Promovarea actiunii in anularea actelor incheiate in 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei, cu intentia sustragerii bunurilor de la urmarire. Calitatea procesuala activa
Decizia nr.448/16.10.2006
Curtea de Apel Iasi, sectia comerciala a admis recursul declarat de S.C. "HI-TEX GROUP" S.R.L. Iasi impotriva sentintei civile nr. 208/COM/01.06.2006 a Tribunalului Iasi pe care a casat-o si admitand exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditorului S.C. "MEDATEX" S.R.L. Botosani invocata de S.C. "HITEX GROUP" S.R.L. Iasi, S.C. "MICRO SYSTEM" S.R., B.V. si B.C., a respins actiunea formulata de S.C. "MEDATEX" S.R.L. Botosani in contradictoriu cu S.C. "HI-TEX GROUP" S.R.L. Iasi.
S-a retinut ca orice creditor, care are una sau mai multe creante, certe lichide si exigibile, poate introduce la tribunal cererea impotriva unui debitor prezumat in insolventa (art. 29 din Legea 64/1995, republicata, in prezent Legea insolventei nr. 85/2006 art. 31). De aceasta faza creditorul-reclamant SC "MEDATEX" SRL Botosani a trecut si a recurs la promovarea actiunii, revocatorii de fata, uzand de dispozitiile art. 975 Cod civil si art. 147 din Legea nr. 64/1995, republicata, dispozitii reluate prin art. 149/2006 din Legea insolventei nr. 85/2006, prevalandu-se de precizarea ca dispozitiile prezentei legi se completeaza in masura compatibilitatii lor cu cele ale Codului civil, Codului comercial si Codului de procedura civila.
S-a retinut insa ca Legea speciala nr. 64/1995, republicata, prin art. 18 lit."e" si art. 45 lit. "c" instituie dreptul administratorului/lichidatorului judiciar de a introduce la tribunal actiuni pentru anularea actelor incheiate in 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarire. In Legea insolventei nr. 85/2006 sunt reluate aceleasi aspecte prin dispozitiile art. 79,80 lit. c.
Acest drept il are si comitetul creditorilor conform art. 16 al. 2 din Legea 64/1995, republicata, reluat prin art. 17 lit. f din Legea nr. 85/2006.
Aceste dispozitii se completeaza cu dispozitiile art. 10 lit. e din Legea 64/1995 care printre atributiile judecatorului sindic ii revin si judecarea actiunilor introduse de administrator sau de lichidator pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, dispozitii reluate prin Legea insolventei nr. 85/2006, art. 11 lit. h.
In contextul dat, este evident ca astfel de actiuni au un caracter special numite in anularea unor acte frauduloase introduse de administratorul judiciar ori lichidatorul judiciar, precum si de comitetul creditorilor si se judeca dupa regulile precise ale legii speciale.
In cauza nu se aplica regulile dreptului civil prevazute de art. 975 si urm. Cod civil care da posibilitatea oricarui creditor in nume personal sa atace actele facute de debitor in prejudiciul lui, pe calea actiunii revocatorii (pauliene).
Nu pot fi confundate sau suprapuse dispozitiile legii generale cu cele din legea speciala pe considerentul gresit ca art. 147 din Legea nr.64/1995, in prezent art. 149 din Legea 85/2006 prevede ca dispozitiile prezentei legi se completeaza cu cele din Codul civil.
Acestea isi gasesc intr-adevar incidenta numai in masura in care legea speciala nu prevede expres anumite imprejurari, fapte etc. Altfel, in concurs cu legea generala, intotdeauna se aplica legea speciala. Acolo unde legea nu dispune, judecatorul nu o poate face, incat gresit prima instanta a aplicat concomitent dispozitiile legii generale cu cele ale legii speciale.
Prin consecinta, fata de considerentele expuse in precedent recursul se vadeste a fi intemeiat, acesta fiind admis, casandu-se sentinta recurata in sensul respingerii actiunii.
Fata de aspectele retinute prin admiterea exceptiei, chestiunile de fond sunt de prisos a fi abordate.