DECIZIE nr. 1008/2008

DECIZIE nr. 1.008 din 7 octombrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 20 noiembrie 2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Cristina Nițescu în Dosarul nr. 12.726/299/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent informează asupra cererii de amânare a judecății formulate de partea Maria Igiescu, întrucât, fiind bolnavă, nu se poate prezenta la acest termen. Nu depune certificat medical în acest sens. Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 156 din Codul de procedură civilă. Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de partea Maria Igiescu, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 156 din Codul de procedură civilă. Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 aprilie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 12.726/299/2005, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă,excepție ridicată de Ana Cristina Nițescu într-o cauză având ca obiect recuzarea completului de judecată. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă, care nu prevăd pentru judecători nicio sancțiune "în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute de lege", contravin art. 16 și 21 din Constituție, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Se încalcă astfel dreptul părților la un proces echitabil, precum și "dreptul la tratament egal în procesele civile." Tribunalului București - Secția a IV-a civilă consideră că art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă nu încalcă textele constituționale și convenționale menționate. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă. Art. 25 din acest cod prevede că "Judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să înștiințeze pe șeful lui și să se abțină de la judecarea pricinii", iar art. 27 din acesta stabilește cazurile în care judecătorul poate fi recuzat. Autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 care consacră "Egalitatea în drepturi" și ale art. 21 cu privire la "Accesul liber la justiție". Se invocă și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă. În esență, în opinia autorului excepției, art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât nu stabilesc pentru judecători "nicio sancțiune în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute de lege". Or, lipsa de reglementare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ale cărei atribuții sunt stabilite prin Constituție și legea sa de organizare și funcționare. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 și art. 27 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Cristina Nițescu în Dosarul nr. 12.726/299/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Gabriela Dragomirescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1431 din 12 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.431 din 12 noiembrie 2008 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli rectificate pe anul 2008 ale Societății Naționale a Lignitului Oltenia - S.A. și Companiei Naționale a Uraniului - S.A., aflate sub autoritatea Ministerului Economie...

DECIZIE nr. 1007 din 7 octombrie 2008

DECIZIE nr. 1.007 din 7 octombrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2007 și ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte dr...

HOTĂRÂRE nr. 1465 din 19 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.465 din 19 noiembrie 2008 privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008