Clauzele CCM la nivel de unitate nu conditioneaza acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuala negociere cu sindicatul. Parata nu a respectat aceste obligatii contractuale, desi prevederile contractelor incheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare. Prin sentinta nr. 1178 din 19 martie 2010, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 2781/63/2010 s-a admis actiunea formulata de reclamantul M. C. in contradictoriu cu parat DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI DOLJ.
S-a dispus obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 74 lei/luna reprezentand drepturi salariale speciale pentru refacerea capacitatii de munca si la plata sumei de 7 lei/zi, reprezentand contravaloarea unei mese calde incepand cu data de ianuarie 2008 si pana la data intervenirii unei cauze legale de modificare sau incetare a obligatiei, in raport de data angajarii si durata efectiv lucrata, sume actualizate cu indicele de inflatie a monedei nationale de la data fiecarei scadente si pana la data efectuarii platii.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut :
Reclamantul este angajata a unitatii parate in baza unui contract individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata.
La nivelul unitatii a fost negociat contractul colectiv de munca aplicabil incepand cu data de 04.12.2006, cu durata de un an si posibilitatea prelungirii pentru o durata de inca un an, in conditiile art. 9 alin. 2 din contract.
Cu privire la plata drepturilor speciale pentru refacerea capacitatii de munca in cuantum de 74 lei lunar , instanta a constatat ca potrivit art. 84 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivelul unitatilor de asistenta sociala pe perioada 2007-2009, pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, asigurarea protectiei personalului (functionari publici si personalul contractual), reclamantii beneficiaza de acest drept special pentru refacerea capacitatii de munca.
In art.84 alin.5 din acelasi contract colectiv se prevede ca angajatorul este cel care asigura conditiile necesare pentru luarea de catre fiecare salariat a unei mese calde, gratuit in incinta unitatii, in fiecare zi in care salariatul si-a desfasurat efectiv activitatea, iar in situatia in care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariatii sunt indreptatiti sa primeasca contravaloarea acesteia in cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enuntate nu conditioneaza acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuala negociere cu sindicatul fiind, din modul de redactare, imperativa pentru angajator.
Parata nu a respectat aceste obligatii contractuale, desi prevederile contractelor incheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Normele enuntate subscriu, asadar, contractele colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca ) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Conform art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Prin urmare, instanta a admis cererea si a obligat parata la plata drepturilor speciale pentru refacerea capacitatii de munca in cuantum de 74 lei lunar si la plata c/val. mesei calde in cuantum de 7 lei /zi , incepand cu luna ianuarie 2008 , proportional cu perioada lucrata, si in continuare pana la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a acestor drepturi. In acest sens, instanta a apreciat ca se impune recunoasterea si acordarea acestor beneficii pe toata durata derularii raporturilor de munca, dar si pe perioada aplicabilitatii contractului colectiv de munca la care s-a facut trimitere in speta.
Acordarea indicelui de inflatie nu reprezinta altceva decat aplicarea principiului echitatii, in sensul recuperarii acestor suplimente salariale la valoarea lor reala, reclamantul neputand fi pus in situatia de a suporta consecintele deprecierii monetare, in conditiile in care parata a refuzat nejustificat sa-si execute la timp aceste obligatii.
Pentru aceste considerente, instanta a admis in parte actiunea, a obligat parata sa plateasca reclamantilor, membri de sindicat, suma de 74 lei/luna reprezentand drepturi speciale pentru refacerea capacitatii de munca si suma de 7 lei/zi, reprezentand contravaloarea unei mese calde, incepand cu data de 24.11.2008 pana la data intervenirii unei cauze legale de modificare sau incetare a obligatiei, proportional cu activitatea in munca desfasurata, sume actualizate cu indicele de inflatie a monedei nationale de la data fiecarei scadente si pana la data efectuarii platii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dolj, criticand-o pentru nelegalitate.
Parata DGASPC Dolj a aratat ca in mod gresit instanta de fond a admis cel de-al doilea capat de cerere, la nivelul unitatii aflandu-se in derulare contract colectiv de munca la nivel de unitate nr. 41208/2474/2006.
Or, in conditiile in care CCM la nivelul unitatilor de asistenta sociala are caracter de subsidiaritate, acesta se aplica doar in lipsa unui CCM incheiat la nivel de unitate; or, atata vreme cat in acesta din urma nu s-au prevazut drepturile solicitate, ele nu pot fi acordate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.84 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivelul unitatilor de asistenta sociala pe perioada 2007-2009, pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, asigurarea protectiei personalului (functionari publici si personalul contractual), reclamantii beneficiaza de acest drept special pentru refacerea capacitatii de munca.
In art.84 alin.5 din acelasi contract colectiv se prevede ca angajatorul este cel care asigura conditiile necesare pentru luarea de catre fiecare salariat a unei mese calde, gratuit in incinta unitatii, in fiecare zi in care salariatul si-a desfasurat efectiv activitatea, iar in situatia in care angajatorul nu poate asigura servirea unei mesei calde, salariatii sunt indreptatiti sa primeasca contravaloarea mesei calde in cuantum de minimum 7 lei/zi.
Clauzele contractuale enuntate nu conditioneaza acordarea acestor drepturi de acordul sau de o eventuala negociere cu sindicatul. Parata nu a respectat aceste obligatii contractuale, desi prevederile contractelor incheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare. Potrivit art. 8(1) din L. 130/1996, clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
3) Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
(4) La incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996, clauzele contractelor colective de munca produc efecte, dupa cum urmeaza: a) pentru toti salariatii din unitate, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;
b) pentru toti salariatii incadrati in unitatile care fac parte din grupul de unitati pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
c) pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca;
d) pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din tara, in cazul contractelor colective de munca la nivel national.
Potrivit art. 30(1) din lege, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul Muncii, contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
In aceste conditii, sustinerile recurentei parate in sensul ca CCM la nivelul unitatilor de asistenta sociala are caracter de subsidiaritate, aplicandu-se doar in lipsa unui CCM incheiat la nivel de unitate, sunt apreciate ca fiind neintemeiate, recursul fiind nefondat pentru considerentele aratate.
Pentru aceste considerente, vazand si disp. art. 312 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat recursul.
Drepturi salariale speciale pentru refacerea capacitatii de munca si drepturi reprezentand contravaloarea unei mese calde conform CCM la nivel de unitate
Decizie nr. 3780 din data de 14.06.2010
pronunțată de Curtea de Apel Craiova
Sursa: Portal.just.ro