Litigii de munca. Drepturi banesti solicitate de judecatori . Prescriptia dreptului la actiune pentru o perioada mai mare de 3 ani de la data introducerii actiunii. Admisibilitatea acordarii acestor drepturi si pe viitor. Sentinta civila nr. 595 F din data de 17.06.2008
pronunțată de Tribunalul Ialomita

Reclamantii M.V. si altii au chemat in judecata MINISTERUL JUSTITIEI, CURTEA DE APEL BUCURESTI, TRIBUNALUL IALOMITA si MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICE solicitand acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru perioada 2000 - septembrie 2004, februarie - martie 2008 si in continuare.
In cauza, paratul MINISTERUL JUSTITIEI a ridicat exceptia prescrierii dreptului material la actiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii actiunii.
Solutionand cauza, tribunalul a admis ca fondata exceptia ridicata de paratul MINISTERUL JUSTITIEI.
A admis in parte actiunea reclamantilor, obligand paratii sa achite acestora drepturile salariale reprezentand spor de risc si suprasolicitare neuropsihica pentru lunile februarie - mai 2008 si in continuare pana la aparitia unor noi reglementari legale cu privire la acest spor.
Paratul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR a fost obligat sa aloce in bugetul paratului MINISTERUL JUSTITIEI fondurile necesare platii drepturilor acordate prin prezenta hotarare.
S-a retinut astfel ca, potrivit art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, rezulta ca, cererile constand in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
Aceeasi dispozitie legala o gasim si mai concret in reglementarea cuprinsa la art.166 din Codul Muncii, unde se precizeaza si conditiile in care opereaza intreruperea termenului de prescriptie si anume recunoasterea din partea debitorului cu privire la drepturile salariale reclamate sau derivand din plata salariului.
Ori, in cauza, in raport de data introducerii cererii reclamantilor, respectiv 20.05.2008, se constata ca exceptia ridicata este fondata, dreptul material la actiune al reclamantelor M.V. si M.A.G. este prescris pentru perioada 2000 - septembrie 2004 ca si pentru reclamantele I.R.M., R.D.si P.V.plata acelorasi drepturi pentru perioada iunie 2004 - septembrie 2004.
Aceasta cu atat mai mult cu cat in cauza nu s-a dovedit nici existenta vreunui act de recunoastere din partea paratilor, care in conditiile art.166 alin.2 Codul Muncii si art.16 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun in materia prescriptiei extinctive cu care Codul Muncii se completeaza, sa duca la intreruperea prescriptiei extinctive.
Constatarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 ca judecatorii, procurorii, magistratii asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica si dupa intrarea in vigoare a O.G. nr. 83/2000, nu este un act de recunoastere in sensul reglementat de dispozitiile mai sus aratate intrucat nu vine de la parati si are loc dupa epuizarea termenului de prescriptie pentru o buna parte din drepturile pretinse.
In acelasi sens este si jurisprudenta Curtii de Apel Bucuresti care in mod irevocabil prin decizia nr. 896/R/24.03.2008 pronuntata in dosarul nr. 2714/116/2007 a constatat prescris dreptul la actiune al reclamantilor pentru drepturile solicitate pentru o perioada mai mare de 3 ani calculata de la data introducerii cererii de catre reclamanti.
De altfel, consideram ca dand satisfactie reglementarilor dreptului intern in materia prescriptiei nu se incalca nici dispozitiile art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO si nici jurisprudenta CEDO in aplicarea acestor dispozitii.
Astfel, a statuat CEDO prin jurisprudenta sa ca in notiunea de bun se cuprind si drepturile de creanta, respectiv drepturile banesti solicitate de reclamanti prin cererea lor (vezi CEDH 5 octombrie 1978 nr. 7775/1977, M.De. Napoles Pacheco c/Belgique in lucrarea Conventia Europeana a Drepturilor Omului - Comentarii si articole de Corneliu Barsan - pag.972).
Pe de alta parte, art.1 din Protocol consacra dreptul oricarei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale, nimeni neputand fi lipsit de proprietatea sa cu exceptia a doua limitari:
a) posibilitatea privarii de proprietate pentru cauza de utilitate publica;
b) reglementarea exercitarii acestui drept in conformitate cu interesul general.
Ori, aceasta a doua posibilitate de limitare a dreptului de proprietate permisa de art.1 paragraful 2 din Protocol, opereaza in cadrul prescriptiei extinctive, intrucat ratiunea existentei acestei institutii este una de interes general si anume aceea a asigurarii securitatii raporturilor juridice si a inlaturarii incertitudinii din viata juridica.
Mai mult, decat atat, ceea ce se stinge prin prescriptie este numai dreptul la actiune in sens material, nu si dreptul subiectiv care supravietuieste.
Asa fiind, pentru toate aceste considerente existand un deplin acord intre reglementarea interna cu privire la prescriptia extinctiva si reglementarea CEDO privind ocrotirea dreptului de proprietate, tribunalul constata prescris dreptul la actiune al reclamantelor M.V.si M.A.G.privind plata contravalorii sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare pentru perioada 2000 - septembrie 2004, precum si al reclamantelor I.R.M., R.D. si P.V. privind plata acelorasi drepturi pentru perioada iunie 2004 - septembrie 2004 , urmand a fi admisa ca fondata exceptia ridicata in acest sens de paratul Ministerul Justitiei.
Referitor la solicitarea reclamantilor ca aceste drepturi sa se acorde si pentru viitor, tribunalul a gasit aceasta cerere ca fiind intemeiata, cu urmatoarea argumentare.
Cat priveste intinderea pretentiilor reclamantilor se observa ca prejudiciul invocat de acestia se compune dintr-un prejudiciu actual (contravaloarea drepturilor solicitate pentru lunile februarie 2008 - mai 2008) si un prejudiciu viitor (acordarea acestor drepturi si in continuare).
In cadrul raspunderii civile sunt supuse repararii nu numai prejudiciile actuale care intotdeauna sunt certe intrucat ele s-au produs, ci si prejudiciile viitoare daca exista siguranta ca ele se vor produce si daca exista elementele necesare pentru a le determina intinderea.
In acest sens este de observat ca cererea reclamantilor si pentru acoperirea prejudiciilor viitoare este intemeiata intrucat aceste prejudicii indeplinesc conditiile aratate mai sus.
Atat timp cat recunoasterea dreptului reclamat in prezenta cauza s-a facut numai la nivelul I.C.C.J. printr-o decizie data in solutionarea unui recurs in interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art.329 Cod procedura civila, numai pentru instantele de judecata si cat nu au loc modificari legislative care sa clarifice reglementarea acestor drepturi este evident ca reclamantii vor fi prejudiciati si pentru viitor prin neacordarea acestor drepturi. Sentinta civila nr. 595 F din 17 iunie 2008.