Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Recurs. Efectul extensiv al recursului asupra persoanelor care au declarat recurs, dar care a fost respins ca tardiv sau inadmisibil. Decizie nr. 672/R din data de 20.11.2007
pronunțată de Curtea de Apel Pitesti

Recurs. Efectul extensiv al recursului asupra persoanelor care au
declarat recurs, dar care a fost respins ca tardiv sau inadmisibil. Chiar daca recursul coinculpatului este
inadmisibil, intrucat nu a folosit calea apelului,
iar prin decizia recurata nu a fost modificata
solutia din sentinta, in temeiul art.385/7
alin.1Cod procedura penala, instanta de recurs
poate examina cauza prin extinderea efectelor
recursului valabil declarat de celalalt coinculpat
si cu privire la inculpatul al carui recurs este
inadmisibil.
(Curtea de Apel Pitesti - decizia
penala nr.672/R din 20 noiembrie
2007)

Prin sentinta penala nr.122 din 5 aprilie 2007, pronuntata de
Judecatoria Curtea de Arges, au fost condamnati inculpatii V.S. la 4 ani si
6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prevazut
de art.208 alin.1, rap. la art.209 alin.1 lit.a, g si i si alin.3 lit.h, cu
aplic.art.41 alin.2 lit.a Cod penal, si V.M. la 6 ani inchisoare, pentru
complicitate la aceeasi infractiune, si cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
Pentru ambii inculpati s-a facut aplicarea art.57 si 71 Cod
penal.
Au fost obligati inculpatii, in solidar, la plata sumei de 42.418
lei despagubiri civile catre partea civila.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut
ca, in baza unei intelegeri anterioare, in decursul a trei nopti din luna
decembrie 2006, cei doi inculpati au sustras din reteaua telefonica
apartinand S.C.Romtelecom S.A., un cablu telefonic in lungime de peste
500 m.l.
Impotriva sentintei a declarat apel inculpatul V.M., solicitand
reducerea pedepsei.
Prin decizia penala nr.169 din 25 septembrie 2007,
pronuntata de Tribunalul Arges, s-a respins ca nefondat apelul declarat
de inculpat, constatandu-se ca acesta este arestat in alta cauza.
Impotriva sentintei si a deciziei au declarat recurs ambii
inculpati, solicitand reducerea cuantumului pedepselor.
Prin decizia penala nr.672/R din 29 noiembrie 2007,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, s-a admis recursul inculpatului
V.M. si s-au extins efectele acestuia si asupra coinculpatului V.S., al carui
recurs s-a constatat ca este inadmisibil.
S-a casat decizia si in parte sentinta, in sensul ca au fost
reduse pedepsele aplicate inculpatului V.S. de la 4 ani si 6 luni la 4 ani
inchisoare, iar pentru inculpatul V.M., de la 6 ani la 4 ani si 6 luni
inchisoare.
S-a mentinut restul dispozitiilor sentintei.
Pentru a decide astfel, curtea, in mod corect, a apreciat ca,
chiar daca recursul inculpatului V.S. este inadmisibil, ca urmare a
nefolosirii apelului, in temeiul art.385/7 Cod procedura penala, opereaza
asupra sa extinderea efectelor recursului valabil declarat de catre celalalt
coinculpat, care face parte din grupul sau procesual.


Sursa: Portal.just.ro