Interdictia instituita de art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, de a nu se dispune concedierea salariatilor pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical, conform legii, nu are in vedere data la care este comunicata de... Decizie nr. 192 din data de 17.03.2006
pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti

Desfacerea contractului de munca si comunicarea masurii constituie acte diferite. Validitatea masurii desfacerii contractului de munca se analizeaza in raport cu data emiterii deciziei , insa efectele ei se produc se produc, prin vointa legiuitorului, numai de la data comunicarii, asa cum statueaza art.75 din Codul Muncii
Contestatorul D.D. a formulat contestatie impotriva deciziei de concediere nr.3/23.12.2004 emisa de intimata B.C.S. solicitand instantei anularea deciziei, repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior, obligarea la plata de despagubiri conform art.78 alin.1 din Codul muncii, precum si la daune morale de 20.000 RON.
In motivarea contestatiei, s-a aratat ca decizia este lovita de nulitate absoluta, fiind emisa cu incalcarea prev.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, iar pe fond, masura luata constituie un abuz din partea angajatorului, pentru considerentele pe larg expuse.
Prin sentinta civila nr.402/06.07.2005, Tribunalul Arges a admis contestatia si a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.3/23.12.2004 emisa de intimata, dispunand reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior , cu plata drepturilor salariale cuvenite pana la reintegrarea efectiva, drepturi ce vor fi majorate , actualizate si indexate la data platii efective, cu 4.000.000 lei cheltuieli de judecata.
A retinut instanta ca potrivit art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, nu poate fi dispusa concedierea pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii, masura cu caracter social dispusa de legiuitor in favoarea salariatului.
A mai retinut instanta ca potrivit art.75 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului, astfel incat din acest moment a inceput decizia sa-si produca efecte, in cauza decizia fiind comunicata la 27.12.2004.
Asa fiind, s-a concluzionat ca incetarea raportului de munca, drept efect principal al deciziei de concediere disciplinara, a avut loc pe data de 27.12.2004 si cum, potrivit certificatului medical depus la dosar, contestatorul s-a aflat in perioada 27.12.-31.12.2004 in incapacitate de munca, prima instanta a admis contestatia in sensul celor sus-aratate.
Impotriva sentintei primei instante intimata B.C.S. a declarat recurs, invocand nulitatile prev.de art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila si disp.art.3041 Cod procedura civila.
S-a sustinut, in esenta , ca in mod gresit prima instanta a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art.60 lit.a din Codul muncii, constatand in mod nelegal nulitatea absoluta a deciziei nr.3/23.12.2004 , extrapoland dispozitiile art.75 din Codul muncii, care prevad ca decizia de concediere produce efecte la data comunicarii ei salariatului, considerand ca din momentul comunicarii ar trebui analizata valabilitatea deciziei de concediere disciplinara desi legiuitorul a stabilit expres ca nu se poate dispune concedierea pe durata incapacitatii temporare in munca, dispunerea neechivaland cu comunicarea, interpretandu-se astfel legea contrar regulilor si principiilor de drept consacrate de doctrina si jurisprudenta, la care s-a facut trimitere.
Prin decizia nr.192/17.03.2006, Curtea de Apel Ploiesti - solutionand recursul in urma stramutarii judecarii cauzei la aceasta instanta - l-a admis si a casat sentinta cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Tribunalul Prahova, dispunand si intoarcerea executarii, in sensul restituirii de catre intimatul-contestator, catre recurenta, a sumelor platite in temeiul sentintei casate.
Pentru a decide astfel , instanta de control judiciar a retinut ca in conformitate cu disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical, conform legii, iar potrivit art.76 din acelasi cod, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.
S-a mai retinut ca desfacerea contractului de munca si comunicarea masurii constituie acte diferite, iar validitatea masurii desfacerii contractului de munca se analizeaza in raport cu data emiterii deciziei - in cauza de fata, data de 23.12.2004 , data la care contestatorul nu se afla in incapacitate temporara de munca - , insa efectele ei se produc , prin vointa legiuitorului, numai de la data comunicarii, asa cum statueaza art.75 din Codul muncii.
Prin urmare, opera interdictia concedierii salariatului la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca, in situatia in care s-ar fi aflat la momentul respectiv in incapacitate temporara de munca, iar nu si in cazul in care la momentul comunicarii deciziei angajatul s-a aflat intr-o asemenea situatie, in acelasi sens fiind si practica judiciara in materie, nulitatea presupunand existenta unor cauze de ineficacitate contemporane incheierii actului si nu ulterioare acestuia.
S-a concluzionat astfel ca printr-o interpretare gresita a dispozitiilor legale incidente in cauza, prima instanta a constatat ca decizia de concediere este lovita de nulitate absoluta, admitand in consecinta contestatia , pe cale de exceptie.
In raport de aceste considerente, curtea a apreciat recursul ca fondat, astfel ca in baza art.312 alin.1 C.pr.civila l-a admis , iar conform art.312 alin.2 , 3 si 5 C.pr.civila a casat sentinta atacata , trimitand cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Prahova , avand in vedere ca judecarea pricinii a fost stramutata in recurs de la Curtea de Apel Pitesti, la Curtea de Apel Ploiesti.
De asemenea, fata de cererea expresa a recurentei si avand in vedere disp.art.4041 alin.1 C.pr.civila si art.4042 alin.1 C.pr.civila, s-a dispus si intoarcerea executarii, in sensul restituirii de catre intimatul contestator catre recurenta a sumelor platite de acesta din urma in temeiul sentintei casate.
S-a mai aratat ca solutionand pricina pe cale de exceptie, ce face de prisos cercetarea in fond a cauzei, prima instanta nu a intrat practic in cercetarea fondului, fiind prorogata discutarea admisibilitatii probei cu martori si expertiza de specialitate, solicitate de contestator in dovedirea contestatiei, dupa administrarea probei cu acte si interogatoriile partilor, in final punandu-se concluzii de catre parti numai cu privire la exceptia nulitatii deciziei de concediere ce fusese invocata de contestator , instanta ramanand in pronuntare asupra exceptiei si dand solutia atacata pe calea recursului, situatie in care aspectele privitoare la fondul cauzei, la care s-a facut trimitere in recurs, urmeaza a fi avute in vedere de catre prima instanta, cu ocazia rejudecarii, in raport de intregul material probator administrat.