In temeiul dispozitiilor art.5 lit.b din Legea nr.221/2009, persoanele ce au suferit condamnari cu caracter politic au dreptul la restituirea bunurilor confiscate in baza hotararii de condamnare
Domeniu - despagubiri
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.31474/3/2010 - DECIZIA CIVILA NR.383/01.03.2012)
Prin cererea inregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 29.06.2010, reclamanta G.Z.S.A.E. a solicitat obligarea paratului S.R., prin M.F.P., la plata sumei de 3.000.000 euro despagubiri pentru daune morale, precum si la plata sumei de 400.000 euro despagubiri pentru daune materiale (contravaloarea partilor nerestituite din imobilele proprietatea autorilor reclamantei, situate in B., str.R. nr.3, respectiv in S., str. T.V. nr. 12, jud. P.).
In motivare, reclamanta a aratat, in esenta, ca tatal sau, G.Z.A., a fost arestat si inchis de autoritatile comuniste in perioada 1952 - 1956, fara nicio hotarare judecatoreasca, precum si in temeiul sentintei penale nr. 1457/1959 a Tribunalului Aiud, in perioada 1958 - 1969.
S-a mai aratat ca mama reclamantei, G.A.-M., a fost condamnata pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 pct.2 lit.a) C.pen. la o pedeapsa de 4 ani, fiind confiscata intreaga sa avere personala, respectiv cele doua imobile aratate in petitul cererii. Hotararea de condamnare a fost casata ca urmare a admiterii recursului in anulare de catre Curtea Suprema de Justitie, in anul 2000, fiind inlaturata pedeapsa complementara a confiscarii averii.
Ca urmare, reclamanta a introdus o actiune in justitie pentru restituirea imobilului din B., str.R. nr. 3, sector 2, imobilul fiind restituit, cu exceptia apt. nr. 1, cumparat de familia S. in temeiul Legii nr. 112/1995.
In ce priveste imobilul din S., acesta a fost restituit in parte prin Dispozitia Primarului orasului S., astfel cum a fost modificata printr-o hotarare judecatoreasca pronuntata de Tribunalul Prahova; restituirea nu priveste insa apartamentele instrainate in temeiul Legii nr. 112/1995.
In cuprinsul actului de sesizare al instantei au fost expuse consecintele represiunii regimului comunist asupra vietii parintilor reclamantei si asupra acesteia insesi, aratandu-se ca nu au fost acordate reparatii in temeiul altor legi.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinta civila nr.1145/7.06.2011, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a admis in parte actiunea formulata de reclamanta, a obligat paratul S.R., prin M.F.P., sa plateasca reclamantei G.Z.S.A.E. suma de 120.552 euro, reprezentand valoarea de circulatie a imobilului situat in B., str.R. nr. 3, parter, sector 2, precum si suma de 95.927 euro, reprezentand valoarea de circulatie a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in S., str.T.V. nr. 12, jud. P., compus din constructie si 165, 25 m2 teren aferent constructiei. Sumele vor fi platite in lei la cursul BNR din ziua platii efective; a constatat ca reclamanta nu mai are dreptul la alte masuri reparatorii, de orice natura, cu privire la aceste imobile; a respins capatul de cerere avand ca obiect daunele morale, ca neintemeiat si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca reclamanta G.Z.S.A.E. este fiica si mostenitoarea defunctilor A.Z.G. si A.-M.Z.G., conform certificatelor de mostenitor emise de Judecatoria din Köln la 10.11.2005 si 24.03.2004.
Din biletul de liberare din 2.02.1956 emis de M.A.I., precum si din referatul intocmit de organele de Securitate la 3.02.1956, instanta de fond a retinut ca A.Z.G. a fost privat de libertate fara a fi condamnat ori cercetat penal, la data de 26.04.1952, pana la data de 2.02.1956, cand a fost pus in libertate, fara a i se fi adus nicio acuzatie concreta ("cercetarile" au privit presupusa colaborare a tatalui reclamantei cu fosta Siguranta, inainte de august 1944).
Prin sentinta penala nr. 1457/1959 pronuntata de Tribunalul popular al raionului Aiud, A.Z.G. a fost condamnat la 23 de ani de munca silnica pentru complicitate la crima de delapidare si abuz in serviciu; s-a dispus de asemenea confiscarea intregii averi a condamnatului. Din hotarare instanta de fond a retinut ca tatal reclamantei a fost arestat la 25.06.1958, fiind liberat la 4.10.1969, conform biletului de liberare emis de Penitenciarul Aiud.
Mama reclamantei, A.-M.Z.G. a fost condamnata la 4 ani inchisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevazut de art. 209 alin.2 C.pen. in vigoare la acea data, prin sentinta penala nr. 87/1961 pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti, fiind dispusa confiscarea integrala a averii sale.
Din biletul de liberare emis de Penitenciarul Jilava rezulta ca mama reclamantei a fost privata de libertate in perioada 6.12.1960 - 4.10.1962, cand a fost gratiata.
Analizand cuprinsul referatului intocmit la 27.09.1962 de organele de securitate, tribunalul a constatat ca aceasta condamnare a fost esentialmente motivata politic, fiind pronuntata pentru exprimarea, cu ocazia unor reuniuni private cu prietenii de familie, a opiniei ca in tara nu exista libertatea presei si a cuvantului, ca nivelul de trai ar fi scazut si ca in viitor s-ar putea ajunge la schimbarea ordinii in stat si la alegeri libere.
Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare, prin decizia penala nr. 4355/7.11.2000, fiind dispusa achitarea inculpatei A.-M.Z.G. pentru inexistenta faptei si inlaturata pedeapsa complementara a confiscarii averii.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in:
a) art. 185-187, 190, 191, 1931, 194, 1941-1944, 1961, 197, 207-209, 2091-2094, 210-218, 2181, 219-222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258-261, 267, 2687, 2688, 26812, 26814, 26829, 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 si 5786 din Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificarile si completarile ulterioare;
Potrivit art. 2 din lege, toate efectele hotararilor judecatoresti de condamnare cu caracter politic prevazute la art. 1 sunt inlaturate de drept. Aceste hotarari nu pot fi invocate impotriva persoanelor care au facut obiectul lor.
Tribunalul a constatat ca se recunoaste, asadar, ope legis caracterul vadit politic si represiv al condamnarilor pentru fapta de uneltire contra ordinii sociale si a apreciat ca intra sub incidenta acestui text de lege condamnarea pronuntata contra mamei reclamantei, numita A.-M.Z.G..
In ce priveste privarea de libertate a tatalui reclamantei, A.Z.G., in perioada 1952 - 1956, acesta a fost lipsit de orice temei legal, fiind motivata de vagi suspiciuni cu privire la pretinse activitati informative anterioare anului 1944, fara ca organele de securitate sa fi mentionat macar ca asemenea activitati ar fi fost ilegale; de aceea a urmat punerea in libertate fara nicio acuzatie. Privarea de libertate, in temeiul unei masuri administrative discretionare, constituie o masura administrativa cu caracter politic, in sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009, chestiune care poate fi constatata si pe cale incidentala, chiar daca nu exista un capat de cerere distinct cu acest obiect.
Avand in vedere ca sentinta penala nr. 1457/1959 pronuntata de Tribunalul popular al raionului Aiud nu este motivata, la dosar fiind depus doar un extras de pe dispozitivul acestei hotarari, tribunalul a apreciat ca nu dispune de elementele necesare pentru a aprecia ca aceasta condamnare ar fi fost motivata politic si ca ar fi vorba despre un act de represiune al regimului comunist.
Instanta de fond a retinut continutul dispozitiilor art. 5 alin.1 din Legea nr. 221/2009, precum si faptul ca art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009, in vigoare la data introducerii actiunii, a fost insa declarat neconstitutional prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Tribunalul a avut in vedere motivarea deciziei de catre Curtea Constitutionala care a retinut ca "Legiuitorul roman a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, avand in vedere vointa noului stat democratic instaurat in decembrie 1989 de a recunoaste si de a condamna aceste fapte. In acest sens au fost initiate si adoptate reglementari privind: 1. restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, in masura in care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnati din motive politice; 3. acordarea de indemnizatii, de despagubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.
Reglementarile adoptate au tinut seama de rezolutiile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulata "Masurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" si nr. 1.481 (2006) intitulata "Necesitatea condamnarii internationale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care Romania a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea Romaniei la Statutul Consiliului Europei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), avand in vedere incalcarea drepturilor omului de catre regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale intr-o societate democratica sa fie reabilitate, sa le fie restituite proprietatile confiscate (sau sa primeasca compensatii, daca acest lucru nu mai este posibil) si, atat timp cat victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt in viata, sa poata primi compensatii pentru daunele morale suferite. (...)
In ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice, instanta de fond a retinut ca - prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor masuri administrative abuzive in perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba in fata institutiilor abilitate, in ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor. Totodata, potrivit acestui act normativ, hotararile de condamnare pentru infractiuni savarsite din motive politice nu pot fi invocate impotriva persoanelor care au dobandit calitatea de luptator in rezistenta anticomunista.
In materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constitutionala a constatat ca exista o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare in acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei pentru fiecare an de detentie, stramutare in alte localitati, deportare in strainatate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie lunara de 100 lei pentru fiecare an de internare abuziva in spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atat in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati in timpul detentiei, internati abuziv in spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din inchisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa intoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa incetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea in drepturi, in cazul in care prin hotararea judecatoreasca de condamnare s-a dispus decaderea din drepturi sau degradarea militara [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Curtea Constitutionala a constatat ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate intr-o situatie similara cu cea avuta anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. (...)
Prin urmare, Curtea Constitutionala a constatat ca, a fortiori, nu se poate concluziona ca in materia despagubirilor pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici in perioada comunista ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si, cu toate acestea, legiuitorul roman de dupa 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, avand acest scop.
Este adevarat ca acordarea de despagubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - in temeiul art. 61 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii" - este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Insa, Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
Analizand insa prevederile actelor normative incidente in materia despagubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice in perioada comunista, Curtea Constitutionala a constatat ca exista doua norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeasi finalitate, si anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri.
In expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arata ca "In ceea ce priveste prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situatii in care masurile reparatorii cu caracter pecuniar prevazute de catre Decretul-lege nr. 118/1990 [...] sa nu fie suficiente in raport cu suferinta deosebita resimtita de persoanele care au fost victimele unor masuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea Constitutionala a constatat ca aceasta justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevazut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferenta constand doar in modalitatea de plata - adica prestatii lunare, pana la sfarsitul vietii, in cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si o suma globala, in cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodata, Curtea observa ca dispozitiile de lege criticate instituie, pentru prima data, posibilitatea ca mostenitorii de pana la gradul II ai persoanei persecutate sa beneficieze de despagubiri morale.
Curtea Constitutionala a retinut, de asemenea, ca despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile. Pe de alta parte, prin introducerea posibilitatii mostenitorilor de gradul II de a beneficia de despagubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a indepartat de la principiile care guverneaza acordarea acestor despagubiri, si anume cel al echitatii si dreptatii. Astfel, prin prevederea de lege criticata se dilueaza scopul pentru care au fost introduse aceste despagubiri, intrucat nu se poate considera ca mostenitorii de gradul II au aceeasi indreptatire la despagubiri pentru daune morale suferite in perioada comunista de predecesorul lor, ca si acesta din urma. (...)
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea Constitutionala a constatat ca acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementata prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala privind statul de drept, democratic si social, in care dreptatea este valoare suprema.
Totodata, in temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit carora "Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei", si al art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit caruia "In Romania, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea constata ca reglementarea criticata incalca si normele de tehnica legislativa, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicata.
Or, Curtea Constitutionala a apreciat ca - in domeniul acordarii de despagubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice in perioada comunista - exista reglementari paralele, si anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, iar, pe de alta parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Curtea Constitutionala a constatat ca reglementarea criticata nu respecta regulile de tehnica legislativa, bazandu-se doar pe afirmatia din Expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, in sensul ca "pot exista situatii in care masurile reparatorii cu caracter pecuniar prevazute de catre Decretul-lege nr. 118/1990 sa nu fie suficiente in raport cu suferinta deosebita." Asa cum a aratat Curtea, aceste despagubiri sunt menite a produce satisfactia morala a recunoasterii faptelor nelegale, a incalcarilor drepturilor omului, comise in perioada comunista, iar nu a compensa in bani suferinta persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticata nu a fost temeinic fundamentata.
Totodata, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, incalca si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate si previzibilitatea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despagubirilor din Legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerenta a acestora, instantele de judecata acordand despagubiri in valoare de pana la 600.000 euro, ceea ce reprezinta o aplicare excesiva si nerezonabila. Chiar daca prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus niste criterii minime de acordare a despagubirilor, si anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si consecintele negative produse in plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea Constitutionala a constatat ca acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legala ca fiind clara si previzibila. Principiul legalitatii presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotararea din 5 ianuarie 2000 in Cauza Beyeler contra Italiei, Hotararea din 23 noiembrie 2000 in Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei, Hotararea din 8 iulie 2008 in Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
Curtea Constitutionala a constatat ca Legea nr. 1/2000 a suferit atat de multe modificari ca numar si continut, incat precizia si previzibilitatea cerute de notiunea de "legalitate" au fost grav atinse.
Tinand cont de toate aceste considerente, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentala. (...)"
Tribunalul a retinut ca deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor (art. 147 alin. final din Constitutie). S-a retinut de catre tribunal ca art. 147 alin.1 din Constitutie dispune imperativ ca dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
Decizia Curtii Constitutionale fiind publicata in Monitorul Oficial pe parcursul procesului, inainte de inchiderea dezbaterilor, la pronuntarea prezentei hotarari nu mai poate fi aplicata norma juridica declarata neconstitutionala, pe care se intemeiaza capatul de cerere al reclamantei avand ca obiect acordarea despagubirilor pentru daune morale, de unde urmeaza ca acest capat de cerere va fi respins, ca neintemeiat.
Spre deosebire de situatia unei simple modificari legislative, ori abrogarii unui text de lege pe care se intemeiaza cererea dedusa judecatii, cazuri in care actiunea va fi judecata intotdeauna pe temeiul legii in vigoare la data introducerii actiunii - in caz contrar fiind atinse principiile securitatii juridice si al preeminentei dreptului - in cazul in care prin decizia Curtii Constitutionala o lege este declarata neconstitutionala, aceasta nu mai poate fi aplicata nici proceselor in curs, intrucat starea de neconstitutionalitate se prezuma a fi existat inca de la data adoptarii respectivei norme, ceea ce ii afecteaza valabilitatea, si aceasta chiar daca textul constitutional limiteaza efectele deciziei de neconstitutionalitate la perioada ulterioara publicarii acesteia.
Hotarand astfel, tribunalul a considerat ca nu statueaza ca nu au existat prejudicii morale, cauzate de masurile represive luate impotriva parintilor reclamantei pentru opiniile lor defavorabile regimului comunist, ori pentru trecutul lor, fiind abuzuri specifice ale regimului totalitar comunist din Romania (cu atat mai evidente cu cat nu au fost pedepsite fapte concrete, ci opinii), ci doar ca nu mai exista temeiul legal care permite repararea pecuniara a respectivelor prejudicii morale, ori o situatie de fapt produce consecinte juridice in masura in care se incadreaza in ipoteza unei norme de drept, care ordona ori permite respectiva consecinta juridica.
Ca urmare, in raport de considerentele in fapt si in drept ce preced, a fost respinsa ca neintemeiata cererea avand ca obiect plata daunelor morale.
In temeiul art. 5 alin.1 lit.b) din Legea nr. 221/2009, tribunalul a apreciat ca reclamanta este insa indreptatita la plata despagubirilor materiale, in cuantum egal cu valoarea bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, conditiile de aplicare a acestui text de lege fiind indeplinite.
Astfel, in ce priveste imobilul din str.R. nr. 3, sector 2, B., tribunalul a retinut ca acesta a fost atribuit autoarei reclamantei, A.-M.Z.G., in deplina proprietate prin actul de partaj voluntar autentificat la Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat sub nr. 20.472/6.05.1946 (f. 19 - 21), iar confiscarea ulterioara a acestui bun, prin hotararea de condamnare (sentinta penala nr. 87/1961 pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti) a fost inlaturata de CSJ, sentinta penala, prin admiterea recursului in anulare.
Prin sentinta civila nr. 318/4.05.2001 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila contencios administrativ, astfel cum aceasta a devenit irevocabila prin decizia civila nr. 1018/2005 si decizia civila nr. 2279/2006 pronuntata de CA Bucuresti, sectia a IV-a civila, a fost restituit reclamantei imobilul din str.R. nr. 3, cu exceptia apartamentului nr.1, vandut familiei S..
Din raportul de expertiza tehnica imobiliara intocmit de experta H.E., ale carui concluzii au fost avute in vedere la solutionarea cauzei, intrucat s-a apreciat ca au fost folosite in mod pertinent metodele de evaluare stiintifica uzuale, s-a retinut ca valoarea apartamentului care a fost instrainat tertilor si nu a fost restituit reclamantei este de 120.552 euro, suma care a fost apreciata ca urmeaza a fi platita reclamantei cu titlu de despagubiri.
S-a retinut de catre tribunal ca nu s-a facut dovada si nici nu s-a sustinut ca reclamanta ar fi obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare, iar dovada unui fapt negativ nu poate sa incumbe reclamantei, cu atat mai mult cu cat plata eventualelor despagubiri constituie o informatie publica, aflata in posesia autoritatilor publice ale statului.
Considerente similare au fost avute in vedere si in privinta celuilalt imobil, apreciind ca se justifica si plata valorii de circulatie pentru cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in S., str. T.V. nr. 12, jud. P., compus din constructie si 165, 25 m2 teren aferent constructiei, dupa cum rezulta din actele comunicate de Primaria Sinaia - acestea privesc apartamentele care, fiind vandute in temeiul Legii nr. 112/1995, nu au fost restituite reclamantei - si din raportul de expertiza tehnica imobiliara intocmit de expert H.E..
O parte din imobilul mentionat (50% din teren, parterul vilei si mansarda) a fost atribuita prin actul de partaj voluntar din 6.05.1946 numitei V.G.H.D., ulterior mostenita de reclamanta, dupa cum rezulta din cuprinsul Dispozitiei nr. 843/21.08.2007 emisa de Primarul orasului S.(f. 56 - 57), care recunoaste calitatea reclamantei de persoana indreptatita la restituire.
Valoarea cotei de 50 % din dreptul de proprietate asupra constructiei si a terenului aferent, de 165, 25 m2, este de 95.927 euro, dupa cum a rezultat din raportul de expertiza tehnica imobiliara intocmit de experta H.E., ale carui concluzii au fost avute in vedere la solutionarea cauzei, pentru considerentele deja expuse.
Pe cale de consecinta, a fost admisa in parte cererea, in temeiul art. 5 alin.1 lit.b) din Legea nr. 221/2009, si a fost obligat paratul S.R., prin M.F.P., sa plateasca reclamantei G.Z.S.A.E. suma de 120.552 euro, reprezentand valoarea de circulatie a imobilului situat in B., str.R. nr. 3, parter, sector 2, precum si suma de 95.927 euro, reprezentand valoarea de circulatie a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat in S., str.T.V. nr. 12, jud. P., compus din constructie si 165, 25 m2 teren aferent constructiei. Sumele vor fi platite in lei la cursul BNR din ziua platii efective.
Tribunalul a constatat ca in afara masurilor reparatorii deja dispuse in conditiile legii, precum si a prezentei hotarari, reclamanta nu mai are dreptul la alte masuri reparatorii, de orice natura, cu privire la aceste imobile, pentru a evita o dubla reparatie si deci o imbogatire fara just temei. S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs reclamanta, paratul si M.P. - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Recurenta reclamanta, prin recursul declarat, a solicitat modificarea in parte a hotararii atacate si admiterea capatului de cerere privind acordarea daunelor morale.
In motivare, recurenta reclamanta a sustinut ca, desi instanta de fond a retinut corect situatia de fapt, totusi a concluzionat ca in raport de decizia Curtii Constitutionale nu mai poate solutiona pricina cu care a fost investita in temeiul dispozitiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, intrucat acest text de lege a fost declarat neconstitutional.
Or, potrivit dispozitiilor art.15 alin.2 din Constituie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.
Recurenta reclamanta a apreciat ca se impune aplicarea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 actiunilor introduse anterior deciziei Curtii Constitutionale in raport de respectarea principiilor egalitatii si nediscriminarii, intrucat in caz contrar s-ar ajunge la aplicarea unui tratament juridic diferit pentru situatii juridice egale fara o justificare obiectiva si rezonabila, in acceptiunea art.14 din C.E.D.O., dar si in vederea asigurarii dreptului la un proces echitabil.
Astfel, recurenta a aratat ca nu este posibil ca in functie de o serie de factori aleatorii, unele litigii sa fie solutionate in temeiul art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 anterior pronuntarii, respectiv publicarii deciziei Curtii Constitutionale, persoanele in cauza obtinand recunoasterea drepturilor stabilite prin actul normativ mentionat, iar alte litigii sa cunoasca o solutie diferita intrucat nu au fost finalizate anterior deciziei amintite pentru cauze neimputabile partilor.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere posibilitatea instantele de judecata de a constata ca legile interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte atunci cand contin dispozitii mai putin favorabile decat acestea din urma, astfel incat pot ignora aceste prevederi urmand a face aplicarea reglementarilor internationale mai favorabile.
Recurentul parat S.R. prin M.F.P. a solicitat schimbarea sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta, ca nelegala si netemeinica.
Invocand dispozitiile art.304 pct.9 Cod de procedura civila, recurentul parat a sustinut ca prin decizia nr.4355/7.11.2000 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie a fost admis recursul in anulare declarat de catre procurorul general impotriva sentintei civile nr.87/7.04.1961 pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti si s-a dispus inlaturarea pedepsei complimentara a confiscarii averii tuturor inculpatilor.
Astfel, potrivit art.444 C.proc.pen., reclamanta avea posibilitatea sa solicite restituirea bunurilor confiscate in baza sentintei penale nr.87/7.04.1961 intr-un termen de 6 luni de la data incunostintarii lor.
Pentru a putea fi acordate despagubiri materiale conform Legii nr.221/2009, trebuie sa fie indeplinite doua conditii: ca bunurile sa fi fost confiscate printr-o hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative; iar o a doua conditie este ca bunurile respectiv sa nu fie restituite sau obtinute despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001.
Or, nici una dintre aceste conditii nu este indeplinita, intrucat reclamanta a primit despagubiri in baza Legii nr.10/2001, asa cum rezulta din atele depuse la dosarul cauzei si, de asemenea, imobilele si terenul in cauza nu au fost confiscate ca urmare a unei hotarari de condamnare sau ca efect al unei masuri administrative retinute de catre instanta, ci ca urmare a aplicarii Decretului nr.221/1960, privind executarea silita impotriva persoanelor fizice a platii impozitelor si a taxelor neachitate in termen si a creantelor banesti, respectiv in baza Decretului nr.111/1951, si prin urmare nu se incadreaza la dispozitiile art.5 lit.b din Legea nr.221/2009.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a solicitat desfiintarea sentintei recurate si pe fond pronuntarea unei hotarari legale si temeinice de respingere a cererii de acordare a daunelor materiale.
Dupa expunerea situatiei de fapt, recurentul a sustinut ca motivul de recurs vizeaza netemeinicia sentintei atacate sub aspectul acordarii de daune materiale reclamantei.
In motivare, s-a aratat ca in mod gresit instanta a considerat ca reclamanta este indreptatita la plata despagubirilor materiale, in cuantum egal cu valoarea bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare, apreciind a fi indeplinite conditiile prev.de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, intrucat prin inscrisuri depuse la dosar (fotocopii ale hotararilor judecatoresti si ale actelor de proprietate ale imobilelor) nu s-a facut dovada punerii in executare a respectivelor sentinte de condamnare. Aceasta dovada se putea face numai prin procesul verbal de preluare a bunurilor mobile si imobile, corect inventariate, din proprietatea condamnatei G.A.-M., document care insa nu se regaseste la dosarul cauzei, nefiind depus de catre reclamanta ori de catre C.N.S.A.S.
Totodata, instanta nu a lamurit pe deplin aspectul daca reclamanta a obtinut despagubiri pentru partile din imobilele la care face referire, in temeiul altor acte normative, apreciind ca dovada unui fapt negativ nu poate sa incumbe reclamantei, cu atat mai mult cu cat plata unor eventuale despagubiri constituie o informatie publica, aflata in posesia autoritatilor publice ale statului.
In acest sens, recurentul a sustinut ca instanta de judecata in mod gresit a acordat daune materiale reclamante, nefiind intrunite conditiile legale de acordare a acestora.
In calea de atac a recursului s-a administrat proba cu acte.
Curtea, analizand criticile recurentei reclamante, constata urmatoarele:
In esenta, Curtea are in vedere faptul ca sustinerile de nelegalitate ale recurentei reclamante vizeaza solutia instantei de fond de respingere a cererii avand ca obiect plata daunelor morale. Instanta de control judiciar urmeaza a face analiza acestora fara a mai putea supune controlului judiciar aprecierile primei instante - dat fiind si continutul criticilor celorlalti recurenti care vizeaza doar despagubirile materiale - referitoare la caracterul masurilor luate impotriva autorilor reclamantei, calificate ca fiind masuri "represive" luate pentru opiniile lor "defavorabile regimului comunist, ori pentru trecutul lor", aceste manifestari fiind considerate de catre instanta de fond "abuzuri specifice ale regimului totalitar comunist din Romania (cu atat mai evidente cu cat nu au fost pedepsite fapte concrete, ci opinii)".
Totodata, aceasta situatie se explica si prin principiul general de drept non reformatio in pejus, acesta presupunand ca partii care a exercitat o cale de atac sa nu i se agraveze, prin solutia data de instanta de control judiciar, situatia stabilita prin hotararea atacata. Acest principiu s-a nascut din imprejurarea obiectiva in care se afla partile, in sensul ca acestea, cunoscand ca exista riscul de a li se inrautati situatia, ar putea sa renunte la atacarea hotararii, desi hotararea este nelegala sau netemeinica, ceea ce ar impieta grav asupra aflarii adevarului si asigurarii respectarii legii.
Principiul non reformatio in pejus este de aplicatie generala, in sensul ca el functioneaza ori de cate ori ne aflam in prezenta unei cai de atac la dispozitia partilor, indiferent daca aceasta este devolutiva sau nedevolutiva, ordinara sau extraordinara.
Referitor la pretentia reclamantei de acordare a daunelor morale, Curtea apreciaza ca in mod corect instanta de fond a avut in vedere motivul de ordine publica constand in declararea de catre Curtea Constitutionala a neconstitutionalitatii art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009.
In ce priveste daunele morale, Curtea apreciaza ca acestea si-ar fi gasit fundamentul in dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a.
Numai ca, prin raportare la temeiul de drept art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009, instanta de recurs constata ca a fost sesizata Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a acestor prevederi.
Urmare solutionarii acestei exceptii prin deciziile nr. 1358 si nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de catre aceasta instanta ca dispozitia legala inscrisa in art. 5 alin. 1 lit. a din actul normativ invocat este neconstitutional.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata: "decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie".
Curtea are in vedere prevederile art. 147 alin. 1 din Constitutie, potrivit cu care: "Dispozitiile din legile [...] constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul [...], dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept".
Ca urmare, Curtea urmeaza sa constate ca pana la data solutionarii prezentei cauze termenul de 45 zile, anterior mentionat, s-a implinit, fara a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, astfel incat instanta de recurs nu poate decat sa procedeze la aplicarea acestor decizii definitive si obligatorii in prezenta cauza.
Curtea are, de asemenea, in vedere faptul ca in situatia exceptiei de neconstitutionalitate a unor prevederi din lege, decizia definitiva a Curtii Constitutionale produce efecte juridice cat priveste aplicarea normei juridice.
In cazul in care se decide ca prevederea legala in cauza este neconstitutionala - cum este si cazul de fata - ea nu mai poate fi aplicata, procesul judecandu-se la instantele judecatoresti cu luarea in considerare a acestei noi realitati juridice.
Prin urmare, decizia Curtii Constitutionale, paralizeaza efectele juridice ale normei juridice contestate si constatata ca nefiind conforma prevederilor Constitutiei.
Efectele pentru viitor ale deciziilor instantei constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale unele prevederi legale, semnifica faptul ca ele nu se aplica situatiilor juridice sau drepturilor castigate sub imperiul legii inainte de declararea ei ca neconstitutionala.
Totodata, Curtea are in vedere decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii nr.12/19 septembrie 2011, obligatorie pentru instante in acord cu art. 329 din Codul de procedura civila, prin aceasta stabilindu-se ca: "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358/2010 si nr. 1.360/2010, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
Or, in cazul de fata, reclamanta nu este beneficiara niciunui drept castigat printr-o cauza solutionata definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial, pana la data publicarii deciziilor Curtii Constitutionale la care s-a facut referire, respectiv 15 noiembrie 2010.
Avand in vedere ca dispozitiile art. 5 alin. 11 din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere in mod expres la prevederile alin. 1 din acelasi articol, Curtea Constitutionala a constatat ca trimiterile la lit. a a alin. 1 al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au ramas fara obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstitutional.
Curtea retine, totodata, ca principiul care sta la baza controlului constitutionalitatii legilor este acela potrivit cu care Constitutia este superioara legii, asadar orice lege contrara Constitutiei nu este lege si ca a admite contrariul inseamna a se ajunge la aplicarea unei norme legale care infrange Constitutia.
Ca urmare a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, pronuntate in temeiul art. 146 lit. c din Constitutie, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, prevederea normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu mai poate fi aplicata, incetandu-si de drept efectele pentru viitor.
Efectele admiterii exceptiei se produc erga omnes si, ca atare, in aceleasi conditii, atat fata de autorul exceptiei, cat si fata de altii. Totodata, Curtea, are in vedere ca, in cazul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate, instanta in fata careia s-a invocat exceptia nu mai poate face aplicarea textului declarat neconstitutional prin ipoteza ulterior sesizarii instante.
Avand in vedere jurisprudenta Curtii europene, diferenta de tratament, devine discriminare numai atunci cand autoritatile statale "introduc distinctii intre situatii analoage sau comparabile", fara ca acestea sa se bazeze pe o "justificare rezonabila si obiectiva" (cauza Fredin impotriva Suediei, hotararea din 18.02.1991, cauza Hoffmann impotriva Austriei, hotararea din 23.06.1993, cauza Spadea si Scalabrino impotriva Italiei, hotararea din 28.09.1995, cauza Stubbings si altii impotriva Regatului Unit, hotararea din 22.10.1996).
Or, ar constitui o diferenta de tratament nejustificata a considera ca efectele admiterii exceptiei, desi se produc in mod necontestat in cauza in care a fost invocata, nu s-ar produce totusi si pentru alte cauze aflate in curs de desfasurare la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale, deoarece primul dosar in care ar fi invocata ar fi stabilit in mod aleatoriu de autorul exceptiei.
Avand in vedere ca Legea nr. 47/1992 nu permite invocarea unei noi exceptii de constitutionalitate in cazul in care dispozitia legala a fost declarata neconstitutionala, se impune concluzia ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate trebuie sa produca erga omnes.
Ca o consecinta, concluzia care se impune este aceea ca norma juridica inferioara care infrange o dispozitie constitutionala nu mai poate fi aplicata in cadrul tuturor proceselor aflate in curs de desfasurare, la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale.
Curtea retine, totodata, ca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la efectele consacrarii pe calea controlului de neconstitutionalitate, a lipsei conformitatii unei prevederi legale cu Constitutia, a fost deja in atentia Curtii Constitutionale, asa cum s-a aratat mai sus, astfel ca nu este de natura a conduce la alte concluzii, decat cele deja expuse.
Prin urmare, Curtea, vazand considerentele celor doua decizii de neconstitutionalitate, apreciaza prin prisma art. 51 din Constitutia Romaniei ca, in aplicarea legii interne, trebuie respectata interpretarea data acesteia de Curtea Constitutionala in analiza compatibilitatii sale cu norma constitutionala, prin raportare la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conform art. 20 din Constitutie, avand in vedere rolul Curtii Constitutionale de unica autoritate de jurisdictie constitutionala, ce are ca scop garantarea respectarii Constitutiei si, implicit, efectele deciziilor sale pronuntate in aceasta materie.
Asa cum a constatat Curtea Constitutionala, legiuitorul roman a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, avand in vedere vointa noului stat democratic instaurat in decembrie 1989 de a recunoaste si de a condamna aceste fapte. In acest sens au fost initiate si adoptate reglementari privind restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, in masura in care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea, reabilitarea celor condamnati din motive politice, acordarea de indemnizatii, de despagubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.
Reglementarile adoptate au tinut seama de rezolutiile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulata "Masurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" si nr. 1.481 (2006) intitulata "necesitatea condamnarii internationale a crimelor comise de regimul comunist".
Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei, avand in vedere incalcarea drepturilor omului de catre regimul comunist, s-a constatat necesar ca persoanele nevinovate, persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale intr-o societate democratica sa fie reabilitate, sa le fie restituite proprietatile confiscate sau sa primeasca compensatii, daca acest lucru nu mai este posibil si, atat timp cat victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt in viata, sa poata primi compensatii pentru daunele morale suferite.
Instanta de recurs retine, prin raportare la Cauza Slavov si altii contra Bulgariei, ca instanta de contencios european a acordat o "importanta deosebita faptului ca dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curtii in sensul ca reclamantii nu au putut dobandi o ,,speranta legitima" in obtinerea compensatiilor respective.
Instanta de contencios european nu a sanctionat sub aspectul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 si a Articolului 6 paragraful 1 din Conventie imprejurarea ca in cursul procedurii interne, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionalitatea dispozitiilor legale incidente in cauza.
Ceea ca a sanctionat instanta de contencios european in alte cauze a fost interventia statului prin puterea legislativa, avand ca scop modificarea in favoarea sa a unei legi aplicabile cauzei in care statul era parte si prin aceasta crearea unei sanse de castig a procesului (a se vedea cauza Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Andreadis c. Greciei, cererea nr. 13427/87, hotarare din 9 decembrie 1994, si cauza Crisan c Romaaniei, cererea nr. 42930/98, hotarare din 27 mal 2003).
Or, in situatia de fata, nu s-a ridicat problema interventiei legislative si statului, ci a declararii neconstitutionalitatii unor dispozitii legale incidente in cauza.
Referitor la incidenta art. 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, trebuie pornit de la faptul ca instanta europeana a fost confruntata cu problema de a sti in ce masura interventia puterii legislative sau a puterii executive intr-o procedura judiciara aflata in curs de derulare este de natura sa puna in discutie dreptul la un tribunal garantat de acest text.
Singurul motiv acceptat pana acum de Curte, cand interventia legislativa a corespuns unei "evidente si imperioase justificari a interesului general" a fost "umplerea unui vid juridic", adica indreptarea unei situatii create printr-o eroare sau lacuna a legiuitorului. In aceste cazuri, Curtea a considerat ca interventia a fost previzibila, era de asteptat si reclamantii nu puteau pretinde ca ar fi avut un drept de a beneficia de situatia astfel creata (cauza Eeg-Slachthuis Verbis impotriva Belgiei, hotararea din 10 noiembrie 2005). In acelasi sens, in cauza Gigli Construzioni impotriva Italiei, hotararea din 1 aprilie 2008), Curtea nu a constatat o incalcare a principiului egalitatii armelor, retinand ca "interventia legiuitorului avusese ca scop inlaturarea unei erori de tehnica legislativa".
Facand aplicarea acestor principii in cauza de fata, se constata, pe de o parte, ca nu este vorba de o interventie a legiuitorului sau a executivului in vederea influentarii solutionarii litigiului, de natura sa aduca atingere principiului preeminentei dreptului si notiunii de proces echitabil sau a principiului egalitatii si nediscriminarii, ci a Curtii Constitutionale, care potrivit statutului sau este o autoritate publica independenta si al carei scop este garantarea suprematiei Constitutiei, iar pe de alta parte, interventia a avut loc in principal, asa cum s-a retinut anterior pentru a inlatura un paralelism legislativ, apreciat de catre autoritatea cu competente in aceasta materie, contrar normelor de tehnica legislativa si principiilor constitutionale.
Data fiind distinctia evidenta pe care Curtea europeana o realizeaza sub acest aspect, Curtea va constata si faptul ca, prin declararea ca neconstitutionala a normei art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009, de catre Curtea Constitutionala, organism independent investit cu sarcina asigurarii suprematiei Constitutiei, nu se aduce atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, garantat de art. 21 din Constitutie, indiferent daca aceasta analiza se realizeaza din perspectiva componentei dreptului de acces la o instanta sau din cea a egalitatii de arme in cadrul unui proces.
Nu se poate sustine ca prin constatarea neconstitutionalitatii textului de lege si lipsirea lui de efecte erga omnes si ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru ca acesta nu se poate desfasura facand abstractie de cadrul normativ legal si constitutional, ale carui limite au fost determinate tocmai in respectul preeminentei dreptului, al coerentei si al stabilitatii juridice.
Atunci cand intervine controlul de constitutionalitate declansat la cererea uneia din partile procesului nu se poate sustine ca este afectata acea componenta a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealalta parte ar fi surprinsa pentru ca nu putea anticipa disparitia temeiului juridic al pretentiilor sale), pentru ca asupra normei nu a actionat in mod discretionar emitentul actului. O interpretare in sens contrar ar insemna, in fapt, suprimarea controlului de constitutionalitate si, ceea ce este gandit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, sa fie astfel inlaturat.
Pe de alta parte, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curtii Constitutionale se inlatura imprevizibilitatea jurisprudentei, care, in aplicarea unei norme incoerente, era ea insasi generatoare de situatii discriminatorii. In acelasi timp nu poate fi vorba de o incalcare a principiului nediscriminarii nici din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 12 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului, care garanteaza, intr-o sfera mai larga de protectie decat cea reglementata de art. 14, exercitarea oricarui drept prevazut de lege, fara nicio discriminare.
Este vorba asadar de garantarea dreptului la nediscriminare in privinta tuturor drepturilor si libertatilor recunoscute persoanelor in legislatia interna a statului. In situatia analizata insa, drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoastere in legislatia interna a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, asa cum s-a aratat anterior, nu interventiei intempestive a legiuitorului, ci controlului de constitutionalitate.
Fata de toate aceste considerente expuse mai sus, Curtea urmeaza ca, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, sa respinga recursul declarat de recurenta reclamanta ca nefondat.
In referire la celelalte doua recursuri, declarate de recurentul parat si Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, Curtea urmeaza a realiza o analiza comuna dat fiind interdependenta criticilor acestora.
Astfel, Curtea retine ca sustinerile acestor recurenti vizeaza despagubirile materiale acordate de catre prima instanta.
Curtea retine continutul dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, care sunt in sensul: (1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (...)b)acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare".
Or, fata de constatarile anterioare in privinta caracterului politic al masurilor la care au fost supusi autorii reclamantei, este cert ca aceasta este beneficiara acestor dispozitii speciale, in conditiile in care face si dovada confiscarii bunurilor in imprejurarile speciale aratate de textul de lege sus-citat.
Curtea nu poate primi sustinerea recurentului parat in sensul ca reclamanta avea posibilitatea sa solicite restituirea bunurilor confiscate in baza sentintei penale nr.87/07.04.1961 pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti intr-un termen de 6 luni de la incunostintarea lor, si, drept consecinta, nu ar mai fi indreptatita sa solicite despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare, dat fiind dispozitiile speciale cuprinse in actul normativ mai sus enuntat, care permit reclamantei sa obtina aceste sume cu titlu de despagubiri.
Legiuitorul a inteles sa acorde persoanelor care au fost condamnate politic sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, respectiv unor categorii de mostenitori, un beneficiu in sensul dispozitiilor prevazute la art. 5 alin. 1 lit. b, tocmai in considerarea calitatii acestora si drept remediu pentru acoperirea prejudiciului suferit.
In ce priveste imobilul situat in Bucuresti, str. Romulus nr. 3, astfel cum a retinut si instanta de fond, a revenit in deplina proprietate si posesie autoarei reclamantei, A.-M.Z.G., in baza actului de partaj voluntar autentificat la Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat sub nr. 20.472/6.05.1946.
Referitor la acest imobil, Curtea constata nefondate sustinerile recurentului parat in sensul ca acest imobil nu ar fi fost preluat in baza unei hotarari judecatoresti de condamnare, ci ca urmare a aplicarii Decretului nr. 221/1960 privind executarea silita impotriva persoanelor fizice a platii impozitelor si a taxelor neachitate in termen si a creantelor banesti, respectiv in baza Decretului nr. 111/1951.
Curtea constata ca acest imobil a fost confiscat autoarei reclamantei in baza sentintei penale nr. 87/1961 pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti, cu privire la care prima instanta a constatat caracterul politic al acesteia.
In acest sens, Curtea are in vedere decizia nr. 1319/9 noiembrie 1962 emisa de fostul Sfat Popular al Raionului 23 August, act nou depus in calea de atac a recursului, prin care s-a luat act de procesul verbal din 28 sept. 1961 al executorului judecatoresc incheiat in baza sentintei penale nr.87/1961 a Tribunalului Militar Bucuresti, pe data acestei decizii dispunandu-se a se constitui fond de baza IAL imobilul situat in str. Romulus nr. 3, Bucuresti, compus din constructie si teren aferent, fost proprietatea autoarei reclamante, G.A.M..
Prin decizia civila nr. 1018/01.06.2005 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti sectia a IV -a civila, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 2555/08.03.2006 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost restituit reclamantei imobilul din str. Romulus nr. 3, cu exceptia apartamentului nr.1, vandut familiei S.. Aceasta hotarare judecatoreasca a fost pusa in executare, incheindu-se procesul verbal la data de 03.04.2009 de catre Biroul executorului judecatoresc G.J..
Referitor la acest imobil, prin adresa nr. 34420/19.12.2011, PMB a facut cunoscut ca pentru imobilul situat in str. Romulus nr. 3 sector 2 Bucuresti s-a formulat notificarea nr. 2906/2001 de catre autoarea reclamantei, A.M.G., dosarul administrativ neprimind inca o solutionare pana la data respectivei comunicari.
In consecinta, fata de constatarile in privinta confiscarii imobilului situat in B., str.R. nr. 3, Bucuresti, in baza unei sentinte de condamnare cu caracter politic, avand in vedere ultima adresa sus-mentionata care confirma implicit faptul ca autoarea reclamantei, respectiv reclamanta nu a primit despagubiri in temeiul Legii nr.10/2001, Curtea apreciaza nefondate sustinerile recurentului parat, respectiv Ministerului Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti in sensul ca reclamanta nu este indreptatita la acordarea de despagubiri pentru partea din acest imobil care nu i-a fost restituita si pentru care pana la data solutionarii recursului nu a primit despagubiri in temeiul Legii nr.10/2001.
In ceea ce priveste imobilul situat in S., str.T.V. nr.12 judetul P., Curtea constata ca prin actul de partaj voluntar indicat mai sus, i-a revenit in deplina proprietate si posesie autoarei reclamantei parterul acestui imobil, inclusiv jumatate din mansarda acestei vile.
Referitor la acest imobil, autoarea reclamantei a formulat notificare in temeiul Legii nr.1072001 solutionata prin dispozitia nr. 843/21.08.2007 ce a fost ulterior rectificata prin dispozitia nr. 2474/2007 de catre Primarul orasului Sinaia. In continutul dispozitiei nr. 84372007 emisa de Primarul orasului Sinaia s-a retinut ca trecerea in proprietatea statului a acestui imobil s-a facut prin aplicarea Decretului nr.111/1951, respectiv a deciziei civile nr. 771 emisa de Tribunalul Popular al raionului Sinaia, aspect care nu a fost rectificat prin dispozitia administrativa ulterioara, aceasta din urma fiind emisa doar pentru rectificarea unei greseli referitoare la suprafata de teren ce s-a restituit in exclusivitate notificatoarelor.
Cum in prezenta cauza nu s-a facut nicio dovada in sensul ca aceste dispozitii ale Primarului orasului S. au fost atacate, fata si de continutul adresei nr. 3315/07.02.2012 emisa de Primaria orasului S. prin care se face cunoscut ca imobilul situat in S., str. T.V. nr. 12 judetul P. a trecut in proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951, conform Deciziei nr. 21/914/28.04.1956, anterior datei cand s-a pronuntat sentinta de condamnare nr. 87/1961 a autoarei reclamantei, Curtea urmeaza sa valideze sustinerile recurentului parat in sensul ca, in privinta acestui imobil nu este indeplinita conditia trecerii in proprietatea statului urmare unei condamnari cu caracter politic, ce