DECIZIE nr. 241/2001

Nicolae Popa - președinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Gabriela Ghita - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d) și ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "TC Internațional Trading" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.611/1999 al Tribunalului București - Secția comercială. La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției. Se arata ca prevederile legale criticate sunt constituționale, deoarece condițiile prevăzute la art. 24 din Legea nr. 64/1995, republicată, se referă numai la creditorii care solicită declanșarea procedurii de reorganizare și a falimentului. Totodată se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 64/1995, republicată, judecătorul-sindic nu poate fi considerat instanța judecătorească. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele: Prin Încheierea din 22 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 7.611/1999, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d) și ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "TC Internațional Trading" - S.R.L. într-un dosar având ca obiect judecarea cererii formulate de autorul excepției împotriva Băncii Comerciale Albina, intemeiata pe dispozițiile Legii nr. 64/1995, republicată. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 10 lit. d) și ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, "ating existenta drepturilor debitorului de a-și conduce activitatea, fiind astfel în contradictie cu textele de principiu ale art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) și art. 135 alin. (6) din Constituție", deși "constituțional este posibila numai o restrangere a acestor drepturi". Se mai arata totodată ca "ridicarea acestor drepturi nu se face în situațiile limitative prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituție". În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție autorul excepției susține ca "prin ridicarea dreptului debitorului de a-și mai conduce activitatea nu se mai asigura libertatea comerțului, întrucât libertatea comerțului presupune tocmai posibilitatea ca debitorul să-și conducă activitatea asa cum crede de cuviință, cu respectarea legilor în vigoare". Tribunalul București -Secția comercială, exprimandu-și opinia, considera ca excepția nu este intemeiata, întrucât "ridicarea dreptului debitoarei de a-și conduce activitatea nu impieteaza în concret economia de piața sau libertatea comerțului, ci se face, justificat legal, în scopul necesar al plății pasivului debitoarei". Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "dispozițiile criticate nu aduc vreo atingere drepturilor debitorului, ci au ca scop buna desfășurare a activității întreprinderii debitorului, scop care corespunde întru-totul dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție". Se mai arata ca "debitorul a omis intentionat din argumentarea sa prevederile alin. (1) al art. 79 din lege, precum și cele ale alin. (2) din același articol, care instituie o procedură destinată a garanta dreptul creditorului". Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și ale părții prezente la dezbateri, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate în constituie dispozițiile art. 10 lit. d) și ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, texte care au următorul cuprins: - Art. 10 lit. d): "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [

] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea;"; - Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condițiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerț și industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-și conduce activitatea.

(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o ședința la care vor fi citați debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor și camera de comerț și industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rațional de activitate.

(3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune și aplicarea de îndată a dispozițiilor prezentei secțiuni."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (6), texte care au următorul conținut: - Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;";

- Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă." Se considera, în esenta, ca prevederile legate criticate sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul debitorului de a-și conduce activitatea comercială. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata că nu poate retine criticile formulate de autorul acesteia. Prevederile legale criticate nu numai că nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, ci, dimpotriva, sunt conforme cu litera și cu spiritul acestora, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea pentru debitorul față de care s-a declansat procedura de reorganizare și faliment și care suferă pierderi continue din averea sa ori se afla în situația în care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan rațional de activitate. În contextul procedurii speciale de executare silită, instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, sunt reglementate tocmai acele condiții în care creditorii să poată fi plătiți, iar prin aceasta să fie asigurate buna funcționare a creditului și respectarea obligațiilor contractuale, esențiale desfășurării comerțului și concurentei loiale. Referitor la invocarea art. 49 din Constituție, Curtea constata ca acesta nu are nici o legătură cu cauza, întrucât dreptul comerciantului de a-și conduce activitatea nu este unul dintre drepturile și libertățile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituție, la care se referă art. 49. De altfel, ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce activitatea poate interveni, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 79 din lege, numai după declanșarea procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, în caz de încetare de plati timp de cel puțin 30 de zile, deci de insolventa comercială, situație în care debitorul și-a încălcat obligația de a-și plati datoriile pe care le are față de creditori, conform obligațiilor contractuale asumate. În aceste condiții ridicarea dreptului de a-și conduce activitatea comercială de către debitorul aflat în încetare de plati, pronunțată de judecătorul-sindic în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d) și ale art. 79 din lege, este consecința deschiderii procedurii falimentului, reglementată de cap. III secțiunea a 6-a din Legea nr. 64/1995, republicată, aplicabilă când nu mai exista posibilitatea reorganizării activității debitorului. Aceasta procedura extrema presupune, de asemenea, indisponibilizarea bunurilor din averea debitorului, tocmai în vederea garantarii posibilității de plată a creanțelor creditorilor. Pierderea dreptului de a-și conduce activitatea comercială de către debitorul aflat în încetare de plati, în conformitate cu dispozițiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu contravine dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a), care prevăd obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Măsura ridicării dreptului debitorului de a-și conduce activitatea, prin finalitatea ei, răspunde în realitate cerinței asigurării unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție, ceea ce vizează toți agenții economici, inclusiv debitorul și creditorii, precum și funcționarea creditului. De asemenea, Curtea retine ca prevederile art. 10 lit. d) și ale art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu încalcă dispozițiile art. 135 alin. (6) din Constituție, care declara "în condițiile legii" inviolabilitatea proprietății private. De altfel, dispozițiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea stabilind ca acestea sunt constituționale prin Decizia nr. 45 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001. Soluția pronunțată și considerentele care au stat la baza acesteia își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenței Curții. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d) și ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "TC Internațional Trading" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.611/1999 al Tribunalului București - Secția comercială. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2001. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta