DECIZIE nr. 578/2014

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 17.438/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 69D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 17.438/303/2013 Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată în fața instanței în etapa verificării cererii de chemare în judecată, după ce reclamantului i s-au comunicat în scris lipsurile acestei cereri. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. 6. Judecătoria Sectorului 6 București își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, arătând că procedura verificării cererii și regularizarea acesteia nu privesc fondul cauzei deduse judecății, ci numai aspecte referitoare la elementele și condițiile pe care trebuie să le cuprindă sau să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, toate aceste elemente fiind necesare pentru ca instanța să poată cunoaște împrejurările relevante pe care se sprijină pretențiile reclamantului. În cazul în care se anulează cererea de chemare în judecată, persoana interesată poate formula o nouă cerere, care să îndeplinească condițiile cerute de lege, fără a se putea opune puterea de lucru judecat. În acest context, principiile constituționale ale egalității în fața legii și egalității în fața justiției nu sunt încălcate, textele de lege criticate aplicându-se tuturor subiectelor de drept care se află în situația stabilită în ipoteza normei legale, fără privilegii sau fără discriminări pe criterii arbitrare, fără a restrânge exercițiul unor drepturi sau libertăți și fără a aduce atingere tratatelor internaționale privind drepturile omului. Se face, de asemenea, referire la deciziile Curții Constituționale nr. 479 din 21 noiembrie 2013 și nr. 31 din 21 ianuarie 2014. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii." 12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională observă că prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. În aceste condiții, Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele 3 elemente menționate. 14. În cauza de față, autorul excepției se limitează la a indica doar textul legal criticat și textele constituționale de referință. În aceste condiții Curtea va analiza pe fond excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 21 din Legea fundamentală, având în vedere faptul că, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituționalitate numai în ce privește această raportare. Cu privire la celelalte texte constituționale invocate, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză. 15. Referitor la excepția de neconstituționalitate așa cum a fost reținută, Curtea observă că prin adoptarea textelor de lege criticate legiuitorul a dorit asigurarea unei discipline procesuale în scopul respectării principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare, prevăzut de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. De asemenea, procedura regularizării cererii introductive se întemeiază și pe soluția de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. 16. Potrivit jurisprudenței constante a Curții (spre exemplu Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiție. Mai mult, s-a statuat în jurisprudența citată că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, sa arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Astfel, instituirea unor condiții formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condițiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanță nu atrage în mod necondiționat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanță. Prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă dispun asupra necesității comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu mențiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezentând o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiție al titularului cererii. 17. Totodată, Curtea observă că, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, precum și faptul că aceasta se soluționează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanții procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit. De asemenea, procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, precum și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 400 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014). 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 17.438/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 București și constată că prevederile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu