Imobil preluat in baza Decretului nr. 223/1974, aflat in proprietatea statului. Actiune in revendicare. Admisibilitate
Cod civil, art. 480
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 6
Dispozitiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi invocate decat in procedura speciala reglementata de aceasta lege, iar nu intr-o actiune de drept comun, tocmai in considerarea principiului potrivit caruia alegerea unei proceduri nu mai ingaduie recurgerea la o alta procedura. De altfel, de principiu, nu se poate sustine ca o dispozitie dintr-o lege poate infrange un drept fundamental. Este vorba de dreptul de acces la justitie, considerat a fi, in acelasi timp un principiu constitutional, deoarece el face posibila exercitarea celorlalte drepturi si libertati fundamentale.
Sectia civila, decizia nr. 1038 din 28 octombrie 2008, (judecator dr. Adriana Corhan)
Prin decizia civila nr. 984 din 21 octombrie 2008 Curtea a admis recursul declarat de reclamanta H. M. impotriva deciziei civile nr. 365/A din 7 mai 2008 pronuntata de Tribunalul Timis, a casat decizia nefundat si sentinta civila nr. 12065 din 29 noiembrie 2007 pronuntata de Judecatoria Timisoara si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta, Judecatoria Timisoara.
Curte a retinut ca prin decizia civila nr. 365 din 07 mai 2008 Tribunalul Timis a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta H.M. impotriva sentintei civile nr. 12065 din 29 noiembrie 2007 pronuntata de Judecatoria Timisoara.
Tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr. 12065 din 29 noiembrie 2007 Judecatoria Timisoara a respins actiunea formulata de reclamanta impotriva paratului Statul Roman prin Primarul municipiului Timisoara si Primaria municipiului Timisoara, avand ca obiect restituirea in natura, in baza art. 480 C.civ., a apartamentului descris in actiune, preluat de Statul Roman la plecarea reclamantei din tara, precum si revenirea la situatia anterioara de carte funciara.
Instanta de fond a retinut ca asupra apartamentului in cauza este proprietar Statul Roman, in baza Decretului nr. 223/1974, respectiv a deciziei nr. 4238 din 10 noiembrie 1987 a fostului Consiliu Popular al judetului Timis, Comitetul Executiv, conform careia apartamentul a trecut din proprietatea reclamantei in proprietatea Statului Roman, in administrarea operativa directa a Intreprinderii de Constructii, Reparatii si Administrare Locativa Timisoara, fiind aprobata plata sumei de 68.809 lei, din care suma de 26.811 lei s-a dispus a se vira in contul C.E.C. cu titlu de credit ramas nerambursat, iar diferenta de 41.998 lei a se achita reclamantei, cu titlu de contravaloare a constructiei, care a trecut in proprietatea statului.
Instanta de fond a apreciat ca in baza principiului conform careia legea speciala deroga de la legea generala, dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213 /1998 sunt aplicabile numai daca imobilele nu sunt supuse unor alte proceduri de restituire.
Imobilului in cauza ii sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001, asa incat reclamanta nu are posibilitatea de a promova o actiune de drept comun pentru revendicarea imobilului.
Impotriva sentintei primei instante, reclamanta a declarat recurs, cale de atac calificata a fi apel.
Reclamanta a aratat ca nerespectarea termenului stabilit de legea speciala nu poate avea decat semnificatia pierderii beneficiului acordat prin aceasta lege, iar nu paralizarea unei actiuni in revendicare de drept comun.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct.7-9 C.proc.civ.
Analizand apelul, tribunalul a apreciat ca este neintemeiat.
Astfel, a retinut ca desi reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 480 C.civ., in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit carora reclamanta trebuia sa ceara restituirea imobilului in termenele si conditiile prevazute de aceasta lege, cu consecinta ca nedepunerea notificarii in termenul legal atrage, conform art. 22 alin. (5) din aceasta lege, pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Tribunalul a apreciat ca Legea nr. 10/2001 este o lege speciala derogatorie de la dispozitiile art. 480 C.civ., iar incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu poate fi retinuta in cauza, deoarece la data ratificari acestei conventii prin Legea nr. 30/1994 reclamanta nu mai detinea imobilul, iar dispozitiile Conventiei nu pot retroactiva.
Tribunalul a apreciat ca reclamanta nu a pierdut numai beneficiul de a obtine masuri reparatorii potrivi legii speciale, ci si orice drept de a mai solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
A concluzionat astfel ca solutia instantei de fond este legala si temeinica si se impune respingerea apelului declarat de reclamanta.
Impotriva acestei decizii reclamanta H.M. a declarat recurs in termen, solicitand modificarea ambelor hotarari si in fond admiterea actiunii in temeiul art. 304 pct.7, 8 si 9 C.proc.civ.
In motivarea recursului arata ca imobilul a fost preluat de Statul Roman in baza Decretului nr. 223/1974 in anul 1987, cand ea s-a stabilit in Suedia, iar in prezent se afla tot in proprietatea statului, intrucat nu a fost instrainat.
Arata ca Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat si nu mai poate constitui un temei legitim pentru pastrarea de catre Statul Roman a dreptului de proprietate.
Reclamanta mai arata ca imobilul a fost preluat fara titlu de Statul Roman, asa incat, in temeiul art.1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, instantele erau datoare sa-i protejeze dreptul de proprietate.
Prin intampinare, paratii au solicitat respingerea recursului, invocand faptul ca reclamanta nu a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001, asa incat actiunea este inadmisibila.
Instanta a pus in discutie, conform art. 306 alin. (2) si art. 312 alin. (5) C.proc.civ., imprejurarea ca instantele nu s-au pronuntat asupra fondului cauzei.
Analizand recursul declarat de reclamanta in raport de criticile formulate de aceasta, dar si in raport de motivul de casare pus in discutie din oficiu, Curtea apreciaza ca in temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ. se impune admiterea recursului si casarea celor doua hotarari cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, Judecatoria Timisoara.
Curtea retine ca reclamanta in contradictoriu cu Statul Romana a solicitat restituirea in natura a apartamentului pe care l-a detinut in proprietate si care i-a fost preluat de Statul Roman odata cu parasirea tarii in anul 1987 in temeiul Decretului nr. 223/1974, invocand art. 480 C.civ., fata de imprejurarea ca potrivit extrasului de carte funciara imobilul constituie si in prezent proprietatea Statului Roman.
Conform art. 112 pct. 4 C.proc.civ. reclamanta a aratat atat motivele de fapt, cat si pe cele de drept pe care isi intemeiaza actiunea.
In acest sens a aratat ca solicita restituirea imobilului in baza art. 480 C.civ. deoarece Statul Roman nu are un titlu care sa-l legitimeze sa mai detina imobilul, cata vreme Decretul nr. 223/1974 a fost un act normativ abuziv, iar imobilul nu a fost vandut pana in prezent.
Instanta de fond a apreciat gresit ca in cauza sunt incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001, lege speciala, ce deroga de la dreptul comun civil, si a carei procedura trebuia urmata de reclamanta.
In acest mod instanta de fond a schimbat nepermis temeiul de drept al actiunii, infrangand astfel atat dreptul procesual al reclamantei de a dispune in ce priveste cererea adresata instantei, cat si insusi dreptul acesteia de acces la justitie.
Mai precis, judecatorul nu era indreptatit sa refuze judecarea cererii, apreciind-o ca inadmisibila, ci trebuia sa examineze temeinicia acesteia in raport de situatia imobilului si de temeiul de drept invocat de reclamanta.
Astfel, atata timp cat reclamanta a invocat dispozitiile art. 480 C.civ. este evident ca aceasta a formulat o actiune in revendicare, solicitand restituirea imobilului, pe care Statul Roman il detine, in aprecierea acesteia, fara temei, deoarece nu a avut niciodata calitatea de proprietar legitim, din moment ce Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un temei pentru preluarea legitima a imobilului.
Curtea apreciaza ca prima instanta nu s-a conformat dispozitiilor art. 129 alin. ultim C.proc.civ., in sensul ca nu s-a pronuntat asupra obiectului cererii formulata de reclamanta.
Aceasta solutie gresita a fost pastrata de tribunal prin respingerea apelului reclamantei. In acelasi mod, tribunalul considera gresit ca reclamanta nu putea sa formuleze o astfel de actiune, singura cale de urmat pentru restituirea imobilului fiind cea prevazuta de Legea nr. 10/2001.
Aprecierea tribunalului, in sensul ca reclamanta nu poate pretinde restituirea imobilului cata vreme nu a uzat de procedura speciala prevazuta de Legea nr. 10/2001 este contrara nu numai art. 6 parag. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ce garanteaza dreptul oricarei persoane de acces la un tribunal care sa analizeze temeinicia pretentiilor ei, drept garantat si de art. 21 din Constitutia Romaniei, ci si dreptul la respectul bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
In acest sens, este, de asemenea, gresita aprecierea tribunalului, in sensul ca reclamanta nu poate pretinde incalcarea dreptului sau de proprietate cata vreme Conventia a fost ratificata de Romania numai prin Legea nr. 30/1994, data la care reclamanta nu mai avea calitatea de proprietara, iar legea nu retroactiveaza.
Curtea apreciaza ca nu se pune problema retroactivitatii legii, din moment ce situatia juridica a reclamantei este inca in curs de executare, in sensul ca, desi dreptul sau de proprietate nu s-a stins niciodata, Statul Roman detine nelegitim imobilul.
Pe de alta parte, conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, consacrata in aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, reclamantei ii este garantata cel putin speranta legitima in a obtine o reparatie echitabila din partea statului pentru lipsirea sa de proprietate in conditiile injuste impuse la vremea plecarii din tara, iar, potrivit sustinerilor acesteia, reparatia poate avea loc in natura, dat fiind ca imobilul nu a fost vandut.
Curtea apreciaza ca cele doua instante nu au solutionat actiunea pe fond, in mod gresit, iar prin aceasta au blocat reclamantei accesul la justitie, in conditiile in care aceasta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 480 C.civ.
Curtea apreciaza, asa cum sustine reclamanta, ca dispozitiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi invocate decat in procedura speciala reglementata de aceasta lege, iar nu intr-o actiune de drept comun, tocmai in considerarea principiului potrivit caruia alegerea unei proceduri nu mai ingaduie recurgerea la o alta procedura. De altfel, de principiu, nu se poate sustine ca o dispozitie dintr-o lege poate infrange un drept fundamental. Este vorba de dreptul de acces la justitie, considerat a fi, in acelasi timp un principiu constitutional, deoarece el face posibila exercitarea celorlalte drepturi si libertati fundamentale.
Cu alte cuvinte, reclamanta nu mai poate cere restituirea in natura sau alte masuri reparatorii potrivit procedurii speciale, avand in vedere ca Legea nr. 10/2001 impunea respectarea unui termen.
Insa, potrivit art. 480 C.civ., dreptul de proprietate al reclamantei, drept pe care aceasta sustine ca nu l-a pierdut datorita faptului ca titlu statului este unul nevalabil, confera acesteia cele trei prerogative, posesia, folosinta si dispozitia.
Reclamanta sustine astfel ca nu a pierdut niciodata dreptul de proprietate, insa, este in fapt lipsita de prerogativele ce alcatuiesc continutul dreptului sau, motiv pentru care cere concursul justitiei.
In acest cadru procesual, stabilit de reclamanta, potrivit principiului disponibilitatii, instantele erau datoare sa se pronunte asupra temeiniciei sau netemeiniciei actiunii.
Ca urmare, Curtea apreciaza ca in temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ. se impune admiterea recursului declarat de reclamanta si casarea celor doua hotarari cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, Judecatoria Timisoara.