DECIZIE nr. 722/2008

Ioan Vida - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 și art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Banca Internațională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., în Dosarul nr. 1.769/283/2006 al Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă. La apelul nominal se prezintă avocatul stagiar Ionel Iliescu, cu delegație de substituire pentru avocatul Cosmin Vasile, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., precum și avocatul Marius Epure, cu împuternicire avocațială depusă în ședință, pentru Centrul Internațional Ecumenic și Consiliul de administrație al Băncii Internaționale a Religiilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către avocatul Cosmin Vasile, prin care solicită acordarea unui termen de judecată, deoarece este în imposibilitate de prezentare din motive medicale. A anexat la această cerere adeverință medicală, eliberată de Casa de Sănătate a Avocaților - Filiala București. Avocatul stagiar Ionel Iliescu arată că avocatul Cosmin Vasile nu se poate prezenta la acest termen de judecată din motive medicale, fapt dovedit cu adeverința medicală. Apărătorul ales al părților Centrul Internațional Ecumenic și Consiliul de administrație al Băncii Internaționale a Religiilor solicită respingerea cererii de amânare, întrucât, potrivit legii, avocatul în imposibilitate de prezentare are obligația de a asigura substituirea sa de către un alt avocat. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare. Curtea, deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de amânare. Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părților Centrul Internațional Ecumenic și Consiliul de administrație al Băncii Internaționale a Religiilor solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, făcând referire și la jurisprudența Curții Constituționale. Depune și concluzii scrise în acest sens. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1.769/283/2006, Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 și art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Banca Internațională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor de executare. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât prin aplicarea dispozițiilor legale se ajunge la anularea efectelor unei hotărâri judecătorești și la instituirea unei alte căi de atac decât cele prevăzute de lege. Totodată, arată că dispozițiile criticate stabilesc un regim al nulităților care îngrădește accesul liber la justiție. Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile criticate sunt constituționale. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, în deplină concordanță cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 și art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: - Art. 105 alin. 2: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."; - Art. 137: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii."; - Art. 161: "Când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea."; Dispozițiile art. 399 și următoarele fac parte din secțiunea VI "Contestația la executare" din capitolul I - "Dispoziții generale" al cărții a V-a - "Despre executarea silită". Excepția de neconstituționalitate se raportează la prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: În ceea ce privește art. 399 și următoarele, cuprinse în secțiunea VI - "Contestația la executare" din capitolul I "Dispoziții generale" al cărții a V-a - "Despre executarea silită" din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat în mai multe rânduri, de exemplu, prin Decizia nr. 249 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, sau prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, respingând excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Curtea a reținut, în esență, că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Referitor la prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 64/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, Curtea a reținut că acestea nu contravin art. 21 din Constituție și nici altor dispoziții constituționale. Prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă reglementează doar ordinea în cadrul judecății, iar nu întreaga problematică a excepțiilor, obligând instanța de judecată să se pronunțe, înainte de a intră în fondul dezbaterilor, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Aceasta pentru a evita o judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care apoi ar trebui refăcute la altă instanță. Textul criticat asigură o legală administrare a justiției, referindu-se la situații ulterioare sesizării instanței judecătorești, și se înscrie în spiritul principiilor constituționale de dreptate și justiție. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În plus, Curtea constată că susținerile autorului excepției referitoare la posibilitatea anulării unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu sunt neîntemeiate, deoarece contestația la executare este un mijloc procedural prin care se poate obține anularea oricărui act de executare, nicidecum anularea unei hotărâri judecătorești. Instanța de judecată ce soluționează contestația va analiza dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispozițiilor legale sau va stabili înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ce se execută. Astfel, motivele invocate pe calea contestației la executare nu pot să se refere la chestiuni de fond, întrucât acestea au putut fi invocate în cursul judecății în fond sau prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu. Curtea reține că, numai în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu și numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Prin urmare, dispozițiile criticate sunt în concordanță cu cele ale art. 129 din Constituție. Totodată, potrivit alin. 2 al art. 399 din Codul de procedură civilă, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită sau la efectuarea oricărui act de executare atrage anularea "actului nelegal", deci a actului de executare silită, iar nu a titlului executoriu, în speță o hotărâre judecătorească. Cât privește dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că acestea instituie nulitatea ca sancțiune procedurală care intervine - în anumite condiții - în cazul actului de procedură care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fiind, așadar, în deplină concordanță cu prevederile constituționale. Astfel, nu se poate susține că s-ar putea ajunge la situația în care orice persoană interesată să poată solicita, în temeiul art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constatarea nulității absolute a unei hotărâri judecătorești. Referitor la criticile de neconstituționalitate privind posibilitatea acordării unui singur termen de judecată în cazul în care instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, Curtea constată că dispozițiile art. 161 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 21 și ale art. 24 din Constituție. Astfel, pentru respectarea dreptului la apărare, legiuitorul a reglementat o soluție firească, și anume aceea de a se acordă un termen de judecată pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă acestea nu se împlinesc, se va anula cererea. Dacă ar exista posibilitatea acordării mai multor termene de judecată pentru împlinirea acestor lipsuri, s-ar putea ajunge la tergiversarea nepermisă a cauzei. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată, pe de-o parte, că dispozițiile criticate nu instituie discriminări de natură a conduce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, iar pe de altă parte, că nici prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt încălcate prin dispozițiile de lege criticate, deoarece nu s-a reținut restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională pretins a fi încălcată. În final, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Or, Curtea a constatat că reglementările deduse controlului satisfac exigențele impuse de norma constituțională, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 16, art. 21, art. 24 și art. 53 din Legea fundamentală. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 și art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Banca Internațională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., în Dosarul nr. 1.769/283/2006 al Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 17 iunie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean