Tratamentul medical sub paza permanenta.
In cazul in care, pe baza actelor medicale, se
constata
ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu
poate
fi tratata in reteaua medicala a Administratiei
Nationale a penitenciarelor, administratia locului
de
detinere dispune efectuarea tratamentului sub
paza
permanenta in reteaua medicala a Ministerului
Sanatatii Publice.
Temeiurile care au determinat luarea acestei
masuri
sunt comunicate, de indata, procurorului, in cursul
urmaririi penale sau instantei de judecata, in
cursul
judecatii (art.139/1 Cod procedura penala.
In aceste conditii, cererea inculpatului de revocare a
masurii preventive pe motive de boala grava, este
inadmisibila.
(decizia penala nr.513/R/26.10.2006)
Prin incheierea nr.131/F din 4 octombrie 2006, pronuntata
de Tribunalul Valcea, s-a respins, ca inadmisibila, cererea de revocare a
masurii arestarii preventive formulata de inculpata.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut ca, inculpata a
solicitat revocarea arestarii preventive in conditiile prevazute de art.139
alin.3 Cod procedura penala, invocand faptul ca sufera de o boala grava
care nu poate fi tratata in reteaua sanitara a Directiei penitenciarelor.
Instanta de fond a mai retinut ca, potrivit art.139/1 Cod
procedura penala, in asemenea cazuri nu se prevede revocarea masurii
arestarii preventive pe motive medicale, ci se dispune de administratia
locului de detinere efectuarea tratamentului sub paza permanenta, in
reteaua medicala a Ministerului Sanatatii Publice.
Recursul formulat de inculpata impotriva incheierii a fost respins ca
inadmisibil, prin decizia penala nr.513/R din 26 octombrie 2006,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, retinandu-se, in mod corect, ca,
potrivit art.140/3 alin.1 teza ultima Cod procedura penala, incheierea
prin care judecatorul respinge revocarea masurii arestarii preventive nu
este supusa nici unei cai de atac.
Art.139/1 a fost introdus prin art.I pct.3 din O.U.G. nr.60/2006
