DECIZIE nr. 331/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stanoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucia Brudan în Dosarul nr. 2.706/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal este prezenta autoarea excepției, reprezentată prin avocat Gheorghita Mateut, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Având cuvântul, autoarea excepției, prin avocat, susține ca art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia sunt mijloace de proba procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, în situația în care legea prevede aceasta, încalcă dreptul la un proces echitabil. Aceasta întrucât procedurile administrative de control ce preceda încheierea proceselor-verbale și a actelor de constatare la care face referire textul de lege criticat nu satisfac cerințele impuse de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv: egalitatea de arme, contradictorialitatea, comunicarea probelor, posibilitatea exercitării căilor de atac, publicitatea, independenta și imparțialitatea autorităților justiției, garantarea exercitării drepturilor apărării. Invocandu-se jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, respectiv cauzele Funke împotriva Frantei, 1993, Fayed împotriva Regatului Unit, 1994, Saunders împotriva Regatului Unit, 1996, se arata ca, în esenta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca utilizarea mijloacelor de proba obținute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. În acest fel Curtea delimiteaza obținerea mijloacelor de proba în procedurile administrative de folosirea lor ulterioară în procedurile penale. Fața de cele arătate se conchide ca, în ipoteza înscrisurilor menționate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, singura consecința admisibilă, în raport de principiul echității procesului penal, este aceea a furnizarii de informații organelor de urmărire penală, acestea neputând fi convertite în mijloace de proba fără sa aducă atingere dreptului la un proces echitabil și fără a pune în pericol independenta și imparțialitatea justiției. În concluzie, coroborand dispozițiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 214 din același cod, privind actele încheiate de unele organe de constatare, texte care, în opinia autoarei excepției, nu pot fi disociate, se solicita extinderea excepției și la aceste din urma prevederi legale și admiterea sa, astfel cum a fost formulată. Se depun concluzii scrise în care sunt dezvoltate pe larg argumentele expuse în concluziile orale. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arata ca folosirea actelor încheiate de alte organe, în procesul penal, este guvernata de regulile procedurii penale, ce se aplică tuturor mijloacelor de proba. Astfel, aceste procese-verbale și acte de constatare se aduc la cunoștința părților într-un proces public, cu respectarea contradictorialității, a dreptului la apărare și pot fi contestate de părți, în concordanta cu cerințele dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în acest sens, în cauza Kostovski împotriva Olandei, 1990, ca depozitiile din faza pregătitoare pot fi folosite, însă cu respectarea dreptului la apărare, or, în cadrul procesului penal, învinuitului, respectiv inculpatului, îi este asigurat acest drept. Având cuvântul în replica, reprezentantul autoarei excepției precizează ca, în jurisprudenta sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a delimitat obținerea mijloacelor de proba de folosirea lor în procesul penal; folosirea acestora poate fi inechitabila dacă nu sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 18 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.706/2004, Înaltă Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Lucia Brudan în dosarul menționat. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, privind înfăptuirea justiției, prin aceea ca autorizeaza ca mijloace de proba procesele-verbale, precum și orice alte acte de constatare, care pot fi încheiate și în afară procesului penal, de către alte organe de stat decât cele judiciare penale. Se arata ca în acest mod "se aduce atingere tuturor caracteristicilor procesului echitabil, întrucât procedurile administrative, cum sunt și cele care preced emiterea acestor procese-verbale sau acte de constatare, nu satisfac nici una dintre exigențele" care caracterizează un proces echitabil și, de asemenea, nu pot fi asigurate independenta și imparțialitatea justiției. În opinia autoarei excepției, textul de lege criticat ar trebui exclus, "neputând fi acceptate ca mijloace de proba decât procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală sau de instanțele de judecată". Înaltă Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Faptul ca dispozițiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală admit ca mijloace de proba în procesul penal procesele-verbale, precum și orice alte acte de constatare care pot fi încheiate de către alte organe de stat, în cadrul unei proceduri administrative, nu încalcă, în opinia instanței, independenta și imparțialitatea justiției, câtă vreme acestea pot fi combătute cu alte mijloace de proba, iar, conform art. 63 din Codul de procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea probelor se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate. Se arata, totodată, ca este neîntemeiată și critica formulată în raport de prevederile constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Faptul ca legiuitorul a statuat ca procesele-verbale și actele de constatare încheiate de alte organe au semnificatia unor mijloace de proba constituie atributul sau exclusiv, rezultat din activitatea de legiferare. Aprecierea proceselor-verbale ca probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, cu respectarea art. 124 din Constituție. Se arata, totodată, ca textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și nici pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "întrucât procesele-verbale nu încalcă prevederile privind dreptul la un proces echitabil și nici independenta și imparțialitatea justiției". Guvernul apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată. Se arata ca dispozițiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt texte de aplicabilitate generală și nu încalcă accesul liber la justiție sau independenta și imparțialitatea justiției. Actele de constatare și procesele-verbale, încheiate de alte organe decât cele judiciare, pot constitui mijloace de proba care pot fi combătute cu alte mijloace de proba, iar, conform art. 63 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflarii adevărului. Avocatul Poporului considera ca dispozițiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arata ca "înscrierea proceselor-verbale încheiate de alte organe decât instanța de judecată și organul de urmărire, în categoria mijloacelor de proba, nu contravine sub nici un aspect dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil". Se arata, totodată, ca procedura de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, invocandu-se în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale. În concluzie, Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autoarei excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate, asa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, privind procesul-verbal ca mijloc de proba. Ulterior sesizării Curții, în cadrul concluziilor orale formulate în cauza, autoarea excepției, prin reprezentant, a solicitat extinderea excepției de neconstituționalitate și cu privire la art. 214 din Codul de procedură penală, referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, care, în opinia sa, nu poate fi disociat de art. 90 alin. 2 din același cod. Aceasta solicitare nu poate fi primită, întrucât din interpretarea art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, și a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă ca instanța de contencios constituțional nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața sa, fiind competența să se pronunțe numai în limitele sesizării. În consecința, prin prezenta decizie Curtea Constituțională urmează a se pronunța numai cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "De asemenea, sunt mijloace de proba procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta." Autoarea excepției considera ca acest text legal încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, privind înfăptuirea justiției. Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă. Faptul ca, în condițiile legii, procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire penală sau instanța de judecată pot constitui mijloace de proba nu este de natura sa aducă nici o atingere dreptului părților la un proces echitabil, câtă vreme, în vederea aflarii adevărului, aceste acte pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părți, în condițiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedură penală. În plus, art. 66 alin. 2 din Codul de procedură penală reglementează în mod expres dreptul învinuitului sau inculpatului ca, atunci când exista probe de vinovăție, sa probeze lipsa de temeinicie a acestora. Nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dreptului învinuitului de a nu se autoincrimina, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. Aceasta întrucât, asa cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului chiar în jurisprudenta prezentată în motivarea excepției, dreptul de a nu se autoincrimina presupune ca, într-un proces penal, acuzarea să-și dovedească și să-și formuleze învinuirea fără a recurge la probe obținute prin metode coercitive sau opresive, contrar voinței acuzatului (cauza Saunders împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1996). Or, actele la care fac referire dispozițiile legale criticate nu constituie asemenea probe, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil. Procesele-verbale și actele de constatare prevăzute de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competentei acestora stabilite de lege și în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege. De asemenea, dispozițiile legale criticate nu aduc atingere unicitatii și imparțialității justiției și nici independentei judecătorilor, întrucât instanța judecătorească este cea care apreciază asupra concludentei și utilității probelor, inclusiv a proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului, iar, cu ocazia deliberării, tot instanța de judecată este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lucia Brudan în Dosarul nr. 2.706/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Marieta Safta