DECIZIE nr. 128/2007

DECIZIE nr. 128 din 20 februarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46, art. 47 și art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului

Intrare în vigoare 14 martie 2007

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46, 47 și 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Moldova - S.A. din Bacău în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 și nr. 81/32/2006 ale Curții de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se prezintă avocatul Mihai Cliveti, pentru autorul excepției, și consilierul juridic Irina Pătrașcu, pentru partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 2.006D/2006, nr. 2.007D/2006 și nr. 2.031D/2006 au conținut identic, Curtea pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Apărătorul autorului excepției, consilierul juridic și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor. În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 2.007D/2006 și nr. 2.031D/2006 la Dosarul nr. 2.006D/2006, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Mihai Cliveti solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate, și în special art. 47 alin. (2) și art. 48 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece termenul de 7 zile instituit prin aceste dispoziții de lege este insuficient pentru pregătirea apărării, ceea ce determină desfășurarea unui proces inechitabil. Consilierul juridic solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume Decizia nr. 323/2004. Depune note scrise la dosar. Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Totodată, arată că termenele instituite de reglementarea criticată au un caracter de recomandare, a căror depășire nu produce efecte, fiind impuse de soluționarea cu celeritate a litigiilor. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 20 și 24 iulie 2006, pronunțate în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 și nr. 81/32/2006, Curtea de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 46, 47 și 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. Excepția a fost ridicată de Societatea de Investiții Financiare Moldova - S.A. din Bacău cu ocazia soluționării unei acțiuni civile formulate împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului având ca obiect pretenții. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că procedura reglementată de textele de lege criticate instituie o reală discriminare a pârâtului în raport cu reclamantul, în speță AVAS-ul, prin inserarea în lege a unor termene scurte în vederea soluționării litigiului cu celeritate, situație ce impune ca pârâtul să își organizeze apărarea într-un timp extrem de scurt și insuficient pentru administrarea probelor. Autorul excepției consideră că, prin procedura specifică instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, AVAS-ul, ca instituție a statului, "beneficiază de multe avantaje legale în ceea ce privește posibilitatea demersurilor procesuale și extraprocesuale". Așa fiind, textele de lege criticate contravin principiului egalității, al dreptului la apărare, accesului liber la justiție, precum și dreptului de proprietate. În dosarele Curții Constituționale nr. 2.006D/2006 și nr. 2.007D/2006, Curtea de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (2) și art. 44 alin. (2), (3) și (4) din Constituție. În ceea ce privește însă procedura instituită de art. 46, 47 și 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, cu referire, în principal, la termene, aceasta este reglementată de dispoziții care contravin art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție. Astfel, arată că hotărârea ce se pronunță nu are un caracter provizoriu (ca în alte proceduri cu termene scurte asemănătoare), iar pentru a asigura temeinicia și legalitatea ei părțile ar trebui să aibă posibilitatea de a propune probe a căror administrare nu poate fi realizată în "cel mult 7 zile", acest termen fiind insuficient pentru prezentarea apărărilor. Din această perspectivă, instanța consideră că sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și dreptul la apărare. În susținerea acestui punct de vedere, invocă practica Curții Europene a Drepturilor Omului prin care aceasta a statuat că o perioadă de timp prea scurtă poate compromite echitatea procedurii, prin neacordarea persoanei în cauză a timpului și facilităților necesare pregătirii. În Dosarul nr. 2.031D/2006, Curtea de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale și nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că reglementarea criticată nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, punct de vedere în susținerea căruia invocă Decizia Curții Constituționale nr. 323/2004. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 46, 47 și 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, care au următorul conținut: Art. 46: "(1) Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac.

(2) Primul termen de judecată se stabilește la cel mult 15 zile de la data depunerii cererii de chemare în judecată.

(3) Întâmpinarea este obligatorie și se depune cel târziu până la primul termen de judecată. Întâmpinarea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris se comunică de către parte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de termenul prevăzut la alin. (2) Nerespectarea obligației de comunicare prezumă renunțarea de către parte la apărările ce puteau fi formulate prin întâmpinare și la probele în susținerea acestor apărări.";

Art. 47: "(1) Orice cerere se judecă la primul termen, în afara cazului în care instanța dispune administrarea de probe noi. Dacă din motive întemeiate părțile nu sunt în măsură să își prezinte apărările în mod complet, instanța va putea, în mod excepțional, să acorde un termen în cunoștință de cel mult 7 zile.

(2) Același termen de 7 zile se acordă o singură dată și pentru administrarea de probe noi, dispuse de instanță, la primul termen.";

Art. 48: "(1) Instanța este obligată să pronunțe hotărârea în termen de 5 zile de la încheierea dezbaterilor și să comunice părților hotărârea motivată în cel mult 10 zile de la pronunțare.

(2) Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs.

(3) În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în fața instanței a cărei hotărâre este recurată, cu excepția celor de ordine publică.

(4) Dacă admite recursul, prin aceeași hotărâre instanța este obligată să soluționeze și fondul cauzei sau, dacă se impune administrarea de probe noi, să stabilească termenul de judecată.

(5) Termenele prevăzute la art. 46 alin (2), la art. 47 alin. (1) și (2) și la alin. (1) al prezentului articol se aplică și în situația judecării recursului.

(6) Căile extraordinare de atac se pot exercita în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă."

Autorul excepției susține că textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) și (3) care consacră accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) și (2) privind dreptul la apărare și art. 44 alin. (2), (3) și (4) referitoare la dreptul de proprietate privată. De asemenea, autorul excepției consideră că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, Curtea a reținut că textele de lege criticate instituie norme de procedură care vizează faza de executare a unor titluri deja constituite și se aplică numai pentru viitor. În ceea ce privește dispozițiile privind termenele în care urmează să se judece litigiile la care se referă ordonanța, Curtea a reținut că acestea sunt în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, care lasă libertatea legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare, în spiritul exigenței prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la soluționarea litigiilor într-un termen rezonabil. Prin aceste norme de procedură nu se încalcă dreptul la apărare al autorului excepției, acesta având posibilitatea să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege, inclusiv ridicarea excepției de neconstituționalitate, care, indiferent de modul cum va fi rezolvată, îi conferă un răgaz substanțial pentru a-și pregăti apărarea. De asemenea, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalității în drepturi, deoarece dispozițiile de lege contestate se aplică fără privilegii și fără discriminări tuturor părților în proces. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. În sfârșit, Curtea constată că textele de lege criticate sunt în deplină conformitate și cu prevederile constituționale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată. Legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46, art. 47 și art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Moldova - S.A. din Bacău în dosarele nr. 123/32/2006, nr. 124/32/2006 și nr. 81/32/2006 ale Curții de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2007. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ____________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 martie 2007

DECIZIE nr. 103 din 13 februarie 2007

DECIZIE nr. 103 din 13 februarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) și art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum...