DECIZIE nr. 49/2026

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Nicușor Dănuț Marcu în Dosarul nr. 1.281/113/2020 al Tribunalului Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 651D/2021.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 septembrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (1) teza întâi și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat succesiv pronunțarea, iar la data de 21 ianuarie 2026 a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Sentința nr. 60/Fca din 10 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.281/113/2020, Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Nicușor Dănuț Marcu cu ocazia soluționării unei cauze de contencios administrativ în care autorul excepției a solicitat anularea unor acte administrative.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că legiuitorul nu stabilește în mod concret faptele sau actele pentru care se poate dispune revocarea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (denumită în continuare DIICOT) și nici o procedură a revocării acestui aviz. Arată că în materia abaterilor disciplinare sunt menționate, în mod expres, faptele sau actele care constituie abatere disciplinară, precum și sancțiunile ce pot fi aplicate, gradual, în funcție de gravitatea abaterii. În schimb, în materia revocării avizului conform al procurorului-șef al DIICOT, textul nu stabilește situațiile în care se poate dispune revocarea acestuia, nu reglementează faptele și gravitatea care ar impune retragerea acestui aviz și nici perioada de timp de la sesizarea faptelor sau a acțiunilor ce ar putea constitui temei al revocării avizului în care poate fi declanșată procedura. De asemenea, legiuitorul nu a stabilit modalitatea în care persoana vizată poate lua cunoștință de procedurile demarate în ceea ce o privește sau modalitatea în care își poate expune punctul de vedere. Apreciază că sunt aplicabile cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 și prin Decizia nr. 384 din 18 iunie 2020.

5. Retragerea avizului conform trebuie să fie consecința unei evaluări a modului de desfășurare a activității de către persoana vizată, evaluare efectuată în baza unor criterii obiective. Cu alte cuvinte, legea trebuie să prevadă criterii și condiții obiective pentru evaluarea de către procurorul-șef al DIICOT a exercitării atribuțiilor specifice funcției de ofițer de poliție judiciară ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, întrucât retragerea avizului conform duce la încetarea activității acestuia în cadrul structurii anterior amintite. Or, actele normative aplicabile nu reglementează modul în care persoana vizată ia cunoștință de aspectele constatate, modul în care poate fi ascultată ori posibilitatea de a contesta aspectele constatate.

6. Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale și convenționale invocate. Arată că acesta satisface exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, aspectele privind procedura emiterii sau retragerii avizului conform al procurorului-șef al DIICOT se completează cu normele generale în materie, nefiind necesară includerea lor în legea specială. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală, atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliței judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. Făcând referire la dispozițiile art. 2 alin. (3) și ale art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 364/2004, apreciază că rațiunea instituirii unei proceduri referitoare la avizul conform în cadrul Ministerului Public este legată de buna desfășurare a activității de urmărire penală. Acordarea avizului, respingerea acordării avizului sau retragerea avizului reprezintă o dispoziție a procurorului-șef al DIICOT sub a cărui autoritate își desfășoară activitatea lucrătorii desemnați ca organe de cercetare ale poliției judiciare, în considerarea atribuțiilor de urmărire penală. Consideră că norma criticată vine în sprijinul principiilor enunțate de prevederile art. 131 și 132 din Legea fundamentală privind rolul procurorului și respectarea legalității în desfășurarea activității sale. În final, apreciază că prevederile art. 11, 20, 21, 24, 42, 52 și 57 din Constituție nu au incidență în cauză.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, cu următorul conținut: „Retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism conduce la încetarea efectivă a activității ofițerului sau a agentului de poliție judiciară în cadrul structurilor de poliție specializate în combaterea criminalității organizate, centrale și teritoriale, după caz.“

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul român, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1), (2) și (3) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) cu privire la dreptul la muncă și protecția socială a muncii, art. 52 alin. (1) și (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 57 cu privire la exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 131 alin. (3) referitor la rolul Ministerului Public și art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate, în temeiul art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și, după caz, art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, și exigențele prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 referitor la dreptul la un remediu efectiv, ale art. 14 cu privire la interzicerea discriminării și ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 paragrafele 1 și 2 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție, precum și ale art. 15 cu privire la libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, ale art. 20 referitor la egalitatea în fața legii, ale art. 21 referitor la nediscriminare, ale art. 41 privind dreptul la bună administrare și ale art. 47 referitor la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, aceasta este constituită din ofițeri și agenți de poliție, care au dobândit statutul de polițist în condițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, care sunt desemnați prin act administrativ de către persoana care are competența de numire în funcție a acestora, după obținerea avizului de desemnare în poliția judiciară prevăzut de art. 55 alin. (4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, sau care sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale. Totodată, potrivit art. 2 alin. (5) din Legea nr. 364/2004, poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție se organizează și funcționează potrivit legii speciale a Direcției Naționale Anticorupție.

14. Curtea observă că din modul de reglementare a dispozițiilor anterior menționate rezultă că legiuitorul a instituit mai multe modalități prin care ofițerii și agenții de poliție (care au dobândit statutul de polițist în condițiile Legii nr. 360/2002 ) pot fi desemnați ofițeri și agenți de poliție judiciară.

15. Astfel, prima modalitate se referă la desemnarea acestora, prin act administrativ, de către persoana care are competența de numire în funcție a acestora, după obținerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a avizului procurorului desemnat în acest sens [ art. 2 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 364/2004 coroborat cu art. 55 alin. (4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală ]. Cea de-a doua modalitate are în vedere desemnarea și funcționarea acestora, în alt mod decât cel anterior menționat, potrivit unor legi speciale [ art. 2 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 364/2004 ]. Cea de-a treia modalitate se referă la posibilitatea accederii acestora în poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție, care se organizează și funcționează potrivit legii speciale a Direcției Naționale Anticorupție [ art. 2 alin. (5) din Legea nr. 364/2004 ].

16. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că, în ceea ce privește Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), legiuitorul a reglementat două categorii de ofițeri și agenți de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul acestei structuri. Existența a două categorii diferite rezultă din reglementarea a două proceduri distincte prin care un ofițer sau un agent de poliție poate dobândi calitatea de ofițer sau agent de poliție judiciară în cadrul DIICOT.

17. Astfel, prima categorie este reglementată de dispozițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 și se referă la ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate ale Poliției Române desemnați de către ministrul afacerilor interne și care au primit avizul conform al procurorului-șef al DIICOT. Cea de-a doua categorie este reglementată de dispozițiile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 și se referă la ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în vederea efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor date de lege în competența direcției. Aceștia din urmă sunt detașați la solicitarea procurorului-șef al DIICOT de către

ministrul afacerilor interne, pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora, fiind numiți în funcții prin ordin al procurorului-șef al DIICOT.

18. Din coroborarea tuturor dispozițiilor anterior menționate rezultă că prima categorie (reglementată de art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 ) se circumscrie modalității de desemnare prin lege specială ca ofițer sau agent de poliție judiciară, conform art. 2 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 364/2004. În ceea ce privește cea de-a doua categorie (reglementată de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 ), Curtea observă că aceasta prezintă o formă hibridă. Astfel, pe de o parte, se circumscrie modalității de dobândire a calității de ofițer sau agent de poliție judiciară, potrivit unor legi speciale, conform art. 2 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 364/2004, iar, pe de altă parte, deși nu este menționată expres ca „poliție judiciară“ a unei anumite structuri de parchet [a contrario, art. 2 alin. (5) din Legea nr. 364/2004 coroborat cu art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 ], din modalitatea de numire, de organizare și funcționare se observă că această categorie tinde să fie similară cu poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție.

19. Un alt argument referitor la existența a două categorii diferite de ofițeri și agenți de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, îl constituie și dispozițiile art. 7 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 care precizează, în mod expres, că dispozițiile procurorilor din cadrul DIICOT sunt obligatorii atât pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la art. 7 alin. (1), cât și pentru cei prevăzuți la art. 6 alin. (1) din actul normativ anterior menționat.

20. Având în vedere cele expuse, precum și motivele de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, Curtea reține că, pentru categoria ofițerilor și agenților de poliție judiciară prevăzuți la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, legiuitorul a prevăzut expres, la alin. (12) al articolului anterior menționat, aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 364/2004, care reglementează procedura retragerii avizului de desemnare în poliția judiciară.

21. Or, din modalitatea de reglementare diferită a celor două categorii de ofițeri și agenți de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, precum și din mențiunea expresă, realizată de legiuitor, în sensul că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 364/2004 se aplică doar în ceea ce privește categoria de ofițeri și agenți de poliție judiciară prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, rezultă că normele ce reglementează procedura retragerii avizului de desemnare în poliția judiciară nu sunt aplicabile categoriei de ofițeri și agenți de poliție judiciară prevăzute de art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016.

22. În același context, având în vedere obiectul de reglementare și conținutul legislativ al celor două acte normative, respectiv Legea nr. 364/2004 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, Curtea constată că acestea se află într-un raport lege generală - lege specială. Cu alte cuvinte, acest raport este guvernat de regula lex specialis derogat legi generali, ceea ce înseamnă că excepțiile sunt cele prevăzute în legea specială și sunt aplicate strict în ceea privește situațiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului anterior menționat norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare (a se vedea în acest sens și prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010) (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 386 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 17 iulie 2018, paragraful 66, Decizia nr. 416 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 25 august 2021, paragraful 22, Decizia nr. 725 din 13 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 20 decembrie 2023, paragraful 77, Decizia nr. 379 din 11 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 9 august 2024, paragraful 86).

23. Așa fiind, Curtea observă că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 reprezintă norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie, reprezentat de Legea nr. 364/2004. Or, în aceste condiții, Curtea constată că regulile aplicabile retragerii avizului conform, prevăzute de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 364/2004 (legea generală), nu sunt aplicabile, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens, și categoriei de ofițeri și agenți de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, potrivit art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 [a contrario, dispozițiile art. 7 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 ].

24. Având în vedere cele expuse, Curtea reține că a statuat, prin Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 23 iulie 2019, paragraful 23, că dobândirea calității de organ de cercetare al poliției judiciare, promovarea și eliberarea în/din această funcție nu pot deroga de la exigențele constituționale relevate în jurisprudența sa referitoare la statutul polițistului, desemnarea în această funcție implicând o modificare a raportului de serviciu al polițistului, ce se manifestă prin atribuțiile specializate circumscrise efectuării activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, prin subordonarea față de procuror, și elemente de salarizare specifice.

25. Astfel, o dispoziție care reglementează numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare relevă necesitatea unei reglementări suplimentare, clarificatoare, care să detalieze criteriile și condițiile potrivit cărora un lucrător din cadrul Ministerului Afacerilor Interne devine organ de cercetare al poliției judiciare, dar și pe cele referitoare la promovarea și eliberarea în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară ( Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, precitată, paragraful 22).

26. Plecând de la aceste premise, Curtea, analizând dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 referitoare la numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare, a constatat că acestea nu detaliază criteriile și condițiile anterior menționate, astfel că nu creează un cadru clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile eliberării din funcție ca urmare a retragerii avizului de desemnare în poliția judiciară. Curtea a apreciat că o asemenea reglementare nu corespunde exigențelor prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la calitatea actelor normative, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența sa ( Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, precitată, paragrafele 25 și 26).

27. În esență, Curtea a statuat că dispozițiile care nu detaliază criteriile și condițiile referitoare la eliberarea din funcțiile structurilor de poliție judiciară nu relevă o soluție legislativă caracterizată de suplețe, ci o derobare a legiuitorului de la competența constituțională de a stabili condiții și criterii clare, concrete, referitoare la aspecte esențiale ale raportului de serviciu al organelor de cercetare ale poliției judiciare. Prin aceste carențe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce țin de oportunitate și subiectivism, arbitrare, caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenței și evoluției raportului de serviciu al unui funcționar public ( Decizia nr. 317 din 21 mai 2019, precitată, paragraful 27).

28. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că, în ceea ce privește categoria ofițerilor și agenților de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, potrivit art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, legiuitorul nu reglementează procedura de retragere a avizului conform al procurorului-șef al DIICOT, care conduce la încetarea efectivă a activității acestora în cadrul DIICOT, și nici nu permite aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 364/2004, astfel cum acestea au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2020, adoptată în urma pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 317 din 21 mai 2019.

29. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 nu creează cadrul clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile și procedura referitoare la eliberarea din funcțiile structurilor de poliție judiciară a ofițerilor și agenților de poliție judiciară anterior menționați, aspect ce determină neclaritatea și imprevizibilitatea textului de lege criticat, contrar dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitoare la principiul legalității, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicușor Dănuț Marcu în Dosarul nr. 1.281/113/2020 al Tribunalului Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în măsura în care retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se realizează cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 ianuarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu