Litigiu comercial evaluabil in bani. Competenta materiala

Decizie nr. 247 din data de 25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Litigiu comercial evaluabil in bani. Competenta materiala
C.proc.civ., art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a)

Potrivit art. 1 din Codul de procedura civila, judecatoriile judeca, in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante, iar in conformitate cu art. 2 din acelasi cod tribunalul judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani.
Ca atare, se poate observa ca in timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila stabileste expres competenta dupa materie in prima instanta a tribunalului, in procesele si cererile de natura comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil in bani, art. 1 pct. 1 din acelasi cod reglementeaza competenta de drept comun, in prima instanta, a judecatoriilor, ceea ce inseamna ca le sunt atribuite in competenta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare pana la 100.000 lei.
Daca o actiune comerciala are un obiect evaluabil in bani, competenta in prima instanta este determinata de criteriul valoric, judecatorie sau tribunal, dupa caz.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia comerciala, decizia civila nr. 247 din 25 noiembrie 2008, (Csaba Bela Nasz)

Prin sentinta civila nr. 594 din 20 mai 2008 pronuntata in dosarul nr. 547/ 115/2007 Tribunalul Caras-Severin a admis in parte actiunea comerciala formulata de reclamanta S.C. R S.A. Resita impotriva paratei S.C. E S.A. - Sucursala Resita si a obligat-o pe aceasta din urma sa incheie cu reclamanta un contract de inchiriere asupra postului trafo inscris in C.F. nr. 11359, nr. top. G106/b/b/3, situat in loc. R, jud. Caras-Severin, respingand capatul de cerere privind pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract.
Din ansamblul probelor administrate judecatorul fondului a retinut ca S.C. R S.A. Resita este proprietara terenului si a postului trafo situate in loc. R, judetul Caras-Severin, dreptul sau fiind stabilit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria CS nr. 00015 si incheierea nr. 287/ 25.01.2000 a Judecatoriei Resita - Biroul de carte funciara, postul trafo fiind inscris in C.F. nr. 11359, sub nr. top. G106/b/b/3.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, asupra terenurilor si bunurilor proprietate publica sau privata a altor persoane fizice ori juridice si asupra activitatilor desfasurate de persoane fizice sau juridice in vecinatatea capacitatii energetice, titularii autorizatiilor de infiintare si titularii licentelor beneficiaza, in conditiile legii, pe durata lucrarilor de realizare si retehnologizare, respectiv de functionare a capacitatii energetice, de mai multe drepturi. Drepturile de uz si de servitute au ca obiect utilitatea publica si au caracter legal, iar continutul acestora este prevazut la art. 19 si se exercita pe toata durata existentei capacitatii energetice.
Alineatul (4) al aceluiasi articol arata ca exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale afectate de capacitatile energetice se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, iar potrivit alineatului 6 proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin. 5, titularii de licente si autorizatii fiind obligati sa procedeze la incheierea conventiilor-cadru prevazute la alin. 5 in termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectati. Potrivit alin. 5 al art. 16, exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, impreuna cu conventia-cadru, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
Fata de cele aratate tribunalul a constatat ca detinatorii proprietatilor private au dreptul de a incheia o conventie cadru cu titularii licentelor de furnizare a energiei electrice, dar cuantumul despagubirilor nu il stabileste instanta de judecata, ci Guvernul Romaniei, printr-o hotarare, motiv pentru care a admis doar in parte actiunea reclamantei.
Impotriva sentintei de mai sus, in termen legal, au declarat apel ambele parti litigante. In timp ce reclamanta S.C. R S.A. Resita a solicitat schimbarea hotararii atacate si admiterea integrala a actiunii aratand in motivare ca in mod gresit i-a fost admisa doar in parte cererea de chemare in judecata, parata apelanta S.C. E S.A. a solicitat, in urma reanalizarii probelor administrate, schimbarea in tot a sentintei atacate in sensul respingerii actiunii reclamantei ca fiind neintemeiata.
Prin decizia civila nr. 247 din 25 noiembrie 2008 Curtea de Apel Timisoara a admis ambele apeluri si a anulat sentinta civila nr. 594 din 20 mai 2008 pronuntata de Tribunalul Caras-Severin in dosarul nr. 547/115/2007 trimitand cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Resita.
Pentru a hotari astfel instanta de control judiciar a retinut ca in speta, cu toate ca parata S.C. E S.A. - Sucursala Resita prin intampinarea depusa la dosarul de fond a ridicat exceptia de necompetenta materiala solicitand ca pricina sa fie solutionata in prima instanta de catre Judecatoria Resita, prin incheierea de sedinta din 27 martie 2007 Tribunalul Caras-Severin a respins aceasta exceptie, mentinand cauza spre solutionare, cu motivarea ca, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, pricina este de competenta tribunalului.
Acest din urma text statueaza, intr-adevar, ca tribunalele judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani.
Insa, trebuie avut in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 7201 din acelasi cod, in litigiile comerciale evaluabile in bani, trebuie incercata concilierea directa, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata. Reclamanta a incercat sa realizeze procedura de conciliere, transmitand paratei la 9 ianuarie 2006 o invitatie la sediul societatii pentru "o discutie prealabila referitoare la postul trafo aflat pe terenul si in proprietatea S.C. R S.A. Resita, imobil utilizat exclusiv de catre societatea parata". De asemenea, la data de 23 ianuarie 2006 reclamanta a trimis paratei o invitatie la conciliere directa pentru ziua de 9 februarie 2006, ora 1000, cu privire la plata sumei de 1.500 euro/luna reprezentand contravaloarea utilizarii terenului si a cladirii proprietatea sa. Aceasta din urma comunicare a fost expediata catre S.C. E S.A. - Sucursala Resita, fiind inregistrata sub nr. 930/23.01.2006, si a fost urmata de incercarea de conciliere consemnata in procesul-verbal din 9 februarie 2006, astfel ca au fost indeplinite cerintele art. 7201 din Codul de procedura civila. Nu in ultimul rand, si in cuprinsul memoriului justificativ nr. 1719/18.12.2007 depus la dosarul de fond, reprezentantii reclamantei au precizat faptul ca pretentiile societatii se bazeaza pe suprafata desfasurata a activului in litigiu, care este de 82,5 mp., suprafata terenului de care este lipsita reclamanta, care este de cca. 500 mp., deoarece alimentarea postului trafo se face cu cabluri postate subteran ce deservesc zona, in care se afla locuinte si alte societati comerciale, nefiind permisa construirea de alte obiective pe terenul respectiv, ceea ce afecteaza in sens negativ dezvoltarea S.C. R S.A. Resita, precum si pe costul lucrarilor de reabilitare executare la acest post trafo in cursul anului 2006 a caror valoare se ridica la 12.487 lei, inclusiv T.V.A., imprejurari fata de care se impune stabilirea unei chirii de 3.500 euro/luna.
Potrivit art. 1 din Codul de procedura civila, judecatoriile judeca, in prima instanta, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instante, plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute de lege, si in orice alte materii date prin lege in competenta lor, iar in conformitate cu art. 2 din acelasi cod tribunalul judeca in prima instanta, printre altele, procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al caror obiect este neevaluabil in bani si procesele si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dupa caz, posesorii, formulate de tertii vatamati in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa ca in timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila stabileste expres competenta dupa materie in prima instanta a tribunalului, in procesele si cererile de natura comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil in bani, art. 1 pct. 1 din acelasi cod reglementeaza competenta de drept comun, in prima instanta, a judecatoriilor, ceea ce inseamna ca le sunt atribuite in competenta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare pana la 100.000 lei. Asadar, daca o actiune comerciala are un obiect evaluabil in bani, competenta in prima instanta este determinata de criteriul valoric, judecatorie sau tribunal, dupa caz.
Fata de obiectul litigiului, care este unul evaluabil in bani, si cuantumul pretentiilor societatii reclamante (sub 100.000 lei) este fara putinta de tagada ca pricina trebuia sa fie solutionata in prima instanta de catre judecatorie si nu de tribunal, cum gresit s-a procedat in cauza, astfel ca sunt incidente prevederile tezei I a alin. 2 al art. 297 din Codul de procedura civila, potrivit careia daca prima instanta s-a declarat competenta si instanta de apel stabileste ca a fost necompetenta, anuland hotararea atacata, va trimite cauza spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent, afara de cazul cand constata propria sa competenta.

Sursa: Portal.just.ro