Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

LITIGIU DE MUNCA. DECIZIE DE CONCEDIERE PE DURATA INCAPACITATII TEMPORARE DE MUNCA. CLAUZA DE SUSPENDARE A EFECTELOR ACESTEI DECIZII, PANA LA INCETAREA INCAPACITATII TEMPORARE DE MUNCA. ANALIZAREA PE FOND A CAUZEI. Decizie nr. 108/R-CM din data de 13.02.2008
pronunțată de Curtea de Apel Pitesti

LITIGIU DE MUNCA. DECIZIE DE CONCEDIERE PE
DURATA INCAPACITATII TEMPORARE DE MUNCA.
CLAUZA DE SUSPENDARE A EFECTELOR ACESTEI
DECIZII, PANA LA INCETAREA INCAPACITATII
TEMPORARE DE MUNCA. ANALIZAREA PE FOND A
CAUZEI.

Art.60 alin.1 lit."a" Codul muncii
Art.50 lit."b" Codul Muncii

Potrivit art.60, alin.1, litera "a" Codul muncii,
concedierea nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare
de munca, iar, potrivit art.50, litera "b" Codul muncii, pe perioada
amintita, contractul de munca este suspendat de drept.
Insa, in cauza de fata, nu sunt aplicabile dispozitiile
art.60, alin.1, litera "a" Codul muncii, deoarece, prin decizia
contestata in prezenta cauza s-a dispus suspendarea efectelor
acestei decizii de concediere, pana la incetarea incapacitatii
temporare de munca.

(Decizia nr.108/R-CM din 13 februarie 2008 a Curtii de Apel Pitesti -
Sectia civila, pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si pentru
cauze cu minori si de familie)

Contestatoarea F.P. a formulat contestatie impotriva deciziei
nr.316/02.02.2007 emisa de intimata S.C. L.D.A.R. S.R.L., pe care o
considera netemeinica si nelegala, solicitand reincadrarea in munca,
acordarea de daune morale in cuantum de 10.000 lei, precum si plata la zi
a salariului.
In motivarea contestatiei s-a sustinut de catre contestatoare
ca prin decizia contestata i s-a desfacut contractul individual de munca in
temeiul art.61 lit. a coroborat cu art. 264 lit. f din Codul muncii si a
contractului colectiv de munca - anexa 1 din Regulamentul intern,
retinandu-se ca aceasta ar fi comis abateri grave de la regulile stabilite
prin contractul colectiv de munca.
A solicitat contestatoarea, admiterea contestatiei, reintegrarea
in munca, daune morale de 10.000 lei plata la zi a salariului, cu cheltuieli
de judecata, cu motivarea ca acuzatiile ce i se aduc, respectiv efectuarea
de acte de comert in incinta societatii si favorizarea, contra unor sume
de bani, a sustragerilor de bunuri din firma, nerespectarea timpului
acordat pauzelor de masa si amenintari la adresa agentului de paza sunt
fabulatii, intrucat nu a savarsit abaterile retinute.
Considera masura luata ca abuziva si nelegala, producandu-i
mari probleme morale.
La primul termen de judecata, respectiv 18.04.2007 intimata
a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei, cu cheltuieli
de judecata, cu urmatoarea motivare:
Apararile contestatoarei, care privesc doar chestiuni de fond,
sunt contradictorii, cu atat mai mult cu cat ulterior introducerii actiunii a
formulat o a doua contestatie impotriva aceleiasi decizii de concediere
care formeaza obiectul dosarului nr.743/109/2007, cu termen de
judecata la 09.05.2007 in care recunoaste ca a savarsit abaterile de la
disciplina muncii;
Probele ce evidentiaza savarsirea abaterii de catre
contestatoare, de la disciplina muncii si vinovatia salariatei, respectiv
imaginile inregistrate de camerele video in noaptea de 05-06.01.2007,
nota explicativa, sesizarea d-lui N.C., declaratia D.D. - agent de paza, au
impus luarea celei mai grave sanctiuni si anume concedierea;
Contestatoarea a recunoscut ca a efectuat acte de comert in
incinta societatii iar aceasta a mai fost sanctionata si anterior, cu
reducerea salariului cu 10% pe luna aprilie 2005 si avertisment scris in
luna aprilie 2004.
In sedinta publica din 06 iunie 2007, aparatorul intimatei a
invocat exceptia de prematuritate a formularii contestatiei, motivand ca
in baza concediului medical, este suspendat de drept contractul
individual de munca al contestatoarei, iar decizia urmeaza a-si produce
efectele abia dupa incetarea incapacitatii de munca.
Exceptia a fost respinsa la aceeasi data ca nefiind intemeiata.
Ulterior, la data de 27 iunie 2007, aparatorul intimatei a
invocat exceptia lipsei de obiect a prezentei contestatii, instanta,
respingand si aceasta exceptie.
La data de 26.09.2007, instanta a considerat incheiata
cercetarea judecatoreasca si a acordat partilor cuvantul asupra fondului
cauzei. Cu ocazia deliberarii s-a constatat ca nu se poate intruni
majoritatea legala, urmand a se judeca din nou in complet de divergenta,
potrivit art. 257 alin. 1 C.pr.civ..
In data de 03.10.2007 au fost ascultate sustinerile partilor in
fata completului de divergenta.
Prin sentinta nr.602/CM/03.10.2007, pronuntata de
Tribunalul Arges - Sectia civila, a fost admisa in parte contestatia
formulata de contestatoarea F. P., in contradictoriu cu intimata SC
L.D.A.R. SRL si s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei
nr.316/02.02.2007, emisa de intimata.
Au fost respinse capetele de cerere privind reincadrarea
contestatoarei pe postul avut anterior, plata drepturilor banesti si a
daunelor morale si a fost obligata intimata la plata cheltuielilor de
judecata, in cuantum de 125 lei
Pentru a se pronunta astfel, majoritatea completului a retinut
urmatoarele:
La data de 02.02.2007 contestatoarei i s-a emis decizia nr.
316, prin care s-a mentionat ca se desface contractul de munca al
acesteia, in temeiul art. 61 lit. a, coroborat cu art. 264 lit. f din Codul
muncii si a Contractului Colectiv de munca, retinandu-se ca salariata a
savarsit abateri grave de la regulile stabilite prin contractul colectiv de
munca, constand in: efectuarea de acte de comert in incinta societatii,
propunerea unei sume de bani pentru a favoriza sustragerea de bunuri
din firma, nerespectarea timpului acordat pauzelor de masa, amenintari
adresate agentului de paza.
In art. 3 al deciziei se mentioneaza insa ca salariata se afla in
incapacitate temporara de munca la data emiterii deciziei, urmand ca
decizia sa-si produca totusi efectele de la data incetarii incapacitatii de
munca a acesteia.
Potrivit art. 50 alin. 1 lit. b din Codul muncii, contractul
individual de munca se suspenda de drept pe durata concediului pentru
incapacitate temporara de munca.
De asemenea, art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, interzice
concedierea salariatilor pe durata incapacitatii temporare de munca,
stabilita prin certificat medical, conform legii.
Ambele parti au recunoscut ca de la data emiterii deciziei si
chiar in prezent contestatoarea se afla in concediu medical, iar aceste
concedii i-au fost inregistrate de catre intimata si platite corespunzator.
Cu toate ca intimata a inserat in decizia de concediere
mentiunea ca aceasta isi va produce efectele la data incetarii incapacitatii
temporare de munca a contestatoarei, aceasta este nula absolut potrivit
art. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii
Acest lucru nu o impiedica cu nimic pe intimata sa emita o
noua decizie de concediere la data cand contestatoarei ii va inceta
incapacitatea temporara de munca.
Analizand chiar decizia pe care aparatorul intimatei a invocat-
o in concluziile sale, respectiv decizia nr. 2436/25.03.2004 a Inaltei Curti
de Casatie si Justitie, instanta a constatat ca prin aceasta se sustine tocmai
faptul ca "nu poate fi dispusa concedierea pe durata incapacitatii
temporare de munca stabilita prin certificat medical potrivit legii iar
concedierea dispusa cu nerespectarea proceduri prevazuta de lege este
lovita de nulitate absoluta_, fiind de prisos analizarea motivelor privind
fondul cauzei".
Astfel, coroborand dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. b, cu cele ale
art. 60 alin. 1 lit. a si ale art. 76 din Codul muncii, instanta a apreciat ca
decizia emisa de catre intimata in perioada cat contestatoarea s-a aflat in
incapacitate temporara de munca este lovita de nulitate absoluta.
Este adevarat ca in prezenta cauza s-au administrat probe pe
fondul cauzei, insa acestea nu au mai fost analizate de catre instanta, fiind
de prisos acest lucru, dupa cum a statuat si Inalta Curte de Casatie si
Justitie, in decizia analizata anterior.
Intrucat si in prezent contractul individual de munca al
contestatoarei este suspendat de drept ca urmare a incapacitatii
temporare de munca a acesteia, iar contestatoarea are si in prezent
calitatea de salariat al intimatei, s-a constatat ca nu se poate dispune
reintegrarea pe postul avut anterior, acest capat de cerere fiind respins.
Neintemeiat este si capatul de cerere privind acordarea
drepturilor banesti ce i s-ar cuveni contestatoarei, pentru urmatoarele
considerente:
Pe perioada in care contestatoarea este in incapacitate
temporara de munca este indreptatita sa primeasca o indemnizatie, prin
aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul. Aceasta a
recunoscut personal ca toate concediile medicale i-au fost achitate pana
in prezent de catre intimata. S-a constatat astfel ca salariata nu a suferit
nici un prejudiciu material si in consecinta, nu sunt incidente in cauza
dispozitiile art. 269 alin. 1 Codul muncii. In consecinta, a fost respinsa
solicitarea contestatoarei privind acordarea drepturilor banesti la zi.
In privinta acordarii daunelor morale, s-a constatat ca nici
acest capat de cerere nu este intemeiat, nefiind produsa nici un fel de
dovada a unui prejudiciu moral suferit de catre contestatoare, tinand
seama ca nu i-a incetat, pana in prezent, calitatea de salariat al intimatei si
i-au fost achitate si indemnizatiile aferente concediilor medicale.
Tinand seama de considerentele expuse mai sus, instanta a
admis in parte contestatia, constatandu-se nulitatea absoluta a deciziei de
concediere, cu respingerea capetelor de cerere privind reintegrarea in
postul avut anterior, plata drepturilor banesti si plata daunelor morale.
Impotriva sentintei au declarat recurs contestatoarea F.P. si
intimata SC L.D.A.R. SRL .
Prin recursul declarat de F.P., intemeiat pe dispozitiile art.304
pct.8,9 Cod proc.civila se sustine ca instanta de fond in mod gresit a
respins capatul de cerere privind incadrarea in munca.
La termenul din data de 13.02.2008, contestatoarea a declarat
ca renunta la judecata recursului, urmand ca instanta sa ia act de aceasta
renuntare.
In primul motiv de recurs declarat de intimata, si intemeiat pe
dispoz.art.304 pct.9 Cod proc.civila se arata ca instanta de fond a
pronuntat o hotarare lipsita de temei legal si data cu incalcarea si
aplicarea gresita a legii.
Se sustine ca, potrivit art.60 alin.1 litera a Codul muncii, nu
poate fi dispusa concedierea pe durata incapacitatii temporare de munca
stabilite prin certificat medical. Potrivit art.50 litera b Codul muncii, pe
perioada incapacitatii temporare de munca, contractul de munca este
suspendat de drept.
Sanctiunea prevazuta de art.60 alin.1 litera a Codul muncii
amintita anterior nu este valabila in speta de fata, deoarece recurenta-
intimata a dispus suspendarea efectelor deciziei de concediere, pana la
incetarea incapacitatii temporare de munca, incat, concedierea nu a
devenit operabila, deoarece contestatoarea si-a prelungit concediul
medical, iar contestatia este prematura pentru motivul aratat, facandu-se
trimitere la decizia nr.2436/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In al doilea motiv de recurs se sustine ca instanta de fond a
lipsit-o pe recurenta de un proces echitabil si de o judecata rezonabila, in
spiritul art.6 din Conventie, deoarece nu a invocat din oficiu nulitatea
absoluta a deciziei de concediere, inca de la prima zi de infatisare,
tergiversandu-se procesul si incalcand si dispozitiile art.286 Codul muncii
si art.75 din Legea nr.168/1999, privind judecarea in regim de urgenta a
conflictelor de munca.
O ultima critica se refera la faptul ca in completul de
divergenta, in care trebuiau sa se reia dezbaterile asupra fondului a fost
pusa in discutie o exceptie care nu mai fusese discutata.
Curtea analizand recursul declarat de intimata prin prisma
criticilor formulate si a probelor administrate a constatat ca acesta este
fondat urmand a-l admite ca atare, in baza art.312, alin.5 Cod proc.civila
si a se casa sentinta cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi
instanta pentru urmatoarele considerente:
Primul motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art.304, pct.9
Cod proc.civila este intemeiat, urmand a-l admite ca atare, constatandu-
se aplicarea gresita a legii.
Astfel, potrivit art.60, alin.1, litera "a" Codul muncii,
concedierea nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de
munca, iar, potrivit art.50, litera "b" Codul muncii, pe perioada amintita,
contractul de munca este suspendat de drept.
Insa, in cauza de fata, nu sunt aplicabile dispozitiile art.60,
alin.1, litera "a" Codul muncii, deoarece, prin decizia contestata in
prezenta cauza s-a dispus suspendarea efectelor acestei decizii de
concediere, pana la incetarea incapacitatii temporare de munca.
Drept urmare, decizia emisa nu este lovita de nulitate
absoluta, cum gresit a statuat instanta de fond, care s-a pronuntat pe
aceasta exceptie, considerand, astfel, ca nu mai este necesara analizarea,
pe fondul cauzei, a probelor administrate.
Pentru aceste considerente a fost admis recursul intimatei,
casata sentinta si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, pentru
a se pronunta cu privire la temeinicia si legalitatea deciziei de concediere,
prin prisma probelor administrate, stabilind existenta sau inexistenta
abaterilor contestatoarei, enumerate in decizia de concediere, urmand ca
instanta sa se pronunte pe fondul cauzei, ci nu pe exceptie, raspunzand,
astfel, tuturor capetelor de cerere, iar in aceasta situatie, neimpunandu-se
analizarea celorlalte motive de recurs.

Sursa: Portal.just.ro