Drepturi reale. Proprietatea. Imobil preluat de Stat in baza Decretului nr. 223/1974. Revendicare pe calea dreptului comun. Admisibilitatea actiunii
Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2)
C.civ., art. 480, art. 481
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie, in natura, in conditiile acestei legi, iar potrivit art. 2 alin. 2 "persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii".
Art. 480 C.civ. consacra prerogativele de posesie, folosinta si dispozitie in favoarea titularului dreptului de proprietate, iar art. 481 prevede ca nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica si numai dupa o justa si prealabila despagubire.
Din textele legale mai sus mentionate, rezulta ca ipoteza consacrata de dispozitia art. 1 alin. 1 si art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 se suprapune celei consacrate de dispozitiile art. 480 si 481 C.civ., cu referire la actiunea in revendicare imobiliara, solutia normativa preconizata, aceea de restituire in natura a unor astfel de lucruri, fiind aceeasi, in ambele reglementari, singura diferenta constand in aceea ca legea speciala preconizeaza, in plus, si alte moduri reparatorii in ipoteza in care bunul nu poate fi restituit in natura.
In consecinta, neurmarea procedurilor instituite de Legea nr. 10/2001 nu poate conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, in raport cu caracterele acestui drept, consacrat de legislatia comuna si art. 1 Protocolul nr. 1 Aditional la Conventie, astfel incat actiunea pe calea dreptului comun este admisibila.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia civila nr. 295 din 19 martie 2008
Prin Sentinta civila nr. 46 din 17 ianuarie 2007, Judecatoria Sannicolau Mare a admis actiunea civila formulata de reclamantii R.D. si R.F., constatand nevalabilitatea titlului in baza caruia Statul Roman a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in C.F. nr. 12815 Sannicolau Mare, cu consecinta rectificarii cartii funciare, in sensul radierii dreptului de proprietate al paratului Statul Roman si restabilirii situatiei anterioare acestei inscrieri.
Totodata, Statul Roman a fost obligat sa predea reclamantilor in deplina proprietate imobilul in litigiu, in temeiul dispozitiilor art. 480 C.civ.
Tribunalul Timis, prin Decizia civila nr. 740/A/02.10.2007, a admis apelurile paratilor Consiliul Local Sanicolau Mare si D.G.F.P. Timis impotriva Sentintei civile nr. 46 din 17 ianuarie 2007 a Judecatoriei Sanicolau-Mare, pe care a schimbat-o in totalitate, cu consecinta respingerii actiunii reclamantilor ca inadmisibila.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Timis a retinut ca, in raport cu situatia imobilului in litigiu, aplicabile sunt dispozitiile Legii nr. 10/2001, care inlocuiesc dispozitiile dreptului comun in materia actiunilor in revendicare imobiliara, astfel ca actiunea reclamantilor este inadmisibila.
Impotriva acestei decizii, reclamantii au declarat recurs, invocand nelegalitatea hotararii prin prisma interpretarii si aplicarii gresite a art. 6 din Legea nr. 213/1998, a Deciziei nr. 5/20.11.2000, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie - Sectiile Unite, context in care au sustinut ca instanta de apel, nejustificat, a sanctionat reclamantii pentru neexercitarea drepturilor prevazute de Legea nr. 10/2001, in conditiile in care Statul Roman detine imobilul abuziv.
Prin Decizia civila nr. 295 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de reclamanti impotriva Deciziei civile nr. 740/A din 2 octombrie 2007 a Tribunalului Timis, pe are casat-o si a trimis cauza spre rejudecare, in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 312 alin. (5) C.proc.civ.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel Timisoara a retinut urmatoarele considerente:
Tribunalul a pronuntat o hotarare nelegala, prin modul de solutionare a exceptiei actiunii in revendicare a imobilului, ignorandu-se dispozitiile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, in raport de art. 480 C.civ.
Principiul "specialia generalibus derogant", valorificat de instanta de apel, intervine cand se pune problema combinarii a doua legi (norme) succesive, una generala si alta speciala, cadru in care legea speciala este privilegiata, caci se aplica inaintea celei generale.
Interpretarea si aplicarea dreptului in acest context vizeaza exclusiv normele care contin exceptii, instituie prezumtii legale sau contin enumerari limitative.
Cu alte cuvinte, ipoteza celor doua legi este una comuna (sau cel putin cea retinuta de legea speciala se integreaza in ipoteza legii generale), in timp ce, solutiile normative furnizate de legea speciala, desi deriva din cele preconizate de legea generala, contin particularitati de natura a raspunde, in principal, ratiunii legii speciale.
In cazul dispozitiilor legii generale, care este codul civil (art. 480 si urm. C.civ.), prin raportare la legea speciala, Legea 10/2001, se impune, asadar, identificarea ratiunii legii speciale, pentru a desprinde solutiile particulare preconizate de aceasta lege, a carei aplicare are prioritate in raport cu dreptul comun, dat fiind ca asemenea solutii trebuie sa raspunda intrutotul ratiunii legii speciale.
In acest context, se considera ca Legea nr.10/2001 este o lege cu caracter reparator (de indata) prin care legiuitorul a inteles sa produca o satisfactie imediata proprietarilor deposedati abuziv de statul comunist de imobilele care fac obiectul de reglementare al legii, sens in care una dintre solutiile particulare preconizate de aceasta lege este legata de competenta atribuita comisiilor pentru aplicarea Legii 10/2001, care nu sunt instante de judecata propriu-zise, de a dispune restituirea unor astfel de imobile, asemenea instantelor de judecata, investite cu actiuni in revendicare imobiliara, in cazul admiterii lor.
In cazul celorlalte masuri reparatorii (pentru ipoteza imposibilatii restituirii in natura a imobilelor), alaturat solutiilor normative preconizate in dreptul comun (plata despagubirilor civile), legea speciala nuanteaza si alte solutii, particulare, dupa caz, si in functie de optiunea proprietarului imobilului.
Intrucat prin legea speciala nu s-au promovat ipoteze, respectiv solutii normative diametral opuse in raport cu legea generala, nu se poate sustine un fine de neprimire actiunilor in justitie intemeiate pe dreptul comun, in materia in discutie, cu atat mai mult, cu cat, prin legea speciala s-au multiplicat si diversificat mijloacele de restabilire a dreptului subiectiv de proprietate incalcat de stat, in conditiile unei proceduri administrativ-jurisdictionale mult mai lesnicioase si eficiente, in raport cu cea impusa de dreptul comun.
De altfel, ipoteza consacrata de dispozitiile art.1 (1) din Legea nr. 10/2001 se suprapune celei consacrate in dispozitiile art. 480, 481 C.civ., cu referire la actiunea in revendicare imobiliara, solutia normativa preconizata, aceea de restituire in natura a unor astfel de bunuri, fiind aceeasi, in ambele reglementari.
Relativ la aceasta ipoteza unica diferenta rezida in aceea ca legea speciala preconizeaza, in plus, si alte masuri reparatorii in ipoteza in care bunul nu poate fi restituit in natura sa.
Asadar, neurmarea procedurilor institute de Legea nr. 10/2001 nu poate conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, in raport cu caracterele acestui drept, consacrat in legislatia comuna si art.1 Protocolul nr.1 Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca, avantajele, beneficiile vizate de Legea 10/2001 pentru destinatarii acestora nu se pot transforma in dezavantaje, impedimente insurmontabile pentru persoanele in favoarea carora au fost recunoscute drepturile subiective civile, care sunt aceleasi, independent de raportarea la codul civil sau la legea speciala, aspect ce rezulta expres din dispozitiile art.2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care " persoanele ale caror imobile au fost preluate abuziv isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii _", ceea ce inseamna ca ele nu si-au pierdut niciodata calitatea de proprietari, ceea ce-i indreptateste sa-si valorifice dreptul de proprietate, fie in temeiul Legii nr. 10/2001, fie in temeiul dreptului comun, cu precizarea ca acesta din urma consacra proceduri mai anevoioase in raport cu Legea nr. 10/2001, care vizeaza proceduri mai scurte, mai eficiente si solutii normative mai numeroase in privinta restabilirii dreptului subiectiv incalcat, solutii in deplin in acord cu caracterul reparator ale acestui act normativ.
Imprejurarea ca reclamantii nu au apelat la Legea nr.10/2001 nu este de natura a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la actiune in temeiul legii speciale, astfel ca reclamantii nu mai pot beneficia de avantajele consacrate prin Legea nr. 10/2001, intre care semnificative sunt cele legate de celeritatea procedurii si gama de masuri reparatorii preconizata de legea speciala.
O solutie in sens contrar ar pune in discutie, inclusiv, dreptul la acces in justitie, in sensul art. 21 din Constitutie si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu precizarea ca reclamantii in cauza au pierdut posesia si folosinta imobilului in litigiu prin violenta, bunul fiind preluat de stat in baza Decretului nr. 223/1974, elementul "abuz", savarsit de stat, in dauna cetatenilor sai, inlaturand orice temei de prescriptie sau decadere cu privire la drepturile subiective, legal recunoscute.
Un asemenea rationament este impus chiar de principiile dreptului, care escaladeaza, ca forta, orice alta regula de drept, fiind de natura a raspunde insusi scopului dreptului, care trebuie atins in orice activitate de interpretare normativa, impusa de aplicarea Dreptului.