Majorarea capitalului social al unei societati pe actiuni prin emiterea de actiuni noi se realizeaza in doua etape.
In prima etapa, adunarea generala a actionarilor aproba propunerea de majorare sau, altfel spus, aproba emiterea de noi actiuni ce se ofera spre subscriere, detinatorilor de drepturi de preferinta, respectiv actionarilor existenti la data de inregistrare care nu le-au instrainat in perioada de tranzactionare, daca este cazul, sau dobandite in perioada de tranzactionare, conform prevederilor art. 130 alin. 1 lit. a din Regulamentul CNVM nr. 1/9.03.2006 privind emitentii si operatiunile cu valorile mobiliare.
Dupa exercitarea dreptului de preferinta, se supune hotararii adunarii generale modificarea corespunzatoare a actelor constitutive ale societatii (conform cerintelor art. 204 alin. 1, coroborat cu art. 9 alin. 1 din Legea 31/1990), aceasta reprezentand cea de-a doua etapa ce se parcurge pentru majorarea capitalului social.
Prin sentinta nr.10 din 16 octombrie 2008, pronuntata de Tribunalul Olt - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, in dosarul nr.3079/104/2008, s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul B.N impotriva paratei SC E. SA SLATINA.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul B.N. care a invocat nelegalitatea si netemeinicia si a sustinut ca instanta de fond a retinut in mod gresit ca transferul actiunilor sale ar fi avut loc la 25.09.2008. In realitate, la aceasta data a avut loc doar inregistrarea transferului in registrul societatii. Or, art.216 din Legea nr. 31/1990 prevede dreptul de preferinta al actionarilor existenti si nicidecum al celor inscrisi. Prin inscrierea datei de referinta de 18.07.2008, practic s-a decis inlaturarea sa de la posibilitatea de a participa la majorarea capitalului, desi limitarea acestui drept nu poate avea loc decat in conditiile prevazute de art.217 din Legea nr. 31/1990. Conditiile prevazute de art.217 nu au fost respectate, si anume: cvorumul de 75% si raportul consiliului de administratie.
Analizand criticile de apel, Curtea a apreciat ca sunt nefondate avand in vedere urmatoarele considerente:
SC E. SA SLATINA este o societate ale carei actiuni sunt tranzactionate pe piata de capital. Ca urmare, majorarea capitalului social se analizeaza in raport de normele speciale ale Legii nr. 297/2004 si ale Regulamentului CNVM nr.1/2006, ce se completeaza cu dispozitiile Legii nr.31/1990, dreptul comun in materia societatilor comerciale.
Astfel, s-a retinut ca majorarea capitalului social al unei societati pe actiuni prin emiterea de actiuni noi se realizeaza in doua etape.
In speta, instanta a fost investita sa analizeze valabilitatea hotararii adoptate in prima etapa, respectiv hotararea prin care adunarea generala a aprobat emiterea de noi actiuni in vederea majorarii capitalului social, a stabilit in ce termen se poate exercita dreptul de preferinta al actionarilor si a decis ca actiunile subscrise sa fie achitate integral, iar actiunile nesubscrise sa se anuleze. Totodata, adunarea generala a stabilit ca actionarii care pot subscrie pentru majorarea capitalului social sunt cei inregistrati la data de 18 iulie 2008.
Respectarea ori incalcarea dreptului de preferinta se analizeaza, de regula, cu prilejul controlului judiciar exercitat impotriva hotararii adoptate in cea de a doua etapa, iar in raport de hotararea adoptata in prima etapa doar in masura in care adunarea generala ar fi inlaturat sau restrans acest drept. Doar in aceasta ultima ipoteza se examineaza hotararea prin raportare la cerintele prevazute de art.240 alin.1 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, referitoare la prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social si la votul unui numar de actionari care sa reprezinte cel putin 75 % din drepturile de vot.
In speta, insa, nu s-a decis o limitare sau o ridicare a dreptului de preferinta al actionarilor ci, dimpotriva, participarea tuturor actionarilor inregistrati la majorarea capitalului social.
In realitate, apelantul reclamant nu invoca o inlaturare a dreptului de preferinta al tuturor actionarilor, ci se plange de faptul ca, stabilindu-se ca dreptul de preferinta sa poata fi exercitat de catre actionarii inscrisi pana la data de 18.07.2008, i s-a inlaturat practic dreptul de a participa la majorarea capitalului social, deoarece actiunile sale au fost inscrise abia la data de 25.09.2008.
Aceasta critica nu constituie, insa, motiv de nulitate a hotararii atacate in speta. Dimpotriva, se constata ca hotararea adunarii generale extraordinare a SC E. SA SLATINA este adoptata in conformitate cu cerintele prevazute de art. 130 alin.1 lit. a si de art. 2 alin.2 lit. f din Regulamentul nr.1 din 09.03.2006 privind emitentii si operatiunile cu valorile mobiliare. Potrivit acestor texte, dreptul de preferinta reprezinta o valoare mobiliara negociabila care incorporeaza dreptul titularului sau de a subscrie cu prioritate actiuni in cadrul unei majorari a capitalului social, proportional cu numarul de drepturi detinute la data subscrierii, intr-o perioada de timp determinata. Drepturile de preferinta sunt acordate tuturor actionarilor inscrisi la data de inregistrare in registrul emitentului, indiferent de participarea acestora la adunarea generala extraordinara a actionarilor emitentului sau de votul exprimat de acestia cu privire la majorarea capitalului social.
Prin urmare, legea, ca si hotararea analizata, exclud de la exercitarea dreptului de preferinta pe actionarii care, desi au dobandit calitatea de actionar ca urmare a pronuntarii unei hotarari judecatoresti, nu sunt inregistrati, deoarece societatea a refuzat inscrierea in registrul actionarilor.
In concluzie, intrucat consecintele refuzului de a inscrie pe actionar in registru nu reprezinta motive de nulitate a hotararii de emitere de noi actiuni in vederea majorarii capitalului social, apelantul reclamant va putea sa valorifice apararile invocate in cauza pe calea unei actiuni separate, in despagubiri, impotriva persoanei sau persoanelor vinovate de neinregistrarea sau intarzierea in inregistrarea actiunilor sale.
Fata de considerentele expuse, Curtea a respins apelul ca nefondat, potrivit art. 296 C.pr.civ.