LEGE nr. 145 din 10 iulie 2008
LEGE nr. 145 din 10 iulie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 565 din 15 mai 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
Acsinte Gaspar - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Taxtomato Pres" - S.R.L din Târgu Mureș în Dosarul nr. 1.482/289/2007 (nr. vechi 1.478/2007) al Judecătoriei Reghin. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenței Curții în materie. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 13 decembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.482/289/2007 (nr. vechi 1.478/2007), Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva unui proces-verbal de contravenție. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale deoarece prin nivelul ridicat al amenzilor se aduce atingere dreptului de proprietate și se împiedică libera inițiativă și concurența pe care se bazează economia de piață. Judecătoria Reghin opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 57 din Legea fundamentală exercitarea drepturilor și libertăților constituționale trebuie să se facă cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, în sensul celor statuate de Curte în jurisprudența sa. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor rezultă că societatea a fost sancționată în temeiul art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, asupra constituționalității căruia se va pronunța Curtea prin prezenta decizie. Acesta are următorul conținut: - Art. 10 lit. b): "Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:[
]
b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative."
Excepția de neconstituționalitate este raportată la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) și (3) referitor la dreptul de proprietate privată și ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind asigurarea libertății comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv a măsurii confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999. Totodată, prin Decizia nr. 39 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece stabilește doar caracterul de contravenție al unor fapte privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ceea ce reflectă opțiunea legiuitorului în materie și concretizarea preocupării statului ca prin mijloace specifice să preîntâmpine fapte de natură a avea impact negativ asupra economiei naționale. În final Curtea observă că textul de lege criticat se aplică în egală măsură tuturor operatorilor economici care se găsesc în situația prevăzută de ipoteza normei juridice, așa încât nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Taxtomato Pres" - S.R.L din Târgu Mureș în Dosarul nr. 1.482/289/2007 (nr. vechi 1.478/2007) al Judecătoriei Reghin. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2008. PREȘEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu __________
LEGE nr. 145 din 10 iulie 2008 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007
ACORD din 4 octombrie 2007 între Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor
DECRET nr. 751 din 9 iulie 2008 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor, semnat la Bruxelles la 4 octombrie 2007
DECIZIE nr. 773 din 1 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
DECIZIE nr. 785 din 3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
DECIZIE nr. 585 din 20 mai 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 543 din 13 mai 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996
DECIZIE nr. 559 din 15 mai 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 569 și art. 570 din Codul de procedură civilă
Acest site folosește cookie-uri. Detalii