, a fost declansata cercetarea disciplinara si abaterea disciplinara concreta, ce i se imputa, neprezentarea la cercetarea disciplinara nu indreptateste unitatea sa aplice sanctiunea fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, deoarece angajatul este privat de dreptul la aparare.
Curtea de Apel Timisoara, sectia litigii de munca si asigurari sociale,
Decizia civila nr. 37 din 16 ianuarie 2009
Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Timis sub nr. 6755/30/2008, reclamanta C.A. a chemat in judecata parata Universitatea din Oradea solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta, sa constate nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 705/25 iulie 2008, sa dispuna reintegrarea ei pe postul avut anterior si obligarea paratei la plata drepturilor salariale, incepand cu data desfacerii contractului de munca si pana la reincadrarea efectiva pe postul detinut anterior, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 3354 pronuntata la 16 octombrie 2008, instanta a admis exceptiile tardivitatii emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca si a nulitatii deciziei prevazute de art. 268 alin. (2) din Codul muncii si art. 267 alin. (1) si alin. (2) din Codul muncii, a respins exceptia prevazuta de art. 76 Codul muncii, invocata de reclamanta, ca neintemeiata. Totodata, a admis actiunea reclamantei, a constatat nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 705/25 iulie 2008, emisa de parata, a dispus reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior desfacerii contractului individual de munca, a obligat parata la plata drepturilor salariale majorate si indexate, incepand cu data desfacerii contractului de munca: 25 iulie 2008 si pana la reincadrarea efectiva pe postul detinut anterior precum si la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1000 lei, reprezentand onorariu de avocat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a apreciat intemeiata exceptia tardivitatii emiterii deciziei de concediere, motivat de faptul ca, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare.
In speta, conducerea unitatii a luat cunostinta la 21 ianuarie 2008, asa cum rezulta din hotararea adoptata de Senatul Universitatii din 21 ianuarie 2008, in care apare mentiunea ca a fost aprobata constituirea unei comisii de cercetare disciplinara pentru sanctionarea reclamantei cu desfacerea disciplinara a contractului de munca. Din foile colective de prezenta pe lunile martie-aprilie-mai 2008 s-a putut cunoaste lipsa la stagiile pe aceste luni.
Pe de alta parte, la emiterea deciziei contestate, au fost nesocotite dispozitiile art. 267 din Codul muncii, salariata nefiind convocata cu respectarea cerintelor art. 267 alin. (2) din Codul Muncii. Astfel, in instiintarea nr. 10309/15 iulie 2008 nu este mentionat obiectul cercetarii raportat la decizia de sanctionare emisa, ceea ce lezeaza dreptul de aparare al reclamantei in cursul cercetarii administrative.
Totodata, s-a retinut ca, in decizia de sanctionare disciplinara, parata nu a mentionat faptele comise in mod concret de catre reclamanta, decizia nefiind comunicata in termen de 5 zile de la data emiterii, imprejurare ce atrage nulitatea deciziei de sanctionare, potrivit art. 268 alin. (3) din Codul muncii.
In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus, a declarat recurs parata Universitatea din Oradea, recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara sub nr. 6755/30/2008.
Prin recursul declarat a solicitat modificarea in parte a sentintei, in sensul respingerii actiunii.
Recursul este intemeiat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
In motivarea cererii de recurs se arata ca instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile legale incidente spetei, deoarece a ignorat aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor din Legea nr. 128/1997. Tardivitatea emiterii deciziei de sanctionare trebuie analizata in conformitate cu dispozitiile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, care prevede ca "cercetarea propunerii de sanctionare si comunicarea deciziei se face in cel mult 30 de zile de la data constatarii abaterii, consemnata la registratura generala a institutiei de invatamant superior", dispozitii in raport de care decizia de sanctionare a fost emisa in termen de 30 de zile de la data constatarii abaterii, consemnata la registratura generala a institutiei de invatamant superior. Totodata, sustine ca a luat la cunostinta de abaterile savarsite de reclamanta la 10 iulie 2008, cand a fost inregistrata, la registratura generala a institutiei, adresa nr. 5416/8 iulie 2008.
In cauza, cercetarea disciplinara a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor art. 119 (1) si 120 din Statutul personalului didactic, reclamanta fiind convocata in fata comisiei de disciplina cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, insa aceasta nu s-a prezentat la convocare. In decizie sunt descrise faptele savarsite de reclamanta, inclusiv temeiul de drept al aplicarii sanctiunii..
Prin intampinare, reclamanta intimata a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata, intrucat prima instanta a solutionat in mod corect cauza pe exceptia tardivitatii, deoarece dispozitiile art. 268 (1) din Codul muncii si art. 122 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 instituie un termen unic pentru emiterea deciziei de concediere, si anume de 30 de zile de la data constatarii abaterii disciplinare.
Consemnarea la registratura reprezinta doar o formalitate suplimentara in sarcina angajatorului, instituita in favoarea angajatilor, iar nu o facilitate acordata angajatorului pentru a putea da, dupa bunul sau plac, aparenta ca a luat cunostinta de savarsirea abaterii intr-un moment mai apropiat de cel al emiterii deciziei de concediere.
Cu referire la nulitatea deciziei de concediere, se sustine ca instanta a aplicat in mod corect dispozitiile legale, deoarece angajatorul a convocat, in scris, pe salariat, aratand data, ora si locul intrevederii, insa nu a precizat obiectul si nici ca este vorba despre o convocare in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, astfel incat sanctiunea este nulitatea absoluta. In caz contrar s-ar incalca dreptul la aparare al angajatului. Decizia de concediere este nula si datorita continutului ei, in care nu s-a individualizat nici contractul de munca desfacut.
Analizand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., instanta a apreciat recursul neintemeiat, pentru urmatoarele motive:
In mod gresit instanta de fond a retinut ca decizia de concediere disciplinara ar fi fost emisa tardiv, cu depasirea termenului de 30 de zile, prevazut de art. 268 alin. (1) din Codul muncii.
Conform acestor dispozitii legale, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii.
Termenul nu curge de la data semnalarii faptei, ci de la data la care reprezentantul angajatorului a luat cunostinta despre savarsirea abaterii printr-o nota de constatare, referat, proces verbal etc., cu data certa, dobandita prin inregistrarea in registrul general al unitatii.
Pe de alta parte, termenul mentionat nu curge de la data la care comisia de cercetare disciplinara a fost sesizata de conducerea societatii cu solicitarea de a proceda la cercetarea "evenimentelor", ci de la data la care rezultatele cercetarii au fost aduse la cunostinta conducerii prin referatul inregistrat la registratura unitatii.
In speta, acest termen nu a fost depasit, deoarece conducerea Universitatii din Oradea a fost sesizata, prin adresa nr. 10084/10.07.2008, despre absenta reclamantei de la serviciu o perioada de timp mai mare de 15 zile calendaristice, iar referatul comisiei disciplinare prin care se constata savarsirea abaterii disciplinare si se propune sanctiunea desfacerii contractului de munca al reclamantei a fost inregistrat la registratura la 18 iulie 2008 sub nr. 10618.
Instanta de fond a retinut corect nulitatii deciziei de concediere. Conform art. 267 alin. (2) din Codul muncii, punctul de pornire in efectuarea cercetarii disciplinare il reprezinta convocarea, in scris, a salariatului de catre persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze aceasta operatiune, cu precizarea obiectului, datei, orei si locului intrevederii.
Prin instiintarea nr. 10309/15 iulie 2008, reclamanta este convocata pentru 18 iulie 2008 in vederea analizarii situatiei activitatii. Obiectul convocarii "analiza situatiei activitatii" este un obiect general. Prin convocare, reclamantei trebuia sa i se aduca la cunostinta ca este cercetata disciplinar pentru absentele nemotivate de la serviciu din perioada martie - aprilie - mai, pentru ca, in raport de aceste elemente, ea sa-si pregateasca apararea.
Cata vreme reclamantei nu i s-a adus la cunostinta ca, in privinta ei, a fost declansata cercetarea disciplinara si in concret abaterea disciplinara care i se imputa, neprezentarea la cercetarea disciplinara nu indreptateste unitatea sa aplice sanctiunea fara efectuarea cercetarii, angajatul fiind privat de dreptul de aparare. Neindicarea obiectului convocarii face ca absenta salariatului la convocare sa nu poata fi considerata ca un refuz de prezentare la audiere, care sa indreptateasca aplicarea sanctiunii fara efectuarea cercetarii prealabile. Sanctiunea care intervine in aceasta situatie este nulitatea.
Solutionarea cauzei in mod corect pe aceasta exceptie, face de prisos analizarea conditiilor formale ale deciziei de concediere prin prisma dispozitiilor art. 268 alin. (2) lit. a) si d) din Codul muncii.
Cum in mod corect instanta de fond a solutionat cauza si pe exceptia nulitatii deciziei de concediere disciplinara,chiar daca in mod gresit a fost solutionata exceptia tardivitatii, recursul a fost respins ca neintemeiat, in baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., pentru considerentele aratate anterior, cu substituirea motivarii primei instante.