DECIZIE nr. 775/2008

DECIZIE nr. 775 din 1 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale

Intrare în vigoare 1 august 2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comat" - S.A. din Botoșani în Dosarul nr. 2.328/40/E/2007 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 584D/2008 și nr. 585D/2008, care au același obiect al excepției de neconstituționalitate. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele conexării prevăzute de art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Reprezentantul Ministerului Public este de acord ca aceste dosare să fie conexate. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 584D/2008 și nr. 585D/2008 la Dosarul nr. 182D/2008, care este primul înregistrat. Magistratul-asistent referă cu privire la cererea de amânare a judecății, formulată de Societatea Comercială "Comat" - S.A din Botoșani în cele trei dosare. Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecății. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate sunt norme de procedură a căror reglementare este în competența exclusivă a legiuitorului. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 24 ianuarie 2008 și din 6 decembrie 2007 pronunțate în dosarele nr. 2.328/40/E/2007, nr. 3.902/40/2007 și nr. 3.349/40/2007, Tribunalul Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comat" - S.A. din Botoșani într-o cauză comercială având ca obiect o acțiune pentru anularea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile de lege criticate reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție și, în consecință, nu se bucură de legitimitate constituțională. Mai mult, reglementarea conform căreia pot promova o acțiune în anulare și acționarii care nu au fost prezenți la adunarea generală deschide câmp larg acțiunilor șicanatorii din partea celor care nu au participat la această adunare, contravenind astfel art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. De aceea, având în vedere că în aceste condiții poate fi suspendată hotărârea adunării generale a acționarilor, există posibilitatea blocării activității economice a societății. Tribunalul Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ consideră excepția neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază excepția ca neîntemeiată. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie. Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Textele de lege criticate au următoarea redactare: "(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței."

Textele constituționale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la economie. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate asigură satisfacerea cerinței constituționale a respectării legilor, așa cum prevede art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, precum și a dreptului de acces liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 132 din Legea nr. 31/1990 hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. Din această perspectivă reglementarea dreptului acționarilor care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, de a ataca în justiție hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv, este în concordanță cu dispozițiile constituționale. Pe de altă parte, Curtea observă că, potrivit art. 133 din Legea nr. 31/1990, intentarea acțiunii în anulare nu este suspensivă de executare a hotărârii atacate, suspendarea executării pronunțându-se prin ordonanță președințială, cu posibila obligare a reclamantului la plata unei cauțiuni. Aceste prevederi ale legii reprezintă garanții procesuale de natură să evite introducerea șicanatorie a acțiunilor de anulare a hotărârilor adunărilor generale ale societăților comerciale. În consecință, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin nici dispozițiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, conform cărora statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, precum și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. De altfel, prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare, între alte dispoziții constituționale, și la cele privind accesul liber la justiție. Astfel, prin Decizia nr. 250 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 13 aprilie 2006, și Decizia nr. 1.030 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 28 noiembrie 2007, Curtea, respingând excepția, a statuat că textul de lege criticat reprezintă o consacrare în plan legislativ a principiului constituțional al accesului liber la justiție. S-a arătat că reglementarea instituită de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 constituie o măsură de protecție a acționarilor minoritari care se consideră vătămați printr-o hotărâre a adunării generale a acționarilor, contrară legii sau actului constitutiv, aceștia putându-se adresa instanței de judecată pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime. Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței în această materie. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Comat" - S.A. din Botoșani în dosarele nr. 2.328/40/E/2007, nr. 3.902/40/2007 și nr. 3.349/40/2007 ale Tribunalului Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 1 iulie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Maria Bratu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 august 2008

LEGE nr. 145 din 10 iulie 2008

LEGE nr. 145 din 10 iulie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007

DECRET nr. 751 din 9 iulie 2008

DECRET nr. 751 din 9 iulie 2008 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007