Actiunea in constatare prin care un teri solicita constatarea dreptului de proprietate asupra unui imobil al debitoarei, neavand legatura cu masurile luate de administrator sau lichidator, nu este de competenta judecatorului-sindic.
Prin incheierea din 18 ianuarie 2008 pronuntata de Tribunalul Gorj-Sectia Comerciala s-a trimis cererea formulata de reclamanta SC N. SRL, impotriva paratei SC D. SRL, spre solutionare judecatorului-sindic investit cu procedura insolventei impotriva debitoarei SC D SRL.
Instanta de drept comun a retinut ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.36 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale si ale art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006.
Impotriva incheierii a declarat recurs reclamanta criticand-o ca nelegala. S-a invocat ca instanta de fond a apreciat gresit natura litigiului, care nu se incadreaza in cauzele aferente procedurii insolventei, nefiind o contestatie impotriva masurilor luate de administrator sau lichidator. Prin actiunea dedusa judecatii s-a solicitat constatarea calitatii de proprietar pentru un imobil constructie si un teren de 1015 m.p., hotararea urmand sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare, actiune intemeiata pe dispozitiile art. 111 Cod procedura civila, Legea nr. 247/2005 si art.1073-1075 C.civil. Prin actiunea formulata nu se valorifica un drept de creanta, ci un drept real, respectiv un drept de proprietate, iar judecatorul-sindic nu are atributia de a solutiona actiunea in constatare si pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare.
Recursul este fondat.
Instanta de fond a pronuntat incheierea recurata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art.36 si art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006.
Astfel, art.36 din Legea 85/2006 prevede ca de la data deschiderii procedurii se suspenda actiunile avand ca obiect realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale ori, prin actiunea dedusa judecatii nu se urmareste realizarea unei creante, pentru a fi aplicabile dispozitiile privind suspendarea judecatii.
Nici dispozitiile art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006 nu-si gasesc aplicarea in speta, deoarece actiunea dedusa judecatii nu poate fi asimilata unei contestatii formulate de o persoana interesata impotriva masurilor luate de administrator sau lichidator. Prin actiune s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate pentru un imobil, in baza unei conventii de vanzare cumparare, hotararea urmand sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare. O astfel de actiune nu este de competenta judecatorului-sindic, motiv pentru care, in temeiul art.312 alin. 1 C.pr. civila, Curtea a modificat incheierea care a intrerupt cursul procesului si a dispus continuarea judecatii de catre instanta de drept comun care nu are in compunere judecatorul-sindic.