DECIZIE nr. 989/2007

DECIZIE nr. 989 din 6 noiembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

Intrare în vigoare 22 noiembrie 2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, excepție ridicată de Societatea Comercială "Five Holding" - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 3.575/118/2006 al Tribunalului Constanța - Secția comercială. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 14 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 3.575/118/2006, Tribunalul Constanța - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Five Holding" - S.A. din Constanța. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile sancționatorii de la art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, care stabilesc sancțiunea complementară a confiscării, contravin dispozițiilor art. 44 alin. (8) teza a doua conform cărora caracterul licit al dobândirii averii se prezumă. Tribunalul Constanța - Secția comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece textele criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că textele legale criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor din Legea fundamentală invocate. Se face referire și la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la aceleași dispoziții legale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, având următorul cuprins: "Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activității agenților economici, potrivit art. 14." În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorul excepției invocă încălcarea art. 44 alin. (8) teza a doua din Constituție, potrivit căruia caracterul licit al dobândirii averii se prezumă. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține: În esență, art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 este criticat întrucât instituie o prezumție de răspundere obiectivă, fără culpă și fără posibilitatea de a se demonstra contrariul de către persoana contravenientă. Analizând aceste susțineri, Curtea constată că, în realitate, textele de lege supuse controlului de constituționalitate stabilesc sancțiuni contravenționale pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale incidente în materie, consecința încălcării acestora fiind confiscarea sumelor a căror proveniență nu poate fi justificată. Așa fiind, prevederile criticate nu instituie o răspundere obiectivă întrucât, fiind vorba de săvârșirea unor contravenții, nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acesteia. Or, existența sau inexistența vinovăției este un element al stării de fapt, a cărei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată, căreia persoana sancționată contravențional i se poate adresa fără nici o îngrădire, beneficiind în mod corespunzător de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. În același sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 146 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007. Soluția Curții de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția pronunțată prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își mențin valabilitatea. Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Five Holding" - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 3.575/118/2006 al Tribunalului Constanța - Secția comercială. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Florentina Geangu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 noiembrie 2007

LEGE nr. 307 din 13 noiembrie 2007

LEGE nr. 307 din 13 noiembrie 2007 pentru acceptarea Protocolului privind resturile explozive de război (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adițional la Convenția privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasi...

DECRET nr. 973 din 12 noiembrie 2007

DECRET nr. 973 din 12 noiembrie 2007 privind promulgarea Legii pentru acceptarea Protocolului privind resturile explozive de război (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adițional la Convenția privind interzicerea sau limitarea folosirii anum...

DECIZIE nr. 789 din 27 septembrie 2007

DECIZIE nr. 789 din 27 septembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la infrastructura asociată,...

DECIZIE nr. 988 din 6 noiembrie 2007

DECIZIE nr. 988 din 6 noiembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România și a preve...