Potrivit art.19 alin 1 din statutul S.N.T.F.M. - C.F.R. MARFA SA, anexa la Hotararea de Guvern nr.582/1998, directorul general al societatii nationale de transport feroviar de marfa reprezinta CFR in raporturile cu tertii iar, conform prevederilor art.19 alin 2 din acelasi statut, acesta poate delega o parte dintre atributiile sale directorilor executivi, directorilor de sucursala sau oricarei alte persoane din cadrul CFR.
Nerespectarea de catre conducatorul sucursalei a obligatiei prevazute de art.45 din Legea nr.31/1990, de a-si depune semnatura la oficiul registrului comertului, odata cu cererea de inregistrare a mentiunii corespunzatoare numirii sale, nu atrage nulitatea actului de numire in calitate de reprezentant al partii, singura sanctiune prevazuta de art.50 din Legea privind societatile comerciale fiind inopozabilitatea fata de tertii care nu au cunoscut actul sau faptul pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazuta de lege.
Fata de persoana chemata in judecata, nu opereaza insa nici sanctiunea inopozabilitatii modificarii actelor constitutive ale Sucursalei Craiova cu privire la persoana directorului , deoarece dupa semnarea cererii de chemare in judecata nu se mai poate sustine nici necunoasterea persoanei desemnate de catre S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA ca reprezentant .
De altfel, in prezent mentiunea referitoare la calitatea numitului F.M. de director al Sucursalei Craiova a SNTFM C.F.R. MARFA SA indeplineste si conditia de publicitate ceruta de lege pentru opozabilitatea fata de terti.
Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA - SUCURSALA CRAIOVA a chemat in judecata pe parata SC S. I. SA BUCURESTI, solicitand sa fie obligata la plata sumei de 131.857,9 lei, reprezentand contravaloarea prestatiilor efectuate in temeiul contractului de plata centralizata si reduceri tarifare B1.5/161/2004, actualizata conform indicelui de inflatie pana la achitare, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta nr.3779 din 27.06.2007, pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia Comerciala in dosarul nr.8447/63/2007, s-a anulat cererea de chemare in judecata pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta
Apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:
Examinand actele si lucrarile cauzei, Curtea retine ca, potrivit art.19 alin 1 din statutul S.N.T.F.M. - C.F.R. MARFA SA, anexa la Hotararea de Guvern nr.582/1998, directorul general al societatii nationale de transport feroviar de marfa reprezinta CFR in raporturile cu tertii.
Conform prevederilor art.19 alin 2 din acelasi statut, directorul general poate delega o parte dintre atributiile sale directorilor executivi sau oricarei alte persoane din cadrul CFR.
In speta, directorul general B. E. L, a delegat atributiile referitoare la reprezentarea in judecata a societatii nationale catre directorii sucursalelor Bucuresti, Craiova, Timisoara, Iasi, Cluj, Constanta Ferry-Boat, Brasov, Galati, intocmind in acest sens doua procuri judiciare incheiate in forma autentica la data de 13 mai 2005 si la 24 aprilie 2007.
Intrucat de la data de 19.07.2004, F.M. detine functia de director al Sucursalei Craiova, aceasta persoana are calitatea de reprezentant al societatii care sta in procesul de fata in calitate de reclamant.
Nerespectarea de catre conducatorul sucursalei a obligatiei prevazute de art.45 din Legea nr.31/1990, de a-si depune semnatura la oficiul registrului comertului odata cu cererea de inregistrare a mentiunii corespunzatoare numirii sale, nu atrage nulitatea actului de numire in calitatea de reprezentant al partii, singura sanctiune prevazuta de art.50 din Legea privind societatile comerciale fiind inopozabilitatea fata de tertii care nu au cunoscut actul sau faptul pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevazuta de lege.
In speta, nu opereaza insa, nici sanctiunea inopozabilitatii fata de intimata a modificarii actelor constitutive ale Sucursalei Craiova cu privire la persoana directorului , deoarece dupa semnarea cererii de chemare in judecata nu se mai poate sustine nici necunoasterea persoanei desemnate de catre S.N.T.F.M. C.F.R. MARFA SA ca reprezentant
De altfel, din relatiile comunicate de Oficiul Registrului Comertului cu nr.39298/07.09.2007 , anexate cererii de apel, rezulta ca in prezent mentiunea referitoare la calitatea numitului F.M. de director al Sucursalei Craiova a SNTFM C.F.R. MARFA SA indeplineste si conditia de publicitate ceruta de lege pentru opozabilitatea fata de terti.
Fata de considerentele expuse, Curtea va admite apelul si, potrivit dispozitiilor art.297 alin.1 Cod Procedura Civila, va desfiinta sentinta si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
1