DECIZIE nr. 522/2007

DECIZIE nr. 522 din 31 mai 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

Intrare în vigoare 9 iulie 2007

Ion Predescu - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Mihai Pârv în Dosarul nr. 1.004/210/2006 al Judecătoriei Chișineu Criș. La apelul nominal se prezintă autorul excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă cu privire la cererea de amânare a judecății în vederea angajării unui apărător, formulată de partea Zsolt Czaran. Partea prezentă lasă la aprecierea Curții Constituționale amânarea judecării cauzei. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de partea Zsolt Czaran. Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă solicită admiterea excepției pentru aceleași motive pe care le-a invocat în fața instanței de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, întrucât neconstituționalitatea textului de lege criticat este dedusă din interpretarea și aplicarea legii. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.004/210/2006, Judecătoria Chișineu Criș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Mihai Pârv într-un proces civil având ca obiect obligația de a face. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 14 din Legea nr. 10/2001 contravine principiului constituțional al neretroactivității legii, întrucât contractul prin care Consiliul popular al comunei Sepreuș i-a concesionat un teren a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar la data încheierii acestui contract fostul proprietar nu revendicase terenul. În opinia autorului excepției, prin reglementarea cuprinsă în textul criticat, legiuitorul a avut în vedere doar acele situații în care contractele de concesiune au fost încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, precum și acele contracte în care prețul concesiunii nu s-a achitat integral, renegocierea urmând a se face doar pentru tranșele rămase neachitate. Judecătoria Chișineu Criș apreciază că ultima teză a textului de lege criticat, care prevede "[

] cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii", este neconstituțională, contravenind prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. În acest sens arată că art. 14 din Legea nr. 10/2001 ar urma să se aplice și contractelor de concesiune încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, dând astfel posibilitatea noului proprietar să renegocieze clauzele contractului și să modifice astfel raportul juridic încheiat anterior restituirii în natură a imobilului, care în momentul încheierii contractului de concesiune era în proprietatea altuia. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază excepția ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul neretroactivității legii. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, invocând, de asemenea, jurisprudența Curții cu privire la prevederile de lege criticate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, având următoarea redactare: "Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii." Textul constituțional considerat a fi încălcat este cel al art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, în cazul în care un imobil restituit prin procedurile administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se subrogă în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. Autorul excepției, în calitate de concesionar, consideră că acest text contravine dispozițiilor art. 15 alin (2) din Constituție, referitor la principiul neretroactivității legii, întrucât prevederile criticate sunt aplicabile și contractului de concesiune pe care l-a încheiat cu Consiliul local al comunei Sepreuș înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Or, la această dată, el își îndeplinise obligațiile asumate prin contractul de concesiune, respectiv edificarea unei construcții și plata prețului concesiunii. Cu privire la principiul neretroactivității legii, Curtea, prin Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003, a statuat că, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, respectându-se suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispozițiile sale legea nouă ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, existente ca o consecință a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Raportând cele arătate cu titlu principial la norma dedusă controlului, Curtea constată că textul de lege criticat nu conține nicio reglementare care ar putea duce la concluzia că ar fi aplicabil și situațiilor juridice anterioare intrării în vigoare a acestei legi. Determinarea situațiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum și a celor care vor fi guvernate de noua reglementare nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de succesiune în timp a legilor (tempus regit actum). Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că aspectele privind aplicarea și interpretarea legii sunt de competența instanțelor judecătorești. Așadar, neconstituționalitatea textului de lege criticat este dedusă din modul de aplicare a prevederilor legale în cauză. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "(2) Sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției." Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Mihai Pârv în Dosarul nr. 1.004/210/2006 al Judecătoriei Chișineu Criș. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2007. PREȘEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent, Maria Bratu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 iulie 2007

DECIZIE nr. 542 din 7 iunie 2007

DECIZIE nr. 542 din 7 iunie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

DECIZIE nr. 562 din 7 iunie 2007

DECIZIE nr. 562 din 7 iunie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu destinați...