DECIZIE nr. 395/2019

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 17/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvați România din Camera Deputaților.

2. Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.876 din 14 mai 2019 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.342L/2/2019.

3. În motivarea sesizării de neconstituționalitate se arată că hotărârea adoptată este contrară art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât dezbaterile din plenul Camerei Deputaților privitoare la numirea unui judecător la Curtea Constituțională au depășit programul regulamentar de lucru. Astfel, deși programată a se desfășura în intervalul 10,00-11,30 din ziua de 7 mai 2019, program agreat de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat a solicitat prelungirea ședinței după depășirea timpului alocat, în jurul orei 12,00. Se apreciază că prelungirea programului de lucru s-a realizat în mod neregulamentar, cu încălcarea art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, din moment ce, pe de o parte, programul de lucru, la momentul solicitării de prelungire, era deja depășit, iar, pe de altă parte, solicitarea de prelungire a fost făcută în cursul dezbaterii, și nu la începutul ședinței. În consecință, se apreciază că hotărârea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalității, care impune inclusiv „puterii legiuitoare“ respectarea actelor normative pe care le emite.

4. Se susține că hotărârea criticată contravine art. 144 din Constituție coroborat cu art. 62 din Legea nr. 47/1992, întrucât domnul Gheorghe Stan, odată validat de plenul Camerei Deputaților, pentru a evita starea de incompatibilitate, avea obligația depunerii demisiei din calitatea de magistrat până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale. Or, deși Hotărârea Camerei Deputaților nr. 17/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Gheorghe Stan continuă să ocupe funcția de procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, întrucât nu a demisionat din calitatea de procuror, se consideră că domnul Gheorghe Stan este într-o vădită stare de incompatibilitate, contrar art. 144 din Constituție.

5. Se apreciază că hotărârea criticată contravine art. 143 din Constituție, întrucât domnul Gheorghe Stan nu are anvergura profesională necesară ocupării funcției de judecător la Curtea Constituțională. În acest sens se arată că, în cadrul audierilor desfășurate în Comisia juridică, de disciplină și imunități și în plenul Camerei Deputaților, acesta a răspuns greșit sau a refuzat să răspundă la o serie de întrebări și că audierile în sine s-au desfășurat într-un mod părtinitor, fiind limitat dreptul opoziției de a adresa întrebări [câte două pentru fiecare grup parlamentar]. Se mai arată că din CV-ul înaintat Comisiei juridice, de disciplină și imunități se desprinde concluzia că domnul Gheorghe Stan nu are activitate publicistică de specialitate și că, deși rezultatele obținute la examenele profesionale sunt adecvate, ele nu denotă în niciun caz „înaltă competență profesională“. Prin urmare, domnul Gheorghe Stan nu îndeplinește condiția de „înaltă competență profesională“ în domeniul juridic și cu atât mai mult în domeniul dreptului constituțional. Se solicită Curții Constituționale modificarea jurisprudenței sale reprezentate prin Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014 în sensul de a putea controla constituționalitatea hotărârilor de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale inclusiv din perspectiva îndeplinirii condiției de „înaltă competență profesională“. Se face trimitere la „Opinia Comisiei de la Veneția referitoare la propunerea de lege constituțională privind Curtea Constituțională a Armeniei [CDL-AD (2017)011]“, prin care s-au arătat următoarele: „criteriul «înaltei competențe profesionale», astfel cum este prevăzut de Constituție, nedezvoltat în propunerea legislativă, poate fi dificil de aplicat cu precizie în practică, dar este adecvat. Scopul acestei formulări este de a asigura că judecătorii Curți Constituționale au o pregătire juridică specială, «superioar㻓.

6. Se mai susține că hotărârea criticată încalcă art. 145 din Constituție, întrucât domnul Gheorghe Stan nu oferă suficiente garanții de independență și imparțialitate. În acest sens se arată că o serie întreagă de acțiuni ale Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se află într-o sincronizare cu discursul public și interesele Partidului Social Democrat. Cu referire la necesitatea independenței judecătorilor Curții Constituționale se invocă „Opinia Comisiei de la Veneția referitoare la Amendamentele Legii privitoare la Tribunalul Constituțional din Polonia [CDL-AD (2016)001]“, prin care s-au arătat următoarele: „în vreme ce membrii Parlamentului reprezintă, în mod legitim, ideile partidelor politice, situația este foarte diferită în privința judecătorilor constituționali. Judecătorii constituționali au o obligație de ingratitudine față de autoritatea care i-a ales sau numit.

Ca judecători, ei sunt independenți și loiali Constituției, nu față de cei care i-au ales“.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președintelui Camerei Deputaților pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

8. Președintele Camerei Deputaților a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

9. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căreia liderul Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat a solicitat prelungirea programului la momentul la care se depășise intervalul de timp alocat dezbaterilor, și nu la începutul ședinței, se arată că, în raport cu timpul aprobat de Comitetul liderilor pentru dezbaterile din cadrul plenului Camerei Deputaților, aceasta nu se poate constitui într-un motiv de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale care a statuat că nu este de competența acesteia să intervină în procedura dezbaterilor parlamentare nici cu privire la pretinsele încălcări înregistrate în cadrul comisiilor și nici cu privire la alte prevederi regulamentare care privesc modul de organizare a dezbaterilor. În acest sens se arată că Regulamentul Camerei Deputaților nu este normă de referință în exercitarea controlului de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 137 din 20 martie 2018 ) și că nu ține de competența Curții Constituționale exercitarea controlului asupra actelor de aplicare a regulamentelor parlamentare, întrucât s-ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție (a se vedea și Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 ). În virtutea principiului autonomiei regulamentare, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 710 din 6 mai 2009, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei Deputaților, așa încât contestațiile deputaților privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei Deputaților, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite în propriul regulament. Autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului conferă acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare și instituire a procedurilor de desfășurare a activităților parlamentare, operând în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală, în scopul îndeplinirii atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, autoritatea reprezentativă prin care poporul român își exercită suveranitatea națională. În sensul celor de mai sus este invocată Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragrafele 96-98. Se mai arată că Regulamentul Camerei Deputaților trebuie să permită o libertate de acțiune parlamentarilor sau grupurilor parlamentare în acord cu dispozițiile art. 69 din Constituție și să garanteze autorității legiuitoare posibilitatea de a-și îndeplini rolul constituțional. Or, instrumentul juridic menit să asigure îndeplinirea atribuțiilor Parlamentului nu poate constitui o piedică în realizarea scopului său (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012 ).

10. Cu privire la încălcarea art. 144 din Constituție, raportat la art. 62 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se arată că această critică vizează o pretinsă stare de incompatibilitate a cărei soluționare nu este de competența Curții Constituționale, ci a Agenției Naționale de Integritate, motiv pentru care autorul sesizării ar fi trebuit să se adreseze instituției competente. Se mai susține că numirea judecătorului la Curtea Constituțională din data de 7 mai 2019 nu poate intra în efectivitate până la data de 15 iunie 2019, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) și (4) din Legea nr. 47/1992. Intrarea efectivă în exercițiul funcției de judecător al Curții Constituționale intervine doar în conformitate cu art. 63 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care prevede în mod expres că judecătorii Curții își vor exercita funcția de la data depunerii jurământului. Prin urmare, la acest moment nu se poate susține că există o incompatibilitate a domnului Gheorghe Stan, având în vedere că acesta nu desfășoară activitatea de judecător la Curtea Constituțională, el fiind doar nominalizat de Camera Deputaților pentru a-și exercita această funcție cu începere de la data de 15 iunie 2019. De altfel, există chiar o ipoteză greu de imaginat în susținerea autorului sesizării potrivit căreia, în intervalul 7 mai - 15 iunie 2019, Curtea Constituțională ar avea, prin încălcarea normelor Constituției, 10 judecători. În aceste condiții, pretinsa stare de incompatibilitate, pe de-o parte, nu există, iar, pe de altă parte, Curtea Constituțională nu are calitatea să se pronunțe în locul Agenției Naționale de Integritate.

11. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) și art. 143 din Constituție se arată că, prin Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, Curtea Constituțională a statuat că decretele Președintelui privind numirea judecătorilor la Curtea Constituțională sunt excluse din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării îndeplinirii condiției „înaltei competențe profesionale“. Prin urmare, evaluarea acestei condiții revine, în exclusivitate, titularului dreptului de numire în funcție.

12. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 145 din Constituție în sensul că domnul procuror Gheorghe Stan nu ar prezenta garanțiile necesare de independență și imparțialitate, se arată că aspectele invocate în sesizare nu pot fi avute în vedere din două motive: în primul rând, sunt opinii subiective, iar, în al doilea rând, textele invocate se referă la comportamentul pe care cel care ocupă funcția de judecător al Curții Constituționale trebuie să îl îndeplinească după dobândirea calității de judecător la Curtea Constituțională. În privința comportamentului pretins neconform ce ar fi adus atingere eticii profesionale a unui procuror, autorul sesizării avea posibilitatea să se adreseze singurei autorități care are competența de a stabili încălcarea normelor profesiei de către procuror, Consiliului Superior al Magistraturii, acesta având atributul de a stabili dacă susținerile sunt reale sau dacă ele constituie un atac la independența justiției.

13. La termenul de judecată fixat pentru data de 29 mai 2019, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 5 iunie 2019, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 1, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

15. Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Hotărârea Camerei Deputaților nr. 17/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 mai 2019, potrivit căreia: „Articol unic. - Domnul Gheorghe Stan se numește în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului domnului judecător Minea Mircea Ștefan prin expirarea, la data de 15 iunie 2019, a termenului pentru care a fost numit.“

16. Autorul sesizării invocă, în susținerea acesteia, prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) privind respectarea Constituției și a legilor, art. 143 privind condițiile pentru numirea în funcția de judecător al Curții Constituționale, art. 144 privind incompatibilitățile funcției de judecător al Curții Constituționale și art. 145 privind independența și inamovibilitatea judecătorului Curții Constituționale.

17. Totodată, sunt invocate și prevederile art. 62 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curți Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora: „Numirea judecătorilor, în condițiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcție incompatibilă cu aceea de judecător al Curții Constituționale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este.“, precum și ale art. 86 alin. (1), art. 89, art. 90 și art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, care au următorul cuprins: – Art. 86 alin. (1):

(1) Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru ale Camerei Deputaților pentru săptămâna următoare se întocmesc de Biroul permanent.;

– Art. 89: „Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru sunt săptămânale și se aprobă de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni de lucru a Camerei, pentru săptămâna următoare.“;

– Art. 90: „În cazuri excepționale, modificarea ordinii de zi sau a programului de lucru se aprobă de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, la cererea Biroului permanent.“;

– Art. 144 alin. (3): „La solicitarea motivată a președintelui de ședință sau a unui lider de grup parlamentar, făcută la începutul unei ședințe de lucru în plen, ordinea de zi sau programul de lucru se poate modifica prin aprobarea Camerei“.

18. Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, și anume un grup parlamentar, cât și sub aspectul obiectului sesizării, respectiv Hotărârea Camerei Deputaților nr. 17/2019.

19. Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituționalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, în jurisprudența sa, Curtea a analizat și alte condiții de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudențială [ Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 11 aprilie 2019, paragrafele 24-27]. Astfel, o condiție de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituționalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanța constituțională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferențiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituționalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecință, sesizările de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile. În cauza de față, hotărârea criticată are caracter individual și vizează numirea unui judecător la Curtea Constituțională, instituție de rang constituțional, astfel că această condiție de admisibilitate este îndeplinită.

20. Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referință trebuie să fie de rang constituțional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicție între hotărârile menționate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, și exigențele procedurale și substanțiale impuse prin Constituție, pe de altă parte. Așadar, criticile formulate trebuie să aibă o evidentă relevanță constituțională, și nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate, dacă în susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispoziții cuprinse în Constituție. Invocarea acestor dispoziții nu trebuie să fie formală, ci efectivă. ( Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 și Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15). Curtea a mai reținut, în privința hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, că norma de referință, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat, poate fi atât o dispoziție de rang constituțional, cât și una infraconstituțională, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. O atare orientare a Curții este dată de domeniul de maximă importanță în care intervin aceste hotărâri - autorități și instituții de rang constituțional -, astfel încât și protecția constituțională oferită autorităților sau instituțiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecință. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaților, ale plenului Senatului și ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional pot fi supuse controlului de constituționalitate, chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituțională. Întrucât, în cauză, criticile formulate sunt raportate fie la texte constituționale cu caracter generic coroborate cu texte de natură legală, fie la texte constituționale având un conținut normativ specific, acestea urmează a fi analizate pe fond în măsura în care ele se constituie în veritabile critici de neconstituționalitate a căror soluționare ține de competența Curții Constituționale.

21. Astfel, cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție, în sensul că dezbaterile din plenul Camerei Deputaților privitoare la numirea unui judecător la Curtea Constituțională au depășit programul regulamentar de lucru și că prelungirea programului de lucru s-a realizat în mod neregulamentar, cu încălcarea art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților din moment ce, pe de o parte, programul de lucru, la momentul solicitării de prelungire, era deja depășit, iar, pe de altă parte, solicitarea de prelungire a fost făcută în cursul dezbaterii, și nu la începutul ședinței, Curtea constată că aceste aspecte țin de modul de aplicare a regulamentelor parlamentare. Or, Curtea, în jurisprudența sa, în mod constant a subliniat faptul că nu este competentă a se pronunța asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 11 martie 2005, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 30).

22. Curtea nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei Deputaților, așa încât contestațiile deputaților privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei Deputaților, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament ( Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, paragraful 30).

23. De principiu, dispozițiile cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaților nu sunt norme de referință în exercitarea controlului de constituționalitate ( Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36, și Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 215). În măsura în care dispozițiile regulamentare invocate în susținerea criticilor nu au relevanță constituțională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituțională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate nu constituie probleme de constituționalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, sau Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragraful 215).

24. Curtea reține că, de principiu, în lipsa unei prevederi constituționale exprese și în temeiul autonomiei de care se bucură, Camera Deputaților, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competența ca ea însăși să cerceteze și să determine starea de fapt, pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituționalitate a normei regulamentare ( Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragraful 42). O atare concluzie se impune cu atât mai mult cu cât nicio normă constituțională nu impune exigențe procedurale cu privire la modul în care trebuie solicitată prelungirea programului de lucru al Camerei Deputaților.

25. Prin urmare, în cauza de față, având în vedere că se invocă anumite prevederi regulamentare care nu sunt consacrate expres/implicit în Constituție și care țin de modul de organizare a activității Camerei Deputaților, nu se poate reține incidența art. 1 alin. (5) din Constituție, invocarea sa fiind formală.

26. Se mai susține că hotărârea criticată contravine art. 144 din Constituție coroborat cu art. 62 din Legea nr. 47/1992, întrucât domnul Gheorghe Stan, odată validat de plenul Camerei Deputaților, pentru a evita starea de incompatibilitate, avea obligația depunerii demisiei din calitatea de magistrat până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale.

27. Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „(1) Cu 3 luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, președintele Curții sesizează pe președintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe Președintele României, solicitându-l să numească un altul în locul lui; numirea trebuie efectuată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor“. Conform art. 62 din Legea nr. 47/1992, „Numirea judecătorilor, în condițiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcție incompatibilă cu aceea de judecător al Curții Constituționale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este“. Potrivit art. 63 din Legea nr. 47/1992, „(1) Judecătorii Curții Constituționale vor depune, în fața Președintelui României și a președinților celor două Camere ale Parlamentului, următorul jurământ: «Jur să respect și să apăr Constituția, îndeplinindu-mi cu bună-credință și fără părtinire obligațiile de judecător al Curții Constituționale. Așa să-mi ajute Dumnezeu!».

(2) Jurământul se depune individual. Judecătorii Curții își vor exercita funcția de la data depunerii jurământului“.

28. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că reglementarea prin Constituție a procedurii de desemnare a judecătorilor constituționali constituie o garanție a independenței acestora și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor ce le revin conform Legii fundamentale. Această funcție este una de rang înalt în cadrul autorităților statului, rolul său fundamental derivând din competențele care revin Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, menită să garanteze supremația Constituției. Dezvoltând normele constituționale, dispozițiile Legii nr. 47/1992 prevăd procedura de numire de către Parlament a judecătorilor constituționali, respectiv numirea persoanelor care au întrunit votul majorității membrilor fiecărei Camere, la propunerea birourilor permanente și pe baza recomandării comisiilor juridice, sau desemnarea judecătorilor constituționali de către Președintele României, caz în care autoritatea decizională este una individuală, iar nu colectivă ca în cazul Parlamentului. Numirea se face în temeiul prevederilor constituționale și legale, prin hotărâre a Camerei Deputaților sau a Senatului, respectiv prin decret al Președintelui României. Ultima etapă a procedurii de numire o reprezintă depunerea jurământului în fața Președintelui României și a președinților celor două Camere ale Parlamentului, moment care marchează începerea mandatului de judecător (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragrafele 35-40, sau Decizia nr. 136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 4 mai 2018, paragraful 29).

29. Prin urmare, Curtea reține că procedura de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale se realizează într-un interval de 3 luni anterior expirării mandatului judecătorului înlocuit, indiferent de titularul dreptului de numire. Procedura de numire realizată de cele două Camere ale Parlamentului parcurge mai multe etape, și anume: depunerea candidaturilor, însoțite de un „curriculum vitae“ și actele doveditoare privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Constituție, audierea candidaților, întocmirea raportului de către comisia juridică, adoptarea hotărârii de numire și depunerea jurământului. Prin urmare, acordul care trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcție sau din partidul politic al cărui membru este nu se referă la data adoptării hotărârii de numire, ci la data numirii în funcție, dată începând cu care se poate depune jurământul.

30. Potrivit art. 144 din Constituție, „Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior“. Or, persoana în cauză nu este numită în funcția de judecător al Curții Constituționale de la data emiterii/adoptării/publicării decretului/hotărârii de numire, ci de la data prevăzută în decretul/hotărârea de numire, iar, în lipsa unei asemenea date, de la data la care poate depune jurământul prevăzut de art. 63 din Legea nr. 47/1992, ca urmare a încetării mandatului judecătorului în locul căruia a fost numit. Curtea reține că dobândirea calității de judecător al Curții Constituționale are loc la data numirii astfel determinată, în timp ce intrarea în exercițiul mandatului are loc la data depunerii jurământului. Astfel, regimul incompatibilităților reglementat de art. 144 din Constituție se raportează la data numirii în funcție, și nu la data emiterii/adoptării/publicării decretului/hotărârii de numire ori la data intrării în exercițiul mandatului.

31. Rezultă că pe perioada cuprinsă între data adoptării hotărârii de numire de către Camera Parlamentului și data numirii în funcția de judecător al Curții Constituționale nu se aplică regimul incompatibilităților reglementat de art. 144 din Constituție. O teză contrară ar duce la concluzia - greșită - că în intervalul temporal cuprins între data adoptării hotărârii de numire și data numirii în funcție, interval care poate fi de maximum trei luni, persoana în cauză, deși nu a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale, nu poate exercita nicio altă funcție incompatibilă cu aceasta, ceea ce ar contraveni chiar art. 144 din Constituție, potrivit căruia judecătorul Curții Constituționale, așadar, persoana numită în funcția de judecător al Curții Constituționale, are regimul incompatibilităților prevăzut de această normă constituțională, și nu persoana care este numită judecător al Curții Constituționale sub condiția suspensivă a trecerii unui interval temporar predeterminat.

32. Din modul de formulare al articolului unic al Hotărârii Camerei Deputaților nr. 17/2019 se înțelege foarte clar că jurământul poate fi depus începând cu data de 15 iunie 2019, în condițiile în care mandatul judecătorului înlocuit, domnul judecător Mircea Ștefan Minea, fiind unul pe ani și calculat potrivit regulilor de drept public (cu privire la modul de calcul al termenelor în dreptul public, a se vedea Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 47), a început în data de 15 iunie 2010 și durează până în data de 14 iunie 2019 inclusiv. Rezultă, astfel, că domnul Gheorghe Stan este numit judecător al Curții Constituționale începând cu data de 15 iunie 2019, iar starea sa de incompatibilitate nu trebuie să existe de la data menționată.

33. Se mai apreciază că hotărârea criticată contravine art. 143 din Constituție, întrucât domnul Gheorghe Stan nu ar avea anvergura profesională necesară ocupării funcției de judecător la Curtea Constituțională. Prin Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, paragrafele 38 și 42-44, Curtea a statuat că marja de apreciere a Președintelui României, a Senatului și a Camerei Deputaților în exercitarea atribuției de a numi judecătorii constituționali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condițiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce privește rangul studiilor și al vechimii juridice nivelul minimal al condițiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează și aspecte de oportunitate, autoritățile competente având libertate absolută, în acest caz, să aleagă o anumită persoană apreciată a întruni condiția „înaltei competențe profesionale“. Decizia de numire în funcția de demnitate publică aparține în exclusivitate titularilor prevăzuți de Constituție și implică o apreciere subiectivă, întemeiată pe informațiile care sunt evaluate în mod personal, de către fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului în cadrul deciziei colective a fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv de către Președintele României, care manifestă o opțiune personală, în cadrul unei decizii individuale.

34. Odată adoptate aceste decizii, opțiunea fiecărui for decident este asumată în plan instituțional și politic, răspunderea pentru alegerea realizată fiind circumscrisă acestui cadru. O interpretare contrară ar însemna că, analizând condiția subiectivă a „înaltei competențe profesionale“, instanțele judecătorești, învestite cu exercitarea controlului de legalitate a decretului Președintelui, sau Curtea Constituțională, învestită cu controlul de constituționalitate al hotărârilor Parlamentului, s-ar substitui prerogativelor constituționale ale Președintelui României, ale Senatului sau ale Camerei Deputaților, după caz, în ceea ce privește numirea unor persoane în funcțiile de demnitate publică, decizia acestor autorități putând fi invalidată în urma efectuării unui control fundamentat pe aprecieri în egală măsură subiective, de către un for judiciar care ar pronunța o hotărâre judecătorească întemeiată pe aceleași standarde relative, variabile și echivoce, ceea ce este în evidentă contradicție cu prevederile legale. A accepta o atare teză echivalează cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu Curtea Constituțională, respectiv instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la principiul separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremației Constituției. Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea condiției „înaltei competențe profesionale“, nici instanțele judecătorești și nici Curtea Constituțională nu au vreo competență de control și cenzură.

35. Consacrarea caracterului dihotomic al condițiilor legale pe care persoana numită trebuie să le îndeplinească, și anume condiții obiective și condiții subiective, are drept consecință doar admisibilitatea unui control efectuat de instanța constituțională exclusiv în ceea ce privește condițiile obiective. Curtea Constituțională nu poate analiza și cenzura opțiunea Camerei Deputaților prin cercetarea motivelor pentru care aceasta dispune de prerogativa sa de a numi un judecător la Curtea Constituțională cu privire la o persoană apreciată a întruni cerința „înaltei competențe profesionale“, în condițiile stabilite de Constituție, ci poate doar să verifice și să decidă în legătură cu îndeplinirea condițiilor obiective prevăzute de lege (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragrafele 19 și 20, Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, paragrafele 48 și 49, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 31, Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, paragrafele 32 și 33).

36. Prin urmare, Curtea Constituțională nu este competentă să verifice îndeplinirea condiției subiective referitoare la „înalta competență profesională“ a persoanelor numite în funcția de judecător al Curții Constituționale, condiție prevăzută de art. 143 din Constituție.

37. Se mai susține că hotărârea criticată încalcă art. 145 din Constituție, întrucât domnul Gheorghe Stan nu oferă suficiente garanții de independență și imparțialitate. În acest sens se arată că o serie întreagă de acțiuni ale Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se află într-o sincronizare cu discursul public și interesele Partidului Social Democrat. Curtea constată că aspectele învederate sunt chestiuni de apreciere personală/opinii/puncte de vedere de natură subiectivă ale autorului sesizării, astfel încât acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 17/2019, invocarea art. 145 din Constituție fiind, așadar, formală.

38. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) și al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată și constată că Hotărârea Camerei Deputaților nr. 17/2019 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președintelui Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Károly