DECIZIE nr. 173/2019

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 22.342/3/2017 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 573D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 574D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 33.464/3/2017 al aceleiași instanțe.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 574D/2018 la Dosarul nr. 573D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 574D/2018 la Dosarul nr. 573D/2018, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile legale criticate au mai fost analizate, prin raportare la critici similare, în acest sens menționând Decizia Curții Constituționale nr. 333 din 10 mai 2018.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 4 aprilie 2018, pronunțate în Dosarul nr. 22.342/3/2017 și, respectiv, nr. 33.464/3/2017, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și, respectiv, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Excepția a fost invocată din oficiu de instanța de judecată în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații formulate împotriva unor decizii emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 35 alin. (1) Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale în ceea ce privește efectul stabilirii competenței exclusive a Tribunalului București în soluționarea tuturor contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. În acest sens se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești trebuie realizată de către legiuitor orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv acesta trebuie să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului. Totodată, Curtea a statuat că potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată, precum și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită de a nu contraveni altor norme și principii constituționale. Cu alte cuvinte, competența exclusivă a legiuitorului de a stabili normele privind procedura de judecată nu este absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale, precum și celelalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte. Astfel, în opinia instanței de judecată care a invocat din oficiu excepția, prevederile legale criticate contravin principiului constituțional al egalității în drepturi și dreptului la apărare, creând un dezechilibru între părți, în ceea ce privește exercițiul dreptului la apărare, prin avantajarea entității pârâte și dezavantajarea persoanelor ce locuiesc la o distanță mai mare de București, ca urmare a generării unor costuri suplimentare în sarcina acestora.

9. De asemenea, se susține că este încălcat și principiul constituțional al accesului liber la justiție, dat fiind faptul că rolul Tribunalului București este deja supraîncărcat, iar începând cu data de 20 mai 2018, timp de 6 luni, vor fi înregistrate circa 40.000 de dosare (acestea fiind nesoluționate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, la care se adaugă cele soluționate, respectiv contestațiile împotriva deciziilor de invalidare sau de compensare prin puncte), ceea ce înseamnă un număr de aproximativ 1.000 dosare/judecător, astfel încât nu va putea fi respectat termenul de 60 de zile pentru fixarea primului termen, iar durata de soluționare va crește considerabil. Mai mult, această durată va crește și din cauza faptului că proba cu expertiza imobiliară trebuie administrată prin comisie rogatorie, pentru că evidențele funciare sunt la locul situării imobilului.

10. Se mai susține că sunt încălcate și dispozițiile art. 53 din Constituție, din următoarele motive: măsura nu este necesară pentru asigurarea unei practici unitare, având în vedere, pe de o parte, faptul că deja există mai multe hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii, și hotărâri prealabile, în această materie, precum și decizii ale Curții Constituționale. De altfel, existența unei practici unitare este un deziderat general, nu doar în această materie; dacă s-ar accepta că se poate obține o practică unitară doar prin reglementarea unei competențe exclusive, atunci ar însemna să existe instanțe specializate doar pe anumite tipuri de litigii, fără a se lua în considerare regulile de competență prevăzute de Codul de procedură civilă, aspect ce nu poate fi reținut; măsura nu este aptă să conducă la remedierea disfuncționalităților constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie, ci, din contră, să mențină și să perpetueze starea de insecuritate juridică, fapt ce atrage încălcarea art. 148 din Constituție; de asemenea este încălcat și dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite la restituire, reglementat de art. 44 din Constituție, având în vedere că situația preluării abuzive nu a fost clarificată timp de peste 17 ani; se instituie o diferență nejustificată cu privire la stabilirea instanței competente. Astfel, în cazul în care primarul/prefectul/ comisia locală nu a soluționat notificarea, persoana îndreptățită poate solicita constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate, competența revenind tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, respectiv de la locul situării imobilului; or, în cazul în care notificarea a fost totuși soluționată, iar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor invalidează măsura acordării de despăgubiri (ceea ce echivalează practic cu o reanalizare a dosarului administrativ, ca și în cazul nesoluționării notificării), competența revine Tribunalului București, fără nicio justificare obiectivă, din moment ce în ambele cazuri se analizează aceleași aspecte, respectiv constatarea existenței și întinderii dreptului de proprietate; stabilirea competenței la nivelul tribunalului de la locul de situare a imobilului (potrivit art. 117 din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 165/2013 fiind vorba, de fapt, despre drepturi reale imobiliare) ar prezenta avantaje practice incontestabile: expertiza ar fi efectuată mult mai ușor, fapt ce ar conduce la reducerea duratei de soluționare a cauzelor, reducere ce ar rezulta și din faptul că ar exista mai puține cauze pe rolul fiecărui tribunal; costurile ar fi mult reduse, atât pentru părți, cât și, în final, pentru stat; accesul la justiție și egalitatea în fața legii ar fi respectate; pentru anumite regiuni ale țării soluționarea acestor cauze presupune un probatoriu specific (înscrisuri, registre), care se află la nivel local și poate fi mult mai ușor obținut și analizat de instanțele respective.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013 și, respectiv, prevederile art. 35 alin. (1) din același act normativ. Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl reprezintă sintagma „la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“

15. În opinia instanței de judecată care a invocat din oficiu excepția, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea unor drepturi și al unor libertăți și art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra excepției de neconstituționalitate a sintagmei „la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 333 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 9 august 2018, în raport cu aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare identică. Prin această decizie, raportându-se la jurisprudența sa anterioară în această materie, Curtea a reținut că textul de lege criticat conține norme de procedură, prin care este reglementată competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității de a soluționa contestația împotriva deciziilor emise de entitățile învestite de lege. Curtea a constatat că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și refuzul acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății vor putea fi contestate numai la secția civilă a Tribunalului Municipiului București, fiind, așadar, reglementată competența exclusivă a unei singure instanțe cu privire la soluționarea acestor cauze. Cu privire la modul de stabilire a competenței instanțelor de judecată, Curtea a observat însă că aceasta nu este singura situație în care legiuitorul a reglementat o competență exclusivă a unei instanțe. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia ori contestația împotriva adeverinței prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din aceeași ordonanță de urgență se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

17. Cu privire la acestea, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, de exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, și Decizia nr. 1.420 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 6 decembrie 2011, Curtea a reținut că asemenea reglementări sunt în consonanță cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție statuează că justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. În înțelesul acestei norme constituționale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, fără alte restricții decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituției sau din actele normative internaționale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a mai stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social.

18. În continuare, prin deciziile citate, Curtea a mai reținut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 12 octombrie 2010, a Hotărârii-pilot din Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care, inter alia, instanța europeană a remarcat că prevederile legislative complexe și modificările ce le-au fost aduse de-a lungul timpului s-au tradus printr-o practică judiciară neconstantă și au generat o incertitudine juridică generală în ceea ce privește interpretarea noțiunilor esențiale referitoare la drepturile foștilor proprietari, ale statului și ale terților dobânditori ai bunurilor imobile naționalizate (paragraful 221). În considerarea acestor observații, Curtea Constituțională a apreciat că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiției, prin reglementarea criticată, legiuitorul român a avut ca scop și realizarea obiectivului de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător. Având în vedere cele anterior expuse, precum și faptul că nicio dispoziție din Legea fundamentală sau din actele normative internaționale invocate nu prevede interdicția instituirii unei anumite instanțe care să fie competentă să judece o cauză, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

19. În subsidiar, Curtea a mai reținut că problema relevată vizează mai degrabă asigurarea condițiilor necesare bunei funcționări a instanțelor judecătorești. În legătură cu acest aspect, Curtea a reținut că exercitarea de competențe specifice în domeniu îi revine Guvernului (stabilește numărul maxim de posturi pentru instanțele judecătorești - anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009), Consiliului Superior al Magistraturii [stabilește atât condițiile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi pentru instanțele judecătorești - art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cât și modul de gestionare a promovării pe loc și valorificarea corespunzătoare a acestor procedee, atunci când nevoile justiției o cer - art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 19 alin. (1) pct. 11 și 19 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005], ministrului justiției [aprobă statele de funcții și personal pentru instanțele judecătorești - art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005], precum și președintelui de instanță [crearea de completuri specializate, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanțe - art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004]. Cu alte cuvinte, autoritățile publice trebuie să se manifeste activ în a asigura buna administrare a actului de justiție. De aceea, din punctul de vedere al aspectului de neconstituționalitate invocat, problema nu este una de reconfigurare a competenței teritoriale a instanțelor judecătorești, în privința cererilor prevăzute de art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, ci de asigurare a unei organizări corespunzătoare la nivelul instanței unice desemnate de către legiuitor.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, cele statuate prin decizia citată își mențin valabilitatea și în cauza de față.

21. Pentru aceleași considerente, în prezenta cauză, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 148 din Constituție. De asemenea, în ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 53, Curtea reține că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța de judecată din oficiu în dosarele nr. 22.342/3/2017 și nr. 33.464/3/2017 ale Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că sintagma „la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, este constituțională în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 martie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie