Rolul activ al judecatorului sindic nu se intinde la intreaga procedura ci este delimitat de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 si anume controlul judecatoresc al activitatii administratorului ori lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii.
Prin sentinta nr. 382/22.05.2008 pronuntata de Tribunalul Dolj, prin judecator-sindic, s-a admis cererea lichidatorului si, in temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus inchiderea procedurii falimentului debitoarei SC A.I. SRL si radierea acesteia din registrul comertului.
Judecatorul-sindic a retinut ca s-a aprobat raportul final intocmit de lichidator, ca s-au respins obiectiunile creditorului AVAS la acest raport prin incheierea nr. 15 din 17 aprilie 2008, ca toate bunurile din averea debitoarei au fost vandute in bloc iar sumele au fost distribuite si ca nici un creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele necesare continuarii procedurii. In ce priveste cererea creditorului AVAS de autorizare a comitetului creditorilor pentru formularea cererii de antrenare a raspunderii administratorilor sociali ai debitoarei, judecatorul-sindic a retinut ca nu sunt intrunite conditiile art.138, lichidatorul intocmind raportul asupra cauzelor insolventei din care rezulta ca nu s-a savarsit nici una din faptele prevazute de text.
Impotriva sentintei a formulat recurs creditorul AVAS, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
Recurentul invoca drept motiv de nelegalitate a sentintei de inchidere a procedurii incalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art.105 alin.2 cod procedura civila.
Totodata, invoca faptul ca procedura a fost inchisa cu aplicarea gresita a legii, fara a se lua in considerare faptul ca nu au fost achitate toate creantele inscrise la masa pasiva si fara ca judecatorul-sindic sa isi fi exercitat rolul activ in cadrul procedurii, incalcand prevederile art.129 cod procedura civila.
Sustine ca, in exercitarea rolului activ judecatorul-sindic trebuia sa dispuna din oficiu efectuarea unei expertize menite sa determine cauzele si imprejurarile reale care au determinat ajungerea societatii in stare de insolventa si care sunt persoanele vinovate de aceasta. Totodata, judecatorul-sindic nu numai ca nu a solicitat asistenta comitetului creditorilor in probleme ce ii viza direct pe creditori dar nici nu si-a exercitat rolul activ imbratisand concluziile nedovedite ale lichidatorului, fara a discuta cererea de antrenare a raspunderii administratorilor sociali.
Curtea constata ca procedura a fost inchisa cu aplicarea corecta a legii.
Legea nu instituie ca o conditie pentru inchiderea procedurii achitarea integrala a tuturor creantelor inscrise la masa pasiva ci lichidarea tuturor bunurilor gasite in averea debitorului si stingerea pasivului in masura in care sumele rezultate din lichidare ajung, dupa acoperirea cheltuielilor de procedura, dupa criteriile procedurii concursuale. Singura conditie pentru inchidere este deci lichidarea activului identificat, distribuirea sumelor abtinute si aprobarea raportului final de lichidare. Insolvabilitatea debitorului este suportata de creditorii sai, procedura nemaiputand sa continue in mod inutil, numai pentru a produce cheltuieli de administrare care vor fi puse pe seama fondului de lichidare.
In ce priveste rolul activ al judecatorului-sindic, Curtea apreciaza ca acest rol activ nu se intinde la intreaga procedura, rolul sau fiind delimitat de art.11 alin.2 din lege si anume controlul judecatoresc al activitatii administratorului ori lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii. In cadrul determinat de lege, judecatorul-sindic nu putea dispune efectuarea unei expertize care sa determine cauzele insolventei debitorului, aceasta fiind o atributie exclusiva a practicianului in insolventa, potrivit art.40 din OG nr. 86/2006, care nu poate fi delegata altei persoane. In masura in care lichidatorul nu a analizat temeinic aceste cauze, creditorii aveau posibilitate sa conteste raportul in conditiile legii iar judecatorul-sindic, daca aprecia contestatia fondata, putea sa dispuna completarea raportului. Se retine ca primul raport asupra cauzelor insolventei a fost depus la 29 aprilie 2004 si nici un creditor nu l-a contestat iar raportul depus la 20.03.2008 este o completare la primul, la care creditorul AVAS a formulat obiectiuni iar lichidatorul si-a precizat pozitia prin concluziile scrise depuse la 17.04.2008, judecatorul-sindic respingand obiectiunile prin incheierea 15/2008, ramasa irevocabila.
Din ansamblul legii, nu rezulta obligatia judecatorului-sindic de a solicita asistenta comitetului creditorilor in probleme ce ii vizeaza direct pe creditori in general ci doar obligatia de a consulta comitetul inainte de a lua anumite decizii strict determinate de unele texte de lege. Comitetul este acela care trebuie sa ofere asistenta practicienilor in insolventa si sa se implice activ in cadrul procedurii. Nici lichidatorul si nici judecatorul-sindic nu aveau obligatia de a convoca comitetul creditorilor pentru a discuta daca se impune sau nu promovarea cererii de antrenare a raspunderii administratorilor sociali. Comitetul putea, daca sunt indeplinite conditiile textului sa ceara pur si simplu autorizarea judecatorului-sindic. De altfel, in considerentele sentintei, judecatorul-sindic a motivat ca nu sunt intrunite conditiile pentru autorizare, vis a vis de cererea AVAS.
Fata de considerentele expuse, curtea precizeaza ca in mod corect s-a dispus inchiderea procedurii, ca procedura nu mai poate continua in mod util cata vreme s-a lichidat intregul activ identificat si s-a aprobat raportul final.
Astfel, recursul va fi respins ca nefondat.