COMUNICAT nr. 0/2026

COMUNICAT din 21 ianuarie 2026 privind retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Intrare în vigoare 21 ianuarie 2026

COMUNICAT din 21 ianuarie 2026 privind retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

EMITENT

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat pe

www.ccr.ro

Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în măsura în care retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se realizează cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Rezumat

Prevederile legale criticate dispun în sensul că retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism conduce la încetarea efectivă a activității ofițerului sau a agentului de poliție judiciară în cadrul structurilor de poliție specializate în combaterea criminalității organizate, centrale și teritoriale, după caz. Aceste dispoziții încalcă art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece nu creează cadrul clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile și procedura referitoare la eliberarea în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară a ofițerilor și agenților de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, potrivit art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

Argumente

Curtea a reținut că dobândirea calității de organ de cercetare al poliției judiciare, promovarea și eliberarea în/din această funcție nu poate deroga de la exigențele constituționale relevate în jurisprudența sa referitoare la statutul polițistului, desemnarea în această funcție implicând o modificare a raportului de serviciu al polițistului, ce se manifestă prin atribuțiile specializate circumscrise efectuării activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, prin subordonarea față de procuror, și elemente de salarizare specifice.