Drept penal. Pedeapsa accesorie. Pedepse complementare. Armonizarea normelor penale interne cu dispozitiile Conventiei europene privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) in materia sanctiunilor penale ce constituie ingerinte in domeniul vietii private si de familie.
Conventia europena privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului - art. 8
C. pen. - art. 52, art. 71 alin. (1) - 3, art. 64 lit. a) - c), art. 64 lit. e),
art. 65, art. 197 alin. (2) lit. a)
In afara oricarei conexiuni cu fapta imputata inculpatilor, si fara a justifica o masura de indreptare, pe viitor, a comportamentului condamnatilor, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a desfasura orice activitate apare ca fiind o masura penala incident, prin automatismul legii, in domeniul vietii private a persoanei condamnate. O atare ingerinta, desi prevazuta de art. 71 alin. 2 C. pen., cu tot caracterul sau automat, trebuie sa isi gaseasca justificarea in necesitatea interventiei, precum si in scopurile prevazute de lege. Curtea releva ca, cel putin prin acceptarea jurisprudentei C.E.D.O., pronuntata in materie, instantele nationale sunt invitate sa observe caracterul potrivnic al normei nationale in raport de dispozitiile art. 8 din Conventie.
De asemenea, pedeapsa complementara de interzicere a dreptului de a fi tutore sau curator, aplicata ambilor inculpati, are caracter nelegal raportat la dispozitiile art. 65 alin. 1 C. pen. si art. 8 din Conventie. Curtea constata ca instantele precedente nu au evidentiat care ar fi interesul superior al apararii acelor valori sociale pe care le prezuma raporturile de tutela sau, dupa caz, de curatela, interes fata de care este necesara pedeapsa complementara, ca ingerinta asupra dreptului la respectarea vietii private si de familie.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia penala,
decizia penala nr. 377 din 12 aprilie 2007
Prin sentinta penala nr. 2645 din 29 septembrie 2006, Judecatoria Timisoara a condamnat pe inculpatii T.N.T. si G.F.L. pentru savarsirea infractiunii de viol prevazuta de art. 197 alin. 2 lit. a C. pen. la cate o pedeapsa de 6 ani inchisoare, cu executare, cu interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 C. pen., pe o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei.
Prin decizia penala nr. 455/A din 29 noiembrie 2006, pronuntata de Tribunalul Timis, in dosarul nr. 4341/30/2006, in baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen., s-au respins ca nefondate apelurilor declarat de inculpatii, impotriva sentintei penale nr. 2645 din 29 septembrie 2006, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 7377/Rj/2006.
Impotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpatii, criticand-o pentru nelegalitate, intrucat pedeapsa accesorie si completara (art. 64 lit. c, respectiv art. 64 lit. e C. pen.) nu au legatura cu infractiunea savarsita, dar si pentru netemeinicie.
Examinand recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, si din oficiu, conform prevederilor art. 3159 alin. 3 C. pr. pen., Curtea de Apel Timisoara a constatat ca acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi prezentate in continuare.
Astfel, Judecatoria a aplicat, iar Tribunalul a mentinut, pentru ambii inculpati, pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit. c) C. pen. (interdictia dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii), si pedeapsa complementara prevazuta de art. 64 lit. e C. pen. (interdictia dreptului de a fi tutore sau curator).
Curtea a retinut ca inculpatii au savarsit infractiunea de viol, prevazuta de art. 197 alin. 2 lit. a C. pen., fara vreo legatura cu exercitarea unei functii sau profesii ori in cadrul desfasurarii unei activitati, si tot astfel, fara ca inculpatii sa se afle cu victimele in vreun raport de ingrijire, ocrotire, educare, paza sau tratament, ori de reprezentare legala sau conventionala.
Pedeapsa accesorie, constand in interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a - e C. pen. se aplica in conformitate cu dispozitiile art. 71 alin. 1 - 3 C. pen. raportat la art. 52 C. pen., dar tinand seama, totodata, de jurisprudenta C.E.D.O. in materie.
Astfel, potrivit art. 52 alin. 1 C. pen., pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni. Prin aplicarea si executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala (alin.2).
Raportandu-se la aceste reguli generale, art. 71 alin. 1 C. pen. statueaza ca pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 C. pen. Norma penala enuntata a fost modificata prin art. I pct. 22 din Legea nr. 278/2006, in sensul ca nu se mai impune interzicerea tuturor drepturilor prevazute de art. 64 C. pen. Modificarea legislativa este binevenita in conditiile in care sub vechea redactare norma citata a adus grave atingeri si, totodata, nejustificate ingerinte referitoare la drepturi recunoscute de Conventia Europeana asupra Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului.
Totusi, art. 71 alin. 2 C. pen., dispune in continuare ca, in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii, intervine de drept interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a - c C. pen. si anume: a) dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective, publice; b) dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat; c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii.
Asadar, aceasta masura penala impune instantei sa aplice automat pedeapsa accesorie constand in interzicerea celor trei categorii de drepturi cetatenesti. Acestea au constituit temeiurile de drept intern pe care Judecatoria si Tribunalul le-au avut in vedere atunci cand au retinut ca legala aplicarea pedepsei accesorii sub aspectul interzicerii dreptului inculpatilor de a ocupa o functie, de a exercita o profesie sau de a desfasura o activitate nenumita de natura acelei de care s-au folosit la savarsirea infractiunii de viol. O atare interdictie fiind impusa de iure, instantele nu au mai cercetat celelalte conditii care sa o justifice ratio legis.
Aceste din urma conditii se desprind, pe de o parte, din dispozitiile cu valoare de principiu ale art. 52 C. pen. relative la scopurile (sanctionator si preventiv) oricarei pedepse penale, precum si la necesitatea formarii unei atitudini corecte a inculpatilor fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, iar pe de alta parte, din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntata in temeiul art. 8 din Conventie.
Raportat la circumstantele specifice proprii cauzei penale aflata pe rolul Curtii, s-a constatat ca aplicarea pedepsei accesorii sub aspectul interdictiei prevazute de art. 64 lit. c C. pen. nu atinge nici unul din dezideratele enuntate de art. 52 C. pen.. Astfel, in afara oricarei conexiuni cu fapta imputata inculpatilor si fara a justifica o masura de corectare pe viitor a comportamentului condamnatilor, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a desfasura orice activitate apare ca fiind o masura penala incidenta, prin automatismul legii, in domeniul vietii private a persoanei condamnate. O atare ingerinta, desi prevazuta de art. 71 alin. 2 C. pen., cu tot caracterul sau automat, trebuie sa isi gaseasca justificarea in necesitatea interventiei, precum si in scopurile reclamate, de o asemenea masura, intr-o societate democratica.
Pentru a evita automatismul impus de art. 71 alin. 2 C. pen., Curtea releva ca in prezent, cel putin prin acceptarea jurisprudentei C.E.D.O. pronuntata in materie, instantele nationale sun invitate sa observe caracterul potrivnic al normei nationale in raport de dispozitiile art. 8 din Conventie, conform carora "Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private _." (pct. 1). "Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora" (pct. 2). Astfel, in Hotararea Sabou si Parcalab impotriva Romaniei (publicata in Monitorul Oficial nr. 484 din 8 iunie 2005), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a observat ca in dreptul roman interzicerea drepturilor (_) se aplica in mod automat si absolut, cu titlu de pedeapsa accesorie, oricarei persoane care executa o pedeapsa cu inchisoarea, in absenta oricarui control exercitat de catre instantele judecatoresti si fara a lua in considerare tipul infractiunii_". Prin urmare, avand de solutionat conflictul dintre norma nationala romana, reprezentata de art. 71 alin. 1 C. pen. (in vechea redactare), cu interferenta art. 64 lit. d) C. pen., si norma europeana desemnata de art. 8 din Conventie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca aplicarea pedepsei accesorii, potrivit dreptului penal roman, in conditiile mai sus expuse, deci in mod automat si absolut, in absenta oricarui control exercitat de catre instantele judecatoresti si fara a lua in considerare tipul infractiunii, nu indeplineste cerintele enuntate de art. 8 pct. 2 din Conventie, in sensul ca o atare ingerinta sa fie o masura legala necesara in raport de obiectivele enuntate de pct. 2 art. 8, context in care exista o incalcare a dreptului la respectarea vietii private.
De asemenea, pedeapsa complementara aplicata ambilor inculpati, si anume de interzicere a dreptului de a fi tutore sau curator (art. 64 lit. e C. pen.), cu incepere, de aceasta data, dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriptia executarii pedepsei (art. 66 C. pen.), are caracter nelegal raportat la dispozitiile art. 65 alin. 1 C. pen. si art. 8 din Conventie.
Potrivit normei penale nationale, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata, sub aspectul conditiilor de fond, daca instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesara.
Conform normei europene, o asemenea sanctiune a drepturilor civile enuntate constituie o ingerinta in sfera dreptului la viata privata, iar dreptul national poate recurge la o atare ingerinta, numai daca este prevazuta de lege si constituie o masura necesara pentru apararea valorilor enumerate de art. 8 pct. 2 din Conventie. Jurisprudenta C.E.D.O. s-a pronuntat in mod constant ca statele parti ale Conventiei au libertatea suverana de a fixa cadrul si scopurile acestor ingerinte asupra dreptului la respectarea vietii private, insa, trinitatea cerintelor impuse de norma europeana, si anume caracterul legal al ingerintei, caracterul necesar al masurii care transpune ingerinta si importanta vadit superioara a valorilor aparate prin accesarea ingerintei, trebuie intrunita cumulativ in mod imperios.
S-a constatat, asadar, ca atat dreptul national, cat si dreptul comunitar evoca legitimitatea oricarei interventii de natura a leza dreptul la respectarea vietii private, legitimitate care nu poate fi conferita decat de un cadru legal adecvat, sub aspect normativ, si, cumulativ, de un cadru judiciar, sub aspectul controlului judecatoresc al ingerintei.
In cauza, instantele s-au raportat la masura penala (art. 64 lit. e C. pen.), care contine masura de ordin penal reprezentata de pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, insa, ce de-a doua norma penala (art. 65 alin. 1 C. pen.), care instituie controlul judecatoresc asupra criteriilor ce trebuie avute in vedere la activarea ingerintei nu a fost interpretata si raportata prin armonie cu cerintele art. 8 din Conventie.
Astfel, Curtea a constatat ca instantele precedente nu au evidentiat care ar fi interesul superior al apararii acelor valori sociale pe care le prezuma raporturile de tutela sau, dupa caz, de curatela, interes fata de care este necesara pedeapsa complementara a interzicerii acestora raporturi, ca ingerinta asupra dreptului la respectarea vietii private.
Tot astfel, criteriile de orientare ale instantelor in aplicarea pedepselor complementare, asa cum sunt fixate de art. 65 alin. 1 C. pen., si anume natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei, persoana infractorului si, raportat la aceste criterii, necesitatea imperioasa a aplicarii unei atari pedepse, nu au un caracter formal, abstract. Dimpotriva, aceste criterii trebuie sa se afle intr-o dubla conexitate: pe de o parte, cu circumstantele specifice proprii fiecarei infractiuni, pe de alta parte, cu elementele ingerioase ale fiecarei pedepse complementare.
Prin urmare, chiar in conditiile retinerii vinovatiei inculpatilor sub aspectul savarsirii infractiunii de viol, in lipsa unor circumstante care sa evoce vreo conexiune cu raporturile de tutela sau de curatela, interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator nu acopera nici legalitatea, nici necesitatea si nici interesul juridic superior al acestei ingerinte.
Concluzionand, Curtea a constatat ca, atat pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit. c) C. pen., cat si pedeapsa complementara prevazuta de art. 64 lit. e) C. pen., aplicate inculpatilor, nu isi gasesc justificarea in drept si in fapt, deoarece nu sunt integrate criteriilor de individualizare judiciara prevazute in dreptul penal national, armonizat cu prevederile Conventiei si jurisprudenta C.E.D.O.
Astfel fiind, in temeiul art. 38515 pct. 2, lit. d C. pr. pen., au fost admise recursurile declarate de inculpati impotriva deciziei penale nr. 455/A din 29 noiembrie 2006 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 4341/30/2006.
Au fost casate decizia atacata si sentinta penala nr. 2645 din 29 septembrie 2006 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 7373/2006 si, in rejudecare, s-a inlaturat pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit. c C. pen., precum si pedeapsa complimentara prevazuta de art. 64 lit. e C. pen., in privinta ambilor inculpati.