DECIZIE nr. 542/2025

Cristian Deliorga - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Claudia-Ilona Dascălu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepție ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Rătești și Primarul Comunei Rătești în Dosarul nr. 5.485/109/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.974D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. La dosar, autorii excepției de neconstituționalitate au depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. De asemenea, partea Marius Aurel Andrei a depus concluzii scrise prin care susține admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sens în care susține, în esență, că norma legală criticată este aptă să conducă la suspendarea procedurii angajării răspunderii disciplinare, chiar dacă, în fapt, nu s-au dispus formarea unui dosar penal și începerea urmăririi penale. Există o discriminare nejustificată între funcționarii publici și celelalte categorii profesionale, respectiv judecători, procurori sau alți salariați, prin faptul că norma legală criticată creează o diferențiere între regimul juridic al suspendării acțiunii disciplinare aplicabil funcționarului public și cel al suspendării acțiunii disciplinare aplicabil unui judecător sau procuror. În acest sens, se susține că cercetarea disciplinară a unui funcționar public este suspendată în temeiul unei simple sesizări informale, acesta putând rămâne în funcție până la data trimiterii sale în judecată, spre deosebire de cazul unui judecător sau procuror pentru care suspendarea cercetării disciplinare intervine doar atunci când se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale. Funcționarul public acuzat de comiterea unei fapte cu gravitate redusă, care nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, poate fi destituit, pe când, în situația funcționarului public care a comis o faptă pentru care sunt sesizate organele de urmărire penală, se prevede posibilitatea continuării raporturilor de serviciu. Așadar, un funcționar public își poate continua raportul de serviciu, în funcție de gradul de încărcare al unității de parchet sesizate, criteriu de care depinde și posibilitatea de a mai administra în mod eficient probe în cadrul procedurii disciplinare. Simpla sesizare a organelor de cercetare penală, care poate interveni oricând, inclusiv după expirarea termenului de prescripție a răspunderii penale, nu reprezintă un criteriu obiectiv, fiind un obstacol în desfășurarea procedurii disciplinare. Se invocă, de asemenea, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu aplicarea art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, spre exemplu, Hotărârea din 21 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Kremzow împotriva Austriei, Hotărârea din 3 martie 2011, pronunțată în Cauza Klein împotriva Austriei, sau Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Kurdov și Ivanov împotriva Bulgariei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 4 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 5.485/109/2020, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Excepția a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Rătești și Primarul Comunei Rătești într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a deciziei privind destituirea din funcția publică deținută. Prin Încheierea din 6 mai 2021, instanța a pus în discuția părților excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, excepție ridicată din oficiu, însă, prin dispozitivul Încheierii din 4 iunie 2021 a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Rătești și Primarul Comunei Rătești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 este neclar, lipsit de previzibilitate și generează un paralelism legislativ, fiind în dezacord cu dispozițiile art. 513 alin. (1) lit. e) și l) și ale art. 520 alin. (1) lit. a) raportat la art. 527 și 564 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

6. Se arată că norma supusă controlului de constituționalitate reglementează situația în care fapta funcționarului public a fost sesizată atât ca abatere disciplinară, cât și ca infracțiune, stabilind suspendarea procedurii angajării răspunderii disciplinare. Această reglementare cuprinde dispoziții contradictorii, insuficiente, neclare și discriminatorii, nesocotind prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. Spre deosebire de situația funcționarului public în care fapta a fost sesizată numai ca abatere disciplinară, în cazul normei legale criticate există premisa producerii unui precedent periculos în practica judiciară, și anume ca un funcționar public să fie menținut în funcția publică de execuție și avantajat să comită în continuare abateri disciplinare și pagube autorității publice locale.

7. Raportat la art. 16 din Constituție, se susține că dispoziția legală supusă controlului de constituționalitate trebuie să fie reglementată explicit pe criterii obiective, nediscriminatorii, care să fie cunoscute în mod anticipat, astfel încât să nu se poată limita recurgerea la acestea în mod arbitrar.

8. Totodată, autorii excepției învederează că textul legal criticat conține noțiuni nedefinite, care nu pot fi deduse în mod precis prin interpretarea dispozițiilor civile și determină interpretări și limitări ale dreptului de acces la o instanță în recurs. Acest lucru face ca aceste norme să încalce nu numai accesul liber la justiție, înfăptuirea justiției, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, dar și dreptul la un proces echitabil prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9. Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Instanța reține că măsura suspendării prevăzută de art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 se justifică raportat la art. 25 alin. (5) și la art. 28 alin. (1) din Codul de procedură penală, care consacră autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în procesul civil, însă apare nejustificat caracterul obligatoriu al suspendării, deoarece soluția din cauza penală nu influențează în mod hotărâtor și în toate cazurile soluția din procedura disciplinară. Cele două forme de răspundere pot coexista numai atunci când este necesar să se evite pronunțarea unor hotărâri contradictorii.

10. De asemenea, se reține că autoritatea publică este obligată să suspende procedura disciplinară, fără restricții, dacă fapta este urmărită și ca infracțiune, însă aceasta poate continua și finaliza procedura disciplinară dacă aceeași faptă nu este urmărită și ca infracțiune. Funcționarul public supus și procedurii penale își păstrează automat calitatea de funcționar pe toată durata procesului penal, în timp ce funcționarul aflat într-o altă postură mai puțin gravă, pentru că nu e acuzat de o faptă penală, este supus procedurii disciplinare și poate părăsi corpul profesional la finalizarea acesteia, în termenul-limită prevăzut de art. 492 alin. (8) din Codul administrativ. Se apreciază că textul criticat creează un avantaj pentru persoana care se află într-o situație mai gravă, contrar art. 16 din Constituție. Instanța de judecată arată că textul legal criticat poate intra în conflict cu principiul accesului liber la justiție, o instanță neavând posibilitatea să aprecieze dacă procedura disciplinară poate continua, fiind ținută de caracterul obligatoriu al suspendării procedurii disciplinare până la finalizarea dosarului penal.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora: „În cazul în care fapta funcționarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară și ca infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării ori renunțării la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal. În aceste situații, procedura angajării răspunderii disciplinare se reia și sancțiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult un an de la data reluării.“

15. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu denumirea marginală Răspunderea administrativ-disciplinară, criticate în prezenta cauză, fac parte din capitolul VIII, titlul II al Părții a VI-a: Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici.

17. Analizând conținutul normativ al dispozițiilor de lege criticate, Curtea reține că acestea reglementează situația funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, săvârșește o faptă ce ține de sfera ilicitului penal și cu privire la care sunt sesizate organele de cercetare penală ori acestea se sesizează din oficiu și pentru care, concomitent, se declanșează și procedura angajării răspunderii disciplinare. Astfel, textul de lege criticat instituie suspendarea angajării răspunderii disciplinare a funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată atât ca abatere disciplinară, cât și ca infracțiune, până la dispunerea clasării ori renunțării la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal. În aceste situații, procedura angajării răspunderii disciplinare se reia și sancțiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult un an de la data reluării.

18. Cu privire la critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că, referitor la răspunderea funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în varianta inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, stabilea, la art. 69, că „Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.“, iar la art. 79 alin. (1) și (2), că „(1) Răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă se angajează potrivit legii penale.

(2) În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 49 lit. h), conducătorul autorității sau instituției publice va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.“

19. În forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, Legea nr. 188/1999 prevedea, la art. 65 alin. (6), că „În cazul în care fapta funcționarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară și ca infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal.“ Această formă a art. 65 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 a fost instituită prin completările aduse de Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care, potrivit mențiunilor din expunerea de motive a inițiatorului proiectului de lege, a avut în vedere flexibilizarea regimului cercetării disciplinare prin impunerea de reguli speciale aplicabile răspunderii disciplinare a funcționarilor publici.

20. Prin modificările operate asupra Legii nr. 188/1999, ca urmare a Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, la art. 77 alin. (1) și (6) se prevedeau următoarele: „(1) Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora. [

] (6) În cazul în care fapta funcționarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară și ca infracțiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la dispunerea clasării ori renunțării la urmărirea penală sau până la data la care instanța judecătorească dispune achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.“

21. Astfel, potrivit Legii nr. 188/1999, vechea reglementare-cadru privind statutul funcționarilor publici, anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, dacă în timpul efectuării cercetării disciplinare apăreau indicii că fapta săvârșită de funcționarul public constituia infracțiune, angajatorul avea obligația să suspende procedura angajării răspunderii disciplinare până la momentul soluționării procesului penal.

22. În actuala reglementare, cu privire la angajarea răspunderii disciplinare a funcționarilor publici în același timp cu răspunderea penală, legiuitorul a menținut o soluție legislativă asemănătoare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilind la art. 492 alin. (9) că funcționarii publici nu pot fi sancționați disciplinar în cazul în care fapta săvârșită a fost sesizată și ca infracțiune; odată ce a fost declanșată răspunderea penală, răspunderea disciplinară este suspendată. Noutatea reglementării constă în reluarea procedurii angajării răspunderii disciplinare și aplicarea sancțiunii disciplinare în termen de cel mult un an de la data reluării, după stabilirea nevinovăției funcționarului public. Așadar, cumulul dintre răspunderea disciplinară și cea penală nu poate fi realizat mai înainte de a se stabili vinovăția funcționarului public printr-o soluție definitivă a instanței de judecată. Angajatorul poate dispune sancționarea disciplinară, inclusiv măsura destituirii din funcția publică pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 520 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019.

23. Suspendarea angajării răspunderii disciplinare în cazul declanșării răspunderii penale nu reprezintă o cauză de exonerare a răspunderii sau de neresponsabilitate, procedura angajării răspunderii disciplinare reluându-se și sancțiunea disciplinară aplicându-se în termen de cel mult un an de la data reluării, în cazul în care procesul penal încetează.

24. Mai mult, în situația suspendării procedurii angajării răspunderii disciplinare ca urmare a declanșării procesului penal, pentru a preîntâmpina situația în care funcționarul public poate influența cercetarea, legiuitorul a prevăzut că angajatorul are obligația ca, pe parcursul procesului penal, în condițiile art. 501 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 ce reglementează măsurile suplimentare asociate angajării răspunderii penale, să dispună mutarea temporară a funcționarului public în cadrul autorității ori instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității/instituției publice.

25. În ipoteza în care, după finalizarea procesului penal, se stabilește definitiv vinovăția funcționarului public, raportul de serviciu încetează de drept, potrivit art. 517 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 care stabilește expres și limitativ cazurile de încetare de drept a raporturilor de serviciu.

26. În jurisprudența sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea a reținut că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că actul trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

27. Prin urmare, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, acesta îndeplinind condițiile de claritate și previzibilitate, prin stabilirea condițiilor procedurale aplicabile în situația apariției unui cumul dintre răspunderea disciplinară și cea penală, menite să ocrotească dreptul la muncă, în condițiile în care, până în momentul finalizării procesului penal, funcționarul public se bucură de prezumția de nevinovăție.

28. Referitor la susținerea autorilor excepției de neconstituționalitate privind paralelismul normelor legale criticate, în dezacord cu dispozițiile art. 513 alin. (1) lit. e) și l) și ale art. 520 alin. (1) lit. a) raportate la art. 527 și 564 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, Curtea reține că aceste prevederi reglementează ipoteze normative distincte, ce implică, în mod corespunzător, sancțiuni diferite.

29. Suspendarea anchetei disciplinare este o măsură cu caracter temporar, fiind condiționată de finalizarea procedurii penale, menită să asigure echilibrul dintre interesul public și drepturile funcționarului public. Această măsură este justificată de necesitatea protejării prezumției de nevinovăție și de evitarea dublării sancțiunii pentru aceeași faptă, însă fără ca răspunderea disciplinară să fie înlăturată. Mai exact, scopul dispoziției legale criticate este acela al ocrotirii funcționarului public vizat de procedura penală care se finalizează cu o soluție de încetare a procesului penal prin instituirea unei soluții legislative de evitare a situației în care s-ar aplica o sancțiune disciplinară în același timp cât se desfășoară procesul penal. Astfel, Curtea constată că norma supusă controlului de constituționalitate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza juridică a dispoziției.

30. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât în situații egale trebuie să existe un tratament egal, iar în situații diferite tratamentul juridic nu poate fi altfel decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării există doar atunci când se aplică un tratament diferențiat în cazuri egale, fără existența vreunei motivări obiective și rezonabile, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formală ar conduce la aceeași regulă, în ciuda diferenței de situații. De aceea, inegalitatea reală, care rezultă din această diferență, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține (a se vedea Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 33).

31. Astfel, Curtea constată că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat, între situația funcționarului public cercetat doar disciplinar și cea a funcționarului public cercetat, în mod simultan, atât disciplinar, cât și penal are ca finalitate protejarea funcționarului public vizat de procedura penală care se finalizează cu soluția de achitare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal, ceea ce reprezintă o justificare obiectivă și rezonabilă, fără a constitui o încălcare a normelor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

32. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situații deosebite, implicând inclusiv existența unor proceduri unice pentru situații deosebite, așa cum este și cea a suspendării procedurii angajării răspunderii disciplinare a funcționarului public ca urmare a declanșării procesului penal (a se vedea Decizia nr. 736 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 26 ianuarie 2022, paragraful 17).

33. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, respectiv dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

34. Prin urmare, referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituție, prin lipsa unor criterii obiective și nediscriminatorii și prin crearea unei situații profund dezavantajoase pentru funcționarii publici față de care s-a dispus doar cercetarea disciplinară, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.

35. Referitor la critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că dispozițiile art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 nu aduc atingere prevederilor art. 21 din Constituție, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acestea nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Rătești și Primarul Comunei Rătești în Dosarul nr. 5.485/109/2020 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 492 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.

PREȘEDINTE,

CRISTIAN DELIORGA

Magistrat-asistent,

Claudia-Ilona Dascălu