ORDIN nr. 52/2017

ORDIN nr. 52 din 3 martie 2017 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformității datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative "produs montan" și de verificare a respectării legislației europene și naționale de către operatorii economici care au obținut dreptul de utilizare a respectivei mențiuni

Văzând Referatul de aprobare nr. 270.031 din data de 20 februarie 2017, întocmit de Direcția politici în industrie alimentară și comerț, având în vedere prevederile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 506/2016 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat (UE) nr. 665/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește condițiile de utilizare a mențiunii de calitate facultative "produs montan", în temeiul art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Procedura de verificare a conformității datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultative "produs montan" și de verificare a respectării legislației europene și naționale de către operatorii economici care au obținut dreptul de utilizare a respectivei mențiuni, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și instituțiile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea

București, 3 martie 2017.

Nr. 52.

Anexă

PROCEDURA 03/03/2017

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 martie 2017