Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Legea nr. 10/2001. Imobil ce intra sub incidenta dispozitiilor art. 16 alin. 1. Restituire in natura. Decizie nr. 1254 din data de 05.06.2006
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Legea 10/2001. Imobil ce intra sub incidenta dispozitiilor art. 16 alin. 1. Restituire in natura.

Legea nr. 10/2001 - art. 16 alin. 1 - Anexa 2 lit. a pct. 3
Legea nr. 247/2005 - Titlul I, art. 2

Potrivit dispozitiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicata, imobilele ce au destinatia aratata la anexa nr. 2 lit. a, necesare si afectate exclusiv si nemijlocit activitatilor de interes public se restituie fostilor proprietari cu obligatia mentinerii afectatiunii, pe o perioada de 3 ani de la data emiterii dispozitiei sau deciziei, Legea nr. 247/2005 realizand repunerea persoanelor indreptatite in termenul de contestare a actului emis de unitatea detinatoare.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, decizia nr. 1254/R din 5 iunie 2006

Prin actiunea civila inregistrata la Tribunalul Arad la data de 28.12.2005 sub nr. 462/2006, reclamantii L.A., H.B.-S. si L.M., au formulat contestatie impotriva dispozitiei nr. 157/4.03.2004 emisa de Ministerul Administratiei si Internelor Bucuresti si au solicitat anularea acestei dispozitii si restituirea in natura a imobilului revendicat, situat in orasul C.C. judetul Arad, inscris in C.F. 720 C.C., nr.top.163/A, in care isi are sediul Politia Orasului C.C.
A mai solicitat intabularea imobilului in cartea funciara conform cotelor de proprietate care rezulta din certificatul de calitate de mostenitor nr. 89/22 mai 2000 - L.A., H.B.S. - 3/8 parti si L.M. - 5/8 parti.
Reclamantii au aratat ca au formulat in termen legal notificare in temeiul Legii nr.10/2001 prin care au revendicat imobilul din litigiu, iar paratul M.A.I. a emis Dispozitia nr. 157/2004 la aproape 3 ani de la trimiterea notificarii, dispozitie prin care s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului, stabilindu-se dreptul lor la despagubiri, in concordanta cu dispozitiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinta civila nr. 289 din 8 martie 2006, Tribunalul Arad a admis contestatia formulata de reclamanti, a modificat dispozitia atacata in sensul ca a obligat paratul sa restituie in natura reclamantilor imobilul in discutie, compus din casa si teren in suprafata de 1930 mp. si a fost indrumat Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara sa procedeze la intabularea dreptului de proprietate al reclamantilor in cartea funciara.
Pentru a hotari astfel prima instanta a avut in vedere dispozitiile Legii nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005, conform careia reclamantii sunt indreptatiti la restituirea in natura a imobilului ce a constituit in trecut proprietatea antecesoarei lor si astfel a obligat parata sa restituie imobilul pe care-l ocupa in prezent.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul solicitand modificarea hotararii recurate numai in ceea ce priveste pastrarea afectatiunii imobilului pe o perioada de 3 ani, in conformitate cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 modificat prin Legea nr. 247/2005.
S-a invederat ca in imobilul restituit reclamantilor isi are sediul Politia Orasului C.C., iar textul de lege invocat permite pastrarea afectatiunii imobilului pe o perioada de 3 ani, dupa data restituirii catre proprietar.
Instanta a gasit intemeiat recursul, l-a admis ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, in situatia imobilelor avand destinatii aratate in Anexa 2 lit. a proprietarilor sau mostenitorilor acestora li se restituie imobilul in proprietate cu obligatia de a-i mentine afectatiunea pe o perioada de pana la 3 ani.
In speta de fata imobilul ce se restituie reclamantilor este ocupat de parata si este folosit ca sediu al Politiei orasului C.C., fapt ce se incadreaza in prevederile Anexei 2 la art. 16 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.
Aceasta obligatie de a pastra afectatiunea imobilului pe o perioada de 3 ani de la data la care acesta a fost restituit este instituita de lege in sarcina proprietarului caruia i se restituie bunul.

Sursa: Portal.just.ro