Prin cererea de chemare in judecata reclamanta X a investit instanta de judecata cu actiune avand ca obiect obligarea paratului la plata sumei contravalorii nr. 3/02 04 2012 si dobanda aferenta . Factura reprezinta plata partiala aferenta contractului de furnizare de produse definite ,, sistem integrat de exploatare a traficului tip e-icketing,, Contractul este incheiat sub imperiul OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica , a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii aprobata prin legea nr. 337/2006 .
Potrivit art.286 alin.1 coroborat cu art. 287 ind.16 din OUG nr. 34/2006 ,, hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate doar cu apel in 5 zile de la comunicare . Apelul se judeca de Curtea de Apel,, . Cu alte cuvinte calea de atac prevazuta expres de lege pentru litigiul in cauza este doar apelul .
Potrivit art. 457 din Noul Cod de procedura civila "(1) Hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
(2) Mentiunea inexacta din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac deschisa contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevazuta de lege.
(3) Daca instanta respinge ca inadmisibila calea de atac neprevazuta de lege, exercitata de partea interesata in considerarea mentiunii inexacte din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac, hotararea pronuntata de instanta de control judiciar va fi comunicata, din oficiu, tuturor partilor care au luat parte la judecata in care s-a pronuntat hotararea atacata. De la data comunicarii incepe sa curga, daca este cazul, termenul pentru exercitarea caii de atac prevazute de lege".
Acest text consacra principiul legalitatii caii de atac, potrivit caruia in concursul dintre o mentiune gresita in dispozitivul hotararii cu privire la denumirea, conditiile si termenul in care poate fi atacata o hotarare judecatoreasca si dispozitia legala care reglementeaza aceste aspecte are prioritate cea din urma, iar nu dispozitia judecatorului.
O hotarare judecatoreasca nu poate fi atacata pe alte cai decat cele expres prevazute de lege sau, cu alte cuvinte, caile de atac a hotararilor judecatoresti nu pot exista in afara legii.
Regula are valoare de principiu constitutional, dispozitiile art. 129 din Constitutie prevazand ca impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate pot exercita caile de atac, in conditiile legii.
In speta, in dispozitivul incheierii atacate este prevazuta calea de atac a recursului in termen de 15 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele lipsa, mentiune careia parata s-a conformat, ori, asa cum prevad dispozitiile art. 457 alin. 1 N.C.proc.civ, hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
Parata a avut o conduita in sensul indicat in dispozitivul incheierii, bazandu-se pe aparenta de legalitate a acesteia si actionand in considerarea mentiunilor eronate din dispozitiv.
In aceasta situatie, Curtea a retinut ca sunt incidente dispozitiile art. 457 alin. 2 N.C.proc.civ. conform carora mentiunea inexacta din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac deschisa contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevazuta de lege.
In consecinta, fata de dispozitiile art. 457 alin. 3 din Noul Cod de procedura civila, Curtea a respins ca inadmisibila calea de atac a recursului in considerarea mentiunii inexacte din dispozitiv, iar de la data comunicarii prezentei hotarari partile au dreptul de a exercita calea de atac a apelului impotriva sentintei nr. 2873/2014, pronuntata de Tribunalul Dolj, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in termen de 5 zile.
Drepturile partilor nu sunt in vreun fel prejudiciate, ci, dimpotriva, au astfel posibilitatea de a-si adapta conduita procesuala la dispozitiile legii, ceea ce raspunde rigorilor unei proceduri echitabile.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 496 alin. 1 raportat la art. 457 din Noul Cod de procedura civila, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
Drept procesual civil. Cale de atac declarata in considerarea mentiunii eronate din dispozitivul sentintei pronuntate de instanta de fond . Inadmisibilitate
Decizie nr. 923 din data de 25.02.2015
pronunțată de Curtea de Apel Craiova
Sursa: Portal.just.ro