DECIZIE nr. 662/2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Marinela Mincă - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Jușcă, Marian Victor Jușcă și Ion Gușoi în Dosarul nr. 4.904/109/2006 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, respectiv, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 369/35/2007 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 iunie 2007 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunțării, succesiv, pentru data de 26 iunie 2007 și 4 iulie 2007. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin Decizia nr. 100/R din 13 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 4.904/109/2006, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Jușcă, Marian Victor Jușcă și Ion Gușoi în dosarul menționat. Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 369/35/2007, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul menționat. În motivarea excepției de neconstituționalitate Constantin Jușcă, Marian Victor Jușcă și Ion Gușoi susțin că limitarea dreptului persoanelor prevăzute în art. 362 din Codul de procedură penală de a declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, contravine dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Se arată în acest sens că "legiuitorul nu poate suprima dreptul substanțial al unei părți interesate de a exercita căile de atac și nici nu poate restrânge exercițiul acestui drept decât în condițiile restrictive stabilite prin art. 53 din Constituție." Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea susține că limitarea dreptului procurorului de a declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, dacă nu a folosit apelul, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac și ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public. Se arată în acest sens că, atunci când, indiferent de motiv, procurorul care a participat la judecata în fond nu a declarat apel, singura posibilitate efectivă a procurorului care a participat la judecarea cauzei în apel de a apăra drepturile și libertățile unei persoane este aceea de a declara recurs. Or, "odată ce Ministerul Public este obligat să acționeze în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, nu i se poate restrânge posibilitatea de a ataca o hotărâre greșită pentru simplul fapt că alt procuror de la un parchet ierarhic inferior a omis să atace sentința penală, cu apel, în paralel cu partea". În opinia autorului excepției, legiuitorul a dat Ministerului Public un drept plenar de apel, iar, în acord cu art. 131 alin. (1) din Constituție, ar trebui recunoscut expres dreptul plenar al procurorului inclusiv în privința căii de atac a recursului. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate fiind, în opinia instanței, constituționale. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, în cazul neexercitării căii de atac a apelului, chiar dacă hotărârile pronunțate ar fi netemeinice și nelegale, procurorul are posibilitatea să folosească celelalte căi de atac prevăzute de Codul de procedură penală pentru reformarea hotărârilor. Totodată, se arată că printre principiile care stau la baza organizării Ministerului Public se află și cel al controlului ierarhic și al subordonării ierarhice, principii potrivit cărora chiar și activitatea procurorului de ședință care face parte din secția judiciară a parchetului poate fi verificată de către procurorul ierarhic superior, iar în acest mod eventualele erori săvârșite pot fi îndreptate. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. Arată că Ministerul Public este organul autorității judecătorești care reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, iar în exercitarea acestor atribuții procurorul poate exercita și căile de atac, însă numai în condițiile legii. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit căruia: "Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare". Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 referitoare la "Egalitatea în drepturi", ale art. 21 referitoare la "Accesul liber la justiție" și la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind "Dreptul la apărare", ale art. 53 referitoare la "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", ale art. 124 referitoare la "Înfăptuirea justiției", ale art. 129 privind "Folosirea căilor de atac" și ale art. 131 referitoare la "Rolul Ministerului Public". Totodată, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Astfel, contrar susținerilor autorilor excepției, textul de lege criticat, care stabilește ce sentințe nu pot fi atacate cu recurs, dă expresie prevederilor constituționale referitoare la folosirea căilor de atac. Așa cum a mai statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege". Referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, invocată de autorii excepției, Curtea Constituțională a statuat că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, condiție îndeplinită de textul de lege criticat în prezenta cauză. De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și nici prevederile constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât nu "suprimă" dreptul părților interesate de a exercita calea de atac a recursului. Dimpotrivă, acestea oferă posibilitatea pentru părțile care nu au folosit calea de atac a apelului de a declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentința instanței de fond. Curtea constată, totodată, că art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală nu contravine nici art. 124 din Legea fundamentală. Stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, a unor reguli procedurale privind sentințele ce pot fi atacate cu recurs nu este de natură să aducă atingere principiului constituțional ce consacră unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare. În sfârșit, dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 131 din Legea fundamentală, privind rolul Ministerului Public. Tocmai în aplicarea acestui text constituțional, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina de a apăra ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenești și de a reprezenta interesele societății. Eventualele erori sau omisiuni ce pot interveni în activitatea procurorilor, la care se referă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în motivarea excepției, nu pot constitui temei pentru declararea neconstituționalității textului de lege criticat. În plus, Ministerul Public are deplina libertate de a-și exercită rolul său constituțional prin promovarea celorlalte căi de atac prevăzute de Codul de procedură penală. De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității art. 385^1 din Codul de procedură penală. Astfel, prin Decizia nr. 779 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea a statuat că aceste prevederi nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 124 alin. (2) conform căruia justiția este unică, egală și imparțială pentru toți. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele ce au fundamentat decizia mai sus menționată sunt valabile și în prezenta cauză. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992, Cu majoritate de voturi,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Jușcă, Marian Victor Jușcă și Ion Gușoi în Dosarul nr. 4.904/109/2006 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și, respectiv, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 369/35/2007 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 4 iulie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Marieta Safta