DECIZIE nr. 116/2004
DECIZIE nr. 116 din 11 martie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Nicolae Popa - președinte Costică Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Lucian Stângu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Claudia Miu - prim-magistrat asistent Pe rol se află dezbaterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, excepție ridicată de Asociația "Unirea" în Dosarul nr. 10.456/2003 al Tribunalului Prahova. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibilă, arătând că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 a fost abrogată după sesizarea Curții cu excepția de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 17 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 10.456/2003, Tribunalul Prahova a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat. Excepția a fost ridicată de Asociația "Unirea", cu sediul ales în București, într-o cauză având ca obiect contestația formulată de aceasta împotriva deciziei Societății Comerciale "Mefin" - S.A. din Sinaia de a nu acorda, în temeiul ordonanței criticate, plăți compensatorii salariaților disponibilizați. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate sunt contrare dispozițiilor art. 16, 20 și 44 din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Astfel, în legătură cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, și ale art. 26 din pact, se arată că art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003, care exceptează de la obligația acordării plăților compensatorii, cuvenite în temeiul contractelor colective de muncă, societățile comerciale ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în perioada cuprinsă între 5 martie - 11 aprilie 2003, creează "două categorii de salariați: unii care primesc plăți compensatorii și alții care nu primesc aceste plăți". Încălcarea art. 44 din Constituție, republicată, care ocrotește și garantează proprietatea privată, constă, în opinia autorului excepției, "în lipsa posibilității de a beneficia de plățile compensatorii". Tribunalul Prahova consideră că dispozițiile art. II din ordonanța criticată sunt neconstituționale, întrucât încalcă prevederile art. 16 din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. Neacordarea plăților compensatorii salariaților disponibilizați în condițiile textului citat "constituie discriminare față de salariații disponibilizați din cadrul altor societăți comerciale și care primesc plăți compensatorii". Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului. În punctul său de vedere Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 a devenit inadmisibilă, întrucât textul de lege criticat a fost abrogat. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 11 aprilie 2003. Aceste dispoziții criticate au următorul cuprins: "Prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 nu se aplică societăților comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului între data intrării în vigoare a actului normativ sus-menționat și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, referitoare la "Egalitatea în drepturi", ale art. 44, privind "Dreptul de proprietate privată", precum și celor ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată că, ulterior sesizării Curții Constituționale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 a fost respinsă prin Legea nr. 565 din 22 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003. Așa fiind, Curtea constată că, în condițiile în care textul de lege criticat pentru neconstituționalitate a ieșit din vigoare, sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [
] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [
]". În jurisprudența constantă a Curții, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 246 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 27 noiembrie 2001, și prin Decizia nr. 25 din 29 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 21 februarie 2002, s-a statuat că această condiție de admisibilitate, și anume ca dispoziția ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate să fie în vigoare, trebuie îndeplinită la momentul pronunțării deciziei Curții. În consecință, Curtea Constituțională, constatând că dispozițiile criticate din ordonanță nu mai sunt în vigoare, urmează să respingă excepția de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 16, 20, 44, al art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, excepție ridicată de Asociația "Unirea" în Dosarul nr. 10.456/2003 al Tribunalului Prahova. Definitivă și obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2004. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Prim-magistrat asistent, Claudia Miu
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 martie 2004
HOTĂRÂRE nr. 407 din 23 martie 2004
HOTĂRÂRE nr. 407 din 23 martie 2004 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 749/2003 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Relații Interetnice
HOTĂRÂRE nr. 413 din 23 martie 2004
HOTĂRÂRE nr. 413 din 23 martie 2004 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Turism
ORDIN nr. 31 din 24 martie 2004
ORDIN nr. 31 din 24 martie 2004 privind instituirea procedurii de administrare specială la Societatea Comercială "HIDROSIB" - S.A. Sibiu
ORDIN nr. 149 din 23 martie 2004
ORDIN nr. 149 din 23 martie 2004 pentru aprobarea Procedurilor operaționale standard pentru protecția materialelor criptografice NATO
ORDIN nr. 181 din 9 martie 2004
ORDIN nr. 181 din 9 martie 2004 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 83/90/2002 pentru aprobarea Normelor privind aromele utilizate în alimente și sursele m...