DECIZIE nr. 528/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Andrei Grigoraș - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.521/211/2020 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.553D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.521/211/2020, Curtea de Apel Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Excepția a fost ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva unei sentințe penale prin care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din Codul penal, pentru care legea prevede închisoarea de la unu la 5 ani.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin principiului proporționalității pedepsei raportat la fapta săvârșită. Se arată că în cauza dedusă judecății dispozițiile legale criticate impun aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum minim de 1 an, cu executare în regim de detenție, fiind înfrânt principiul proporționalității, raportat la gravitatea faptei, la modul de săvârșire al acesteia și la prejudiciul cauzat. În fapt, arată că inculpatul a sustras o sticlă de whisky, în valoare de 17,99 lei, prejudiciul fiind recuperat, și a fost condamnat de instanța de fond pentru fapta săvârșită la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an, iar în urma aplicării dispozițiilor legale referitoare la recidivă a rezultat o pedeapsă de 12 ani și 1 lună de închisoare, cu executare în regim de detenție. Pedeapsa pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal este închisoarea de la unu la 5 ani. Instanța a reținut cauze de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) din Codul procedură penală (procedura simplificată a recunoașterii învinuirii) și cauze de majorare cu jumătate a limitelor de pedeapsă, prevăzute de art. 43 alin. (5) din Codul penal (recidiva postexecutorie), astfel că, procedând conform art. 79 alin. (3) din Codul penal, a rezultat o pedeapsă de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare (redusă cu o treime), apoi aceste limite au fost majorate cu jumătate, ajungându-se din nou la limite ale pedepsei închisorii de la unu la 5 ani.

6. În continuare, în susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale invocate, instanța arată că, prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile în care este incidentă renunțarea la aplicarea pedepsei, legiuitorul s-a îndepărtat de la propriile principii de politică penală, cuprinse în expunerea de motive a Codului penal. Deși, în reglementarea sistemului pedepselor, principala preocupare a fost crearea unui mecanism care să permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a asigura o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei, în realitate, dispozițiile Codului penal criticate sunt contrare voinței legiuitorului. Se susține că modul de reglementare a instituției renunțării la aplicarea pedepsei creează un dezechilibru în egalitatea cetățenilor în fața legii, contrar dispozițiilor art. 16 din Constituție, dat fiind că, pentru aceeași faptă, procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală, însă judecătorul nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

7. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 19 ianuarie 2021, pronunțată în Cauza Lăcătuș împotriva Elveției, paragraful 99, în care a fost subliniată necesitatea existenței unui raport de proporționalitate adecvat între fapta săvârșită și pedeapsa aplicată, precum și la Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Vinter și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 89, și Decizia din 15 iunie 2017, pronunțată în Cauza Harkins și Edwards împotriva Regatului Unit, paragraful 138, în fundamentarea ideii că o pedeapsă extrem de disproporționată încalcă art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. În susținerea inadmisibilității se arată că legiuitorul condiționează dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei de împrejurarea ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie închisoarea de cel mult 5 ani, condiție care, în prezenta cauză, este îndeplinită. Se mai arată că aspectele invocate se situează în spectrul criticilor ce țin de interpretarea și aplicarea legii, și nu reprezintă critici reale de neconstituționalitate, dat fiind că instanța își întemeiază susținerile pe compararea condițiilor privitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei ( art. 80 din Codul penal ) cu cele referitoare la renunțarea la urmărirea penală ( art. 318 din Codul de procedură penală ). Pe fondul excepției de neconstituționalitate, se susține că, în cazul infracțiunii de furt calificat, prin limitele de pedeapsă stabilite, legiuitorul a considerat că, în principiu, se poate aplica renunțarea la pedeapsă, ca mijloc de reeducare. Totuși, dacă inculpatul are condamnări anterioare, soluția nu mai este justificată, întrucât acesta persistă în conduita ilicită. Chiar și dacă legiuitorul ar fi exclus expres această posibilitate (stabilind un maxim special mai mare de 5 ani), măsura nu ar fi neconstituțională, întrucât statul are o largă marjă de apreciere în politica penală. Prin urmare, principiul proporționalității nu ar fi afectat.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, care au următorul conținut: „Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: [..] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“

13. În opinia instanței de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3 )-( 5) care consacră statul de drept, principiul separației și echilibrul puterilor în stat și calitatea legii, ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) și (2) cu privire la egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 126 alin. (1) privitoare la înfăptuirea justiției, ale art. 148 alin. (2 )-( 4) referitoare la aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor privind drepturile omului și tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dispozițiilor art. 3 referitoare la interzicea torturii și ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și ale art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal reglementează una dintre condițiile negative care împiedică instanța sesizată cu soluționarea cauzei să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv situația în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. Curtea observă, însă, că în speța dedusă judecății ipoteza normativă nu este incidentă, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede închisoare de la unu la 5 ani.

15. Din economia dispozițiilor art. 187 din Codul penal rezultă că „Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.“, iar din cuprinsul art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal rezultă că „Furtul săvârșit în următoarele împrejurări: [

] b) în timpul nopții, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.“

16. În continuare, Curtea reține că, din sistematizarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal, care reglementează condițiile în prezența cărora instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, cu prioritate, aspecte ce țin de persoana infractorului. Astfel, art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal prevede, ca primă condiție negativă, ca infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor menționate la art. 42 lit. a) și b) ori pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare. În schimb, lit. d) a aceluiași articol face trimitere la limita maximă specială a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, în raport cu care se poate aplica instituția renunțării la aplicarea pedepsei. Or, în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, instanța a reținut că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se află în concurs cu alte infracțiuni pentru care a fost aplicată anterior o pedeapsă cu închisoarea de 11 ani și 9 luni, fiind astfel incidentă condiția negativă prevăzută de art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal.

17. Ca atare, rezultă că dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal nu au legătură directă cu soluționarea cauzei pendinte, cerință expresă a art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât, în speță, este incidentă condiția prioritară prevăzută de art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal. În plus, raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat - închisoarea de la unu la 5 ani -, Curtea constată că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal nu ar produce niciun efect în cauză.

18. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepție, iar legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

19. Curtea a mai statuat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021, paragraful 23).

20. Curtea apreciază că, indiferent de soluția pronunțată în prezenta cauză - sub aspectul criticilor formulate cu privire la limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, în raport cu care instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei -, decizia Curții nu ar produce niciun efect asupra soluționării procesului penal în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

21. Având în vedere aspectele menționate și ținând cont de dispozițiile art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepție ridicată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală, din oficiu, în Dosarul nr. 8.521/211/2020.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Andrei Grigoraș