DECIZIE nr. 525/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Andrei Grigoraș - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Amal-Vanessa Youness și Gelu Marin Oltean în Dosarul nr. 1.125/120/2020/a1 al Tribunalului Dâmbovița și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.854D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că din actele dosarului rezultă că partea Lishman Thomas Ivor Mowbray, cetățean britanic, nu este vorbitor de limba română, din acest motiv fiind desemnată, în calitate de traducător autorizat, doamna Oana Răican, prezentă la ședința de judecată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se susține că, spre deosebire de reglementarea anterioară, Codul de procedură penală în vigoare prevede posibilitatea procurorului de a solicita autorizarea percheziției și pentru locuri învecinate celui pentru care a fost dispusă percheziția, în situația în care există suspiciuni rezonabile privind transferul de date, probe sau persoane în alte spații indicate în referatul înaintat judecătorului de drepturi și libertăți. Se menționează că, potrivit art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, mandatul de percheziție este valabil și pentru aceste locuri, iar continuarea efectuării percheziției se încuviințează de către procuror. Se arată că nu se poate reține existența unui viciu de neconstituționalitate, întrucât respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Constituție este asigurată prin intervenția judecătorului de drepturi și libertăți, fiind astfel garantată protecția dreptului la viață privată. Totodată, se menționează că dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală nu contravin dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, întrucât părțile au posibilitatea de a formula cereri atât în faza urmăririi penale, cât și în cursul judecății. De asemenea, încheierile judecătorului de drepturi și libertăți pot fi verificate, sub aspectul legalității și al temeiniciei, de către judecătorul de cameră preliminară, fiind astfel garantată respectarea drepturilor procesuale ale părților. Se apreciază că analizarea tuturor încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți admite sau respinge o cerere formulată de procuror intră în competența judecătorului de cameră preliminară.

5. În final, se apreciază că este deosebit de important ca norma supusă controlului de constituționalitate să fie interpretată coroborat cu dispozițiile art. 158 alin. (2) lit. a) și ale art. 158 alin. (7) lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât extinderea percheziției dispuse de procuror trebuie să vizeze, în primul rând, situația unui transfer de probe. Se arată că practica judiciară a demonstrat constant existența unui risc de transfer al probelor în timpul percheziției, motiv pentru care se poate impune extinderea acesteia și la locurile învecinate spațiului descris în mandatul emis de judecătorul de drepturi și libertăți.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.125/120/2020/a1, Tribunalul Dâmbovița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Amal-Vanessa Youness și Gelu Marin Oltean în procedura de cameră preliminară, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni prevăzute de Codul penal, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cauză în care a fost dispus procedeul probatoriu al percheziției domiciliare.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile legale criticate contravin Constituției întrucât încalcă principiul supremației acesteia și normele constituționale referitoare la dispunerea percheziției de către judecător. Se arată că art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală permite procurorului să încuviințeze continuarea efectuării percheziției, în condițiile legii, și în alte locuri învecinate spațiului pentru care a fost emis mandatul de percheziție, cu încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 27 alin. (3).

8. Autorii excepției reiterează că dispozițiile art. 27 alin. (3) din Constituție, coroborate cu cele ale Codului de procedură penală, permit dispunerea percheziției domiciliare, în faza de urmărire penală, doar de către judecătorul de drepturi și libertăți, la cererea motivată a procurorului. Așadar, susțin că art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală se află în contrarietate cu dispozițiile art. 27 alin. (3) din Constituție, întrucât permite extinderea percheziției, cu încuviințarea procurorului, asupra unui loc neprevăzut în mandat, în afara autorizării judecătorului de drepturi și libertăți.

9. Sunt invocate, totodată, dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitoare la respectarea Constituției și a supremației sale, arătându-se că textul criticat contravine și acestei norme constituționale.

10. Se face trimitere la dispozițiile art. 156 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora percheziția se efectuează cu respectarea demnității, fără a constitui o ingerință disproporțională în viața privată, precum și la o parte a literaturii de specialitate (C.M. Chiriță, A.S. Uzlău, Comentariu, în N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), Codul de procedură penală comentat, ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 435), concluzionându-se că, pentru ca dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală să fie constituționale, încuviințarea procurorului privind continuarea percheziției domiciliare trebuie să fie supusă controlului judecătorului de drepturi și libertăți.

11. Tribunalul Dâmbovița, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate, apreciind că are această obligație doar în măsura în care excepția ar fi fost invocată din oficiu.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „În cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri. Continuarea efectuării percheziției în această situație se încuviințează de către procuror.“

16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul legal criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la supremația Constituției și ale art. 27 alin. 3) referitoare la inviolabilitatea domiciliului în componenta privind dispunerea percheziției.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii au pornit de la o interpretare eronată a dispozițiilor legale criticate, asimilând încuviințarea de către procuror a continuării efectuării percheziției domiciliare, în condițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu dispunerea unei noi percheziții de către judecătorul de drepturi și libertăți. Or, din interpretarea literală a dispozițiilor criticate reiese că încuviințarea continuării efectuării percheziției domiciliare se face în temeiul mandatului de percheziție emis de judecătorul de drepturi și libertăți, a cărui valabilitate, în condițiile legii, este extinsă. Aceleași concluzii se desprind și din modul de redactare a dispozițiilor Codului de procedură penală, legiuitorul făcând aceeași distincție prin terminologia utilizată în art. 158 alin. (1), care, în acord cu dispozițiile constituționale, reglementează faptul că percheziția domiciliară poate fi dispusă doar de judecător, și art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, care, tot în acord cu dispozițiile constituționale, prevede că procurorul încuviințează extinderea percheziției domiciliare, în cazul în care, în timpul efectuării acesteia, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate.

18. De altfel, modul de sistematizare a dispozițiilor art. 158 din Codul de procedură penală nuanțează distincția dintre dispunerea mandatului de percheziție domiciliară de către judecătorul de drepturi și libertăți, pe de o parte, și încuviințarea procurorului, efectuată în temeiul art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, pe de altă parte. Art. 158 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilește competența judecătorului de a dispune percheziția domiciliară, alin. (2) reglementează cuprinsul cererii de percheziție - care trebuie să cuprindă, inclusiv, mențiuni și cu privire la locurile învecinate celui pentru care s-a dispus efectuarea percheziției -, iar alin. (3) consacră o extindere a sferei de aplicare a mandatului emis de judecător pentru ipoteza în care, în timpul percheziției, se constată apariția situației excepționale expres reglementate de legiuitor. Drept urmare, dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi interpretate autonom, ci trebuie interpretate sistematic, prin raportare la întregul conținut al art. 158, fiind evident că extinderea mandatului prevăzută de art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă o continuare a mandatului dispus de judecătorul de drepturi și libertăți potrivit art. 158 alin. (1) din același cod.

19. Curtea reține că dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează o situație cu caracter excepțional, respectiv ipoteza în care, pe parcursul efectuării percheziției, se constată îndeplinirea condițiilor expres prevăzute de legiuitor, determinate de împrejurări obiective și imprevizibile la momentul emiterii mandatului de percheziție, intervenite în cursul executării acestuia. Prin natura și impactul lor asupra desfășurării percheziției, asemenea împrejurări sunt de natură să afecteze eficiența procedeului probatoriu, motiv pentru care legiuitorul a instituit o soluție normativă care să permită asigurarea continuității activității de strângere a probelor.

20. În acest context, Curtea constată că soluția legislativă consacrată de art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală are caracter de noutate față de reglementarea cuprinsă în Codul de procedură penală din 1968, fiind determinată de evoluția realităților sociale și de necesitatea unei reacții prompte a organelor judiciare în situații în care, în timpul percheziției, pot surveni transferuri de probe, date ori persoane. Astfel, legiuitorul a urmărit instituirea unui mecanism procedural adecvat, în scopul strângerii probelor necesare aflării adevărului, al înfăptuirii justiției și al protejării valorilor sociale ocrotite de lege.

21. Rezultă, așadar, că, având în vedere interpretarea literală și sistematică a dispozițiilor art. 158 din Codul de procedură penală, caracterul excepțional al situației reglementate de alin. (3) al aceluiași articol, precum și rațiunea legislativă care a determinat instituirea acestei soluții normative, încuviințarea continuării percheziției, în temeiul mandatului inițial emis de judecătorul de drepturi și libertăți, nu constituie o extindere discreționară, la libera apreciere a procurorului. Dimpotrivă, aceasta se realizează în condiții strict și limitativ prevăzute de lege, fiind deja autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți prin mandatul emis, ca expresie a garanțiilor constituționale privind inviolabilitatea domiciliului.

22. Având în vedere cele reținute anterior, Curtea constată că în modalitatea de reglementare a art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală nu se regăsește nicio contrarietate cu dispozițiile art. 27 alin. (3) din Constituție, această modalitate de legiferare, supusă analizei de constituționalitate, reprezentând o soluție firească și necesară pentru înfăptuirea justiției.

23. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea reiterează că, din punct de vedere normativ, Constituția ordonează puterea publică și reglementează drepturile și libertățile fundamentale, beneficiind de autoritate normativă supremă în stat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea nr. 2 din 5 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1003 din 8 octombrie 2024, paragraful 34). Legiuitorul constituant operează cu concepte generale, în timp ce legiuitorul ordinar le particularizează prin norme de aplicare, această diferență de nivel normativ neechivalând cu o contrarietate. Noțiunea de supremație a Constituției reprezintă, în esență, respectarea sensului și finalității normei constituționale, și nu copierea mecanică a expresiilor utilizate de aceasta.

24. Curtea reține că dispozițiile art. 158 alin. (2) - (11) din Codul de procedură penală reprezintă norme procedurale prin care legiuitorul penal a înțeles să instituie modalitatea de emitere și executare a mandatului de percheziție domiciliară, acestea fiind expresia prevederilor constituționale potrivit cărora percheziția se efectuează în condițiile și în formele stabilite de lege. Stabilirea regulilor de desfășurare a procesului, inclusiv a celor privind punerea în executare a mandatului de percheziție domiciliară, este de competența exclusivă a Parlamentului, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, evident cu respectarea celorlalte principii și dispoziții constituționale. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Totodată, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66).

25. Având în vedere că dispozițiile legale criticate sunt în concordanță cu prevederile art. 27 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege, Curtea reține că acestea nu sunt contrare nici prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Amal-Vanessa Youness și Gelu Marin Oltean în Dosarul nr. 1.125/120/2020/a1 al Tribunalului Dâmbovița și constată că dispozițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Andrei Grigoraș