DECIZIE nr. 89/1998

Ioan Muraru - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Paula C. Pantea - procuror Carmen-Daniela Manea - magistrat-asistent Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 și 3, pct. 4 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin Legea nr. 12/1995. Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Raguse Strater Servicii și Producție" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.743/1997 al Tribunalului Cluj - Secția civilă. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 1998, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25 iunie 1998. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 13 și 20 iunie 1997, pronunțate de Tribunalul Cluj - Secția civilă în Dosarul nr. 2.743/1997, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 și 3, pct. 4 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 12/1995, invocată de Societatea Comercială "Raguse Strater Servicii și Producție" - S.R.L. într-un litigiu privind o plângere împotriva contravenției aplicate societății comerciale pentru încălcarea obligației de repatriere a valutei. Prin excepția invocată se susțin următoarele: - prevederile Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 nu pot fi aplicate de sine statator, ci numai prin completare cu Instrucțiunile Băncii Naționale a României nr. I/15.086/1995, care nu au fost publicate, creandu-se astfel o situație "paradoxala, în sensul că un act normativ cu forta juridică superioară să fie dependent, în aplicarea lui, de o norma interna a unei instituții de stat", conferind astfel acestei instituții facultatea "de a stabili ea însăși reperele pentru aplicarea dispozițiilor legale respective și, totodată, de a cenzura, pe aceasta cale, voința legiuitorului"; - prevederile care fac obiectul excepției sunt contrare principiului constituțional al libertății comerțului, precum și faptului ca o lege naționala nu poate stabili când debitorii externi sunt obligați să-și plătească datoriile, întrucât o asemenea lege se aplică numai pe teritoriul național. În acest sens, se apreciază ca, prin prevederile ordonanței, sunt sancționați "subiectii de drept naționali pentru neîndeplinirea obligațiilor contractualmente asumate de către partenerii lor din străinătate", ceea ce se considera ca reprezintă o primă "de încurajare pentru străini în neexecutarea angajamentelor juridice asumate față de români". De asemenea, se considera ca Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, instituind obligația pentru români de a repatria valuta într-un anumit termen și sanctionandu-i pentru nerespectarea acestei obligații, încalcă prevederile art. 53 alin. (2) și (3) din Constituție, potrivit cărora "sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale" și sunt interzise "orice alte prestații în afară celor stabilite prin lege în situații excepționale". Întrucât Încheierea de sesizare din 20 iunie 1997 nu cuprindea opinia instanței, potrivit art. 19 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997, s-a solicitat acesteia sa completeze aceasta încheiere și sa transmită dosarul cauzei. Instanța, conformându-se acestei solicitări, a trimis Curții atât încheierea modificată, cat și dosarul cauzei. Din analiza actelor dosarului rezultă următoarele: - asa cum se prevede în Încheierea din 13 iunie 1997, excepția invocată se referă la art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, care, de altfel, constituia unul dintre temeiurile legale ale contravenției; - prin Încheierea din 20 iunie 1997, asa cum a fost completată, instanța își exprima opinia cu privire la prevederile la art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, iar autorul excepției, potrivit concluziilor scrise la care aceasta face referire, precizează ca excepția vizează atât Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, în ansamblul sau, cat și, în mod special, prevederile art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 și 3 și pct. 4 din ordonanța sus-menționată. Exprimandu-și opinia asupra excepției invocate, instanța de judecată considera, în esenta, ca prevederile art. IV pct. 7 sunt neconstituționale, întrucât modifica cuantumul amenzilor contravenționale printr-o reglementare specială, care nu are caracterul unei legi-cadru, cum sunt Legea nr. 32/1968 și Ordonanța Guvernului nr. 55/1994, deci apreciază ca neconstituționalitatea ar rezultă din faptul ca printr-o lege specială nu se poate modifica o prevedere a unei legi-cadru. De asemenea, în susținerea acestui punct de vedere, se arata ca prevederile art. IV pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 consacra implicit conceptul de contravenție continuată, "teza penalista asupra contravenției, de natura sa o mute pe aceasta din sfera dreptului administrativ în cea a dreptului penal". Pentru soluționarea cauzei s-au solicitat, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și, în temeiul art. 5 din aceeași lege, opinia Băncii Naționale a României. În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive: - instrucțiunile Băncii Naționale a României la care se referă autorul excepției "nu sunt o norma interna, cum susține acesta, ci au fost adoptate în temeiul art. V din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995"; - abilitarea prin ordonanța a unei autorități publice de a emite instrucțiuni de aplicare nu poate fi interpretată ca o modalitate "de cenzurare a voinței legiuitorului", cat timp aceasta se face în temeiul legii și, în orice caz, nu are nici o legătură cu constituționalitatea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 18/1994, întrucât un act de aplicare nu face parte integrantă din norma supraordonata pe baza căreia acest act a fost emis; - invocarea prin excepție a art. 107 alin. (2)-(4) din Constituție este irelevanta, întrucât Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 s-a emis cu respectarea acestor prevederi; - invocarea art. 53 alin. (2) și (3) din Constituție nu are legătură cu prevederile ce fac obiectul ordonanței, care, în nici un fel, nu privesc așezarea justa a sarcinilor fiscale, a sistemului legal de impunere sau alte prestații legate de contribuția cetățenilor la cheltuielile publice; - în privinta art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, pentru negarea legitimitatii constituționale a prevederilor ce fac obiectul excepției, se arata ca susținerea este nefondata, deoarece, pe de o parte, activitatea de comerț exterior a agenților economici se desfășoară pe baza autonomiei lor juridice, iar, pe de altă parte, este necesar ca aceasta activitate să fie în concordanta cu interesul național, dat fiind ca "nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere", iar în legătură cu susținerea ca, prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, s-ar institui "răspunderea cetățenilor români pentru nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de către partenerii lor din străinătate", se arata ca aceste aspecte sunt de competența instanței judecătorești care va trebui sa aprecieze culpa agentului economic, spre a putea retine ca fapta sa constituie o contravenție. Se arata, totodată, ca acest motiv a fost analizat de Curtea Constituțională în Decizia nr. 274 din 26 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 4 februarie 1998. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. Banca Naționala a României - Direcția juridică arata ca prevederile Ordonanței Guvernului nr. 18/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 12/1995, sunt constituționale. De asemenea, arata ca stabilirea unor termene maxime de repatriere a valutei tine de disciplina financiară, care este un atribut al statului ori al autorității monetare, fără ca aceasta sa altereze legile economice de piața ori ale comerțului liber. Instituirea unor reguli pentru consolidarea regimului valutar în vigoare și pentru întărirea disciplinei financiare, privind disponibilitățile în conturi valutare, este necesară spre a se asigura plata obligațiilor externe ale economiei și, în ultima analiza, funcționarea economiei de piața. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, opinia Băncii Naționale a României - Direcția juridică, precum și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Întrucât din cele doua încheieri ale instanței de judecată rezultă ca a fost contestată legitimitatea constituțională a prevederilor art. IV pct. 7 și ale art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 și 3 și pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, Curtea urmează a se pronunța asupra tuturor acestor prevederi legale. În ceea ce privește Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 în ansamblul sau, este de reținut ca, prin însăși excepția ridicată, nu s-au contestat alte aspecte decât cele de la articolele respective, astfel încât Curtea nu a fost sesizată, în fond, decât în legătură cu constituționalitatea acestor dispoziții, nu și cu a celorlalte prevederi din ordonanța. Principalul motiv de neconstituționalitate invocat este legat de prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, privind libertatea comerțului, text potrivit căruia statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. În privinta obligației de repatriere a valutei, prevăzută de art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 și 3 și pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 12/1995, apreciată ca fiind neconstitutionala în raport cu prevederile art. 134 alin. (2) din Constituție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, prin Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997, și prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998, a statuat ca aceasta obligație nu este contrară libertății comerțului și principiilor economiei de piața, potrivit prevederilor lit. b) a aceluiași articol statul având obligația de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și valutară. Nu exista motive care să justifice îndepărtarea Curții de la aceasta practica. În ceea ce privește critica facuta prin excepție în legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 alin. (2) și (3) din Constituție, care prevăd o justa așezare a sarcinilor fiscale prin sistemul legal de impuneri, precum și interzicerea oricăror alte prestații, în afară celor stabilite prin lege, în situații excepționale, se constată că aceste prevederi nu au nici o legătură cu obligația de repatriere a valutei și cu sancțiunile stabilite de lege pentru încălcarea aceste obligații. Contribuțiile financiare care fac obiectul art. 53 din Constituție nu au și nici nu pot să aibă semnificatia unei sancțiuni, pe când contravențiile instituite prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, ca și, în general, orice alte contravenții sunt consecințe ale încălcării unor obligații legale, făcând parte din sfera dreptului sanctionator și, deci, sunt complet diferite de impozitele și taxele datorate de cetățeni pentru susținerea cheltuielilor publice. În legătură cu susținerea autorului excepției, în sensul că neplata valutei de către partenerul extern nu-i poate fi imputabilă, astfel cum s-a arătat în Decizia nr. 16/1997 sus-menționată, aceste aspecte "privesc litigiul din fața instanței judecătorești, nu constituționalitatea prevederilor legale ce fac obiectul excepției", întrucât instanța, cenzurand legalitatea contravenției aplicate, va trebui sa aprecieze și asupra caracterului culpabil al societății comerciale în cauza. În legătură cu opinia instanței legată de corelatia dintre o lege-cadru și o lege specială sau de conceptia legiuitorului referitoare la sancțiunea contravențională, se retine ca aceste aspecte nu sunt de constituționalitate, intrand în sfera de competența exclusiva a autorității legiuitoare. Deoarece, atâta timp cat nu infrange o norma constituțională, conceptia legiuitorului legată de corelarea și sistematizarea legislației este, exclusiv, expresia politicii sale legislative și nu intră în sfera controlului constituționalității legii. În acest sens, prin Decizia nr. 38 din 5 aprilie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 24 noiembrie 1995, s-a statuat ca în exercitarea controlului Curtea este competența să se pronunțe doar asupra compatibilitatii legilor și ordonanțelor cu Constituția, coordonarea legislației în vigoare fiind de competența autorităților legiuitoare. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2 și 3, pct 4 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată și modificată prin Legea nr. 12/1995. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Carmen-Daniela Manea

Întrucât magistratul-asistent Carmen-Daniela Manea se afla în incapacitate temporară de muncă, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, în locul sau semnează Magistrat-asistent șef, Claudia Miu