De la prevederile art.8 alin.1 au fost instituite, insa, si unele exceptii, in care competenta revine instantelor din alte state membre decat statul in care copilul are resedinta obisnuita la momentul sesizarii. Sub acest aspect prezinta relevanta in cauza competenta prevazuta in art.12 alin.3 din regulament. In conformitate cu aceste prevederi competenta revine instantelor din statul membru cu care copilul are o stransa legatura. Stransa legatura trebuie sa rezulte din faptul ca unul din titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru. Pentru a fi competente instantele din acest stat membru este necesar ca aceasta competenta sa fi fost acceptata, expres sau in orice alt mod neechivoc, de catre toate partile participante la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta sa fie in interesul superior al copilului.
Cat priveste desesizarea instantelor dintr-un stat membru, in situatii in care sunt aplicabile prevederile Regulamentului CE 2201/2003, este de mentionat ca aceasta nu poate fi facuta decat in conditiile reglementate prin regulament. Astfel potrivit art.15 din regulament, cu titlu de exceptie, instantele dintr-un stat membru competente sa solutioneze cauza pe fond pot: a) sa suspende cauza si sa invite partile sa depuna o cerere la instanta altui stat membru; b) sa solicite instantei unui alt stat membru sa-ti exercite competenta. Prin cererea inregistrata la data de 15.01.2010 sub numarul 208/317/2010, reclamanta D.E. prin procurator D.N. a chemat in judecata paratul M. N. A., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta: sa se stabileasca domiciliul minorei M.A.A., nascuta la data de 10 octombrie 2001, la reclamanta si totodata sa-i fie incredintata spre crestere si educare aceasta minora: sa se majoreze pensia de intretinere stabilita in sarcina paratului si in favoarea sa prin s.c. nr.2478/17.09.2003 a Judecatoriei Tg. Carbunesti in functie de nevoile reale ale minorei si de veniturile nete ale paratului, cu cheltuieli de judecata.
Ca stare de fapt, a aratat ca dintr-o relatie extraconjugala a reclamantei cu paratul a rezultat minora M.A.A., nascuta la data de 10 octombrie 2001, paternitatea paratului fata de acesta fiind stabilita in mod definitiv si irevocabil prin s.c. nr.2478/17.09.2003, data de Judecatoria Tg. Carbunesti in dosarul nr.7156/2002, prin aceeasi sentinta paratul fiind obligat sa plateasca in favoarea minorei o pensie de intretinere lunara in cuantum de 600.000 lei Rol.
Prin sentinta civila nr. 1208 din 15.04.2010 pronuntata de Judecatoria Tg. Carbunesti, in dosarul nr. 208/317/2010 a fost admisa in parte actiunea civila si s-a majorat pensia de intretinere stabilita in sarcina paratului M.N.A. si in favoarea minorei M.A.A., nascuta la data de 10 oct. 2001, de la cate 600.000 ROL lunar, potrivit dispozitivului sentintei civile nr. 2478/17.09.2003, a acestei instante, la cate 100 lei lunar, incepand cu data de 15.01.2010 si pana la majoratul acesteia sau intervenirea altei cauze legale de modificare/stingere a acestei obligatii.
A fost respinsa cererea de incredintare a minorei.
Prima instanta a retinut ca din inscrisurile depuse la dosar, precum si din raspunsul comunicat de catre Autoritatea tutelara, a rezultat ca minora locuieste in prezent cu mama sa, in Italia, aspect necontestat de altfel nici de procuratorul reclamantei.
Ori, potrivit dispozitiilor Legii nr.105/1992, care reglementeaza raporturile de drept international privat, precum si Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, din 23 noiembrie 2003, masurile ce se iau fata de minori, sau in legatura cu acestia, precum si competenta in materie matrimoniala si a raspunderii parintesti, care se coroboreaza de altfel cu normele interne de procedura care stabilesc ca, in situatia stabilirii domiciliului minorilor, se va intocmi o ancheta sociala, s-a constatat ca, domiciliul minorei fiind practic pe teritoriul altui stat, competenta de solutionare a cererii principale apartine statului pe teritoriul caruia minora locuieste efectiv, considerente pentru care, aceasta cerere a fost respinsa.
Pe langa cadrul legal expus anterior, instanta a avut in vedere ca, luarea unei masuri fata de un copil a carui resedinta nu se afla in tara de catre instanta romana, ar insemna violarea drepturilor conferite atat de catre legile speciale in domeniu, cat si incalcarea conventiilor la care Romania este parte (Conventia de la Haga, art. 5, care reglementeaza aceasta situatie), apreciindu-se ca solutia pronuntata de o instanta din Romania, pe langa incalcarea normelor de competenta materiala si teritoriala imperative, ar reprezenta o judecata formala, stabilindu-se ca, in situatia in care minorul locuieste pe teritoriul altui stat o perioada de timp mai mare de trei luni, ii revine competenta in a hotari cu privire la situatia minorului.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta D.A., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie si a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentintei in sensul admiterii actiunii.
Un prim motiv de apel invocat in cauza s-a referit la incalcarea dispozitiilor art. 129 pct. 6 c.pr.civ. raportat la dispozitiilor art. 261 pct. 5 c.pr.civ. Sub acest aspect s-a sustinut ca sentinta primei instante este nelegala si netemeinica, ca prima instanta a fost investita cu trei capete de cerere, respectiv un capat de cerere in care s-a solicitat stabilirea domiciliului minorei la reclamanta, al doilea capat se referea la incredintarea minorei si al treilea la pensia de intretinere .
Al doilea motiv de apel invocat s-a referit la nelegalitatea hotararii in raport de dispozitiile art. 28 din Legea 105/1992, sustinand ca minora A.A. s-a nascut la Tg. Carbunesti la 1 octombrie 2001, cei doi parinti fiind cetateni romani si chiar daca si-au stabilit domiciliul in Italia, se aplica legea romana.
Prin decizia nr.333 din 22 septembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul cu nr.208/317/2010, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamanta D.E., impotriva sentintei civile 1208 din 15.04.2010 pronuntata de Judecatoria Tg. Carbunesti in dosarul nr. 208/317/2010.
S-a retinut ca prima instanta si-a motivat hotararea in fapt si in drept in raport de obiectul cererii de chemare in judecata .
Critica formulata in apel potrivit careia in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 20 si 28 din Leg. 105/1992 a fost considerata nefondata .
Astfel, potrivit art. 20 din leg. 105/1992 in lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au, ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai stranse legaturi, iar potrivit art. 28 al. 1 lit. c, raporturile dintre parinti si copii, inclusiv obligatia parintelui de intretinere a copilului, de a-l educa si a-i administra bunurile sunt supuse legislatiei nationale a mamei .
Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului reglementeaza masurile ce se iau fata de minori sau in legatura cu acestia, precum si competenta in materie matrimoniala si a raspunderii parintesti, iar in situatia in care se constata ca domiciliul minorei este practic pe teritoriul altui stat, competenta in vederea solutionarii cererii apartine statului pe teritoriul caruia minora locuieste efectiv.
Cum minora se afla cu parintii sai si bunica pe teritoriul Italiei, in mod corect instanta a retinut ca, apartine autoritatilor judiciare din aceasta tara competenta privind stabilirea domiciliului minorei, astfel incat criticile formulate in apel au fost considerate nefondate.
Impotriva ambelor hotarari a declarat recurs reclamanta D.E., solicitand casarea acestora si trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Tg.Carbunesti in vederea pronuntarii pe fondul litigiului. In subsidiar, a solicitat modificarea celor doua hotararii in sensul admiterii cererilor referitoare la stabilirea domiciliului minorei si incredintarea spre crestere si educare a acesteia la reclamanta.
In motivarea recursului recurenta a sustinut ca in temeiul art.28 din Legea nr.105/1992 si a art.12 din Regulamentul CE nr.2201/2003 instantele romane sunt competente sa solutioneze cauza de fata.
Recursul este fondat.
Minora M.A.A. , a carei incredintare se solicita in litigiul de fata, este cetatean roman si este fiica recurentei D.E. si a intimatului parat M.N.A. , ambii avand cetatenie romana. Din starea de fapt retinuta la fond si mentinuta in apel rezulta ca minora se afla de mai multa vreme in Italia. Astfel fiind, in conditiile in care Italia este stat membru al Uniunii Europene sunt incidente in cauza prevederile Regulamentului CE nr.2201/2003 (si nu dispozitiile Legii nr. 105/1992).
Potrivit art.8 alin.1 din regulamentul mentionat competenta generala in materia raspunderii parintesti revine instantelor statului membru in care copilul are resedinta obisnuita la momentul sesizarii. Notiunea de resedinta obisnuita a fost interpretata de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene ca fiind locul care exprima o anumita integrare a copilului intr-un mediul social si familial. Pentru a stabili acest loc trebuie luate in considerare in special durat, regularitatea, conditiile si motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru si ale mutarii familiei in acest stat, cetatenia copilului, locul si conditiile de scolarizare.
Instanta nationala sesizata cu o cerere in materia raspunderii parintesti are sarcina de a determina resedinta obisnuita a copilului tinand cont de ansamblul imprejurarilor de fapt specifice fiecarui caz in parte.
Sub acest aspect instantele au stabilit, in cauza, ca minora Munteanu Amalia Alexandra are resedinta obisnuita in Italia unde urmeaza cursuri scolare. De la prevederile art.8 alin.1 au fost instituite, insa, si unele exceptii, in care competenta revine instantelor din alte state membre decat statul in care copilul are resedinta obisnuita la momentul sesizarii. Sub acest aspect prezinta relevanta in cauza competenta prevazuta in art.12 alin.3 din regulament. In conformitate cu aceste prevederi competenta revine instantelor din statul membru cu care copilul are o stransa legatura. Stransa legatura trebuie sa rezulte din faptul ca unul din titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru. Pentru a fi competente instantele din acest stat membru este necesar ca aceasta competenta sa fi fost acceptata, expres sau in orice alt mod neechivoc, de catre toate partile participante la procedura la data sesizarii instantei, iar competenta sa fie in interesul superior al copilului.
In speta se constata ca minora a carei incredintare se solicita este resortisant al Statului Roman, ca intimatul parat a acceptat tacit competenta instantelor romane si ca nu s-a sustinut si dovedit ca prin solutionarea cererii de catre instantele romane ar fi afectat interesul superior al copilului. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca instanta de fond este competenta sa solutioneze litigiul de fata si ca in mod gresit s-a desesizat.
Cat priveste desesizarea instantelor dintr-un stat membru, in situatii in care sunt aplicabile prevederile Regulamentului CE 2201/2003, este de mentionat ca aceasta nu poate fi facuta decat in conditiile reglementate prin regulament. Astfel potrivit art.15 din regulament, cu titlu de exceptie, instantele dintr-un stat membru competente sa solutioneze cauza pe fond pot: a) sa suspende cauza si sa invite partile sa depuna o cerere la instanta altui stat membru; b) sa solicite instantei unui alt stat membru sa-ti exercite competenta.
Masurile mentionate mai sus ar trebui sa intervina numai cu titlul de exceptie si numai atunci cand se considera ca o instanta dintr-un alt stat membru, cu care copilul are o legatura speciala, este mai bine plasata pentru a solutiona cauza sau o parte specifica a acesteia si daca acest lucru serveste interesul superior al copilului. In alineatul (3) al articolului 15 sunt enumerate situatiile in care exista aceasta "legatura speciala" intre copil si un stat membru. Aceasta enumerare trebuie interpretata ca fiind una limitativa, si nu cu titlu de exemplu, cata vreme prin aplicarea institutiei trimiterii cauzei la o instanta mai bine plasata suntem in situatia unui caz de competenta stabilita pe cale de exceptie in raport cu prevederile articolelor 8 - 14 din regulament.
Recurgerea la procedura trimiterii cauzei la o instanta mai bine plasata poate avea loc la cererea uneia dintre parti, la initiativa instantei sesizate sau la cererea instantei din statul membru cu care copilul are o legatura speciala. Trimiterea la initiativa uneia dintre cele doua instante mentionate poate interveni, insa, numai daca cel putin una dintre partile litigiului accepta acest lucru.
Instanta din statul membru competenta sa solutioneze cauza pe fond stabileste un termen in care instantele celuilalt stat membru trebuie sa fie sesizate. Daca instantele celuilalt stat membru nu sunt sesizate in acest termen, instanta sesizata continua sa-si exercite competenta. Daca instantele acestui alt stat membru sunt sesizate, acestea pot sa se declare competente in termen de sase saptamani de la data sesizarii lor. In acest caz prima instanta sesizata isi declina competenta; daca, insa, instantele acestui alt stat membru se declara necompetente, prima instanta sesizata continua sa-si exercite competenta.
In masura in care instanta initial sesizata continua sa-si exercite competenta, audierea unui minor intr-un alt stat membru se poate efectua in modalitatile prevazute de Regulamentul.
In raport de cele expuse mai sus, Curtea apreciaza ca in mod gresit instantele au solutionat cauza pe exceptia de necompetenta. Astfel fiind, in temeiul art. 312 alin.5 Cod pr. civila, urmeaza a fi admis recursul. Vor fi casate hotararile pronuntate si trimisa cauza spre rejudecare la prima instanta.