DECIZIE nr. 851/2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, excepție ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 427/302/2007 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 și ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, considerând că textul legal criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 21 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 427/302/2007, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958, excepție ridicată de Iosif Jager în cauza ce are ca obiect judecarea apelului împotriva sentinței de respingere a cererii formulate de autorul excepției în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 este neconstituțional în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece prevede excluderea de la măsurile reparatorii, deși titlul de stat la purtător reprezintă dreptul său în valută liber convertibilă. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se susține că, întrucât titlurile de stat la purtător "nu au fost chemate la plată după anul 1990", termenul de prescripție de 3 ani nu poate fi aplicat fără a fi încălcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție referitoare la garantarea creanțelor asupra statului. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituționale invocate în susținerea excepției. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că instituirea unui termen în cadrul căruia se poate valorifica un drept nu poate crea o stare de discriminare între persoanele aflate în aceeași situație. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000: "(1) Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009 [

] (1^2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin preluare abuzivă se înțelege preluarea efectuată în baza următoarelor acte normative:

a) Legea nr. 638/1946 pentru controlul producției, prelucrării și circulației metalelor prețioase;

b) Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată străine;

c) Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945;

d) Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare;

e) Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase;

f) Decretul nr. 302/1965 privind unele măsuri referitoare la obiectele confecționate din metale prețioase, la metalele și pietrele prețioase;

g) Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase.";

- Art. 3 din Decretul nr. 167/1958: "Termenul prescripției este de 3 ani." Autorul excepției susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în raport cu următoarele dispoziții constituționale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul la justiție și art. 44 alin. (1) referitor la garantarea creanțelor asupra statului. Examinând excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, Curtea constată că, în realitate, autorul excepției solicită completarea textelor de lege în sensul criticii formulate. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, prin deciziile nr. 157 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 10 mai 2004, și nr. 808 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, Curtea a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000, statuând că pentru soluționarea excepției "textul criticat ar trebui să prevadă ca de măsurile reparatorii să beneficieze și alte persoane, ale căror bunuri au fost confiscate prin acte normative, care în mod abuziv îngrădeau dreptul de proprietate, ceea ce ar presupune o intervenție nemijlocită din partea Curții în activitatea de legiferare." Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru motive asemănătoare cu cele din prezenta cauză și, prin raportare, pe lângă alte texte constituționale, și la art. 21 alin. (3) și art. 44 din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin deciziile nr. 216 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, și nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Astfel, prin Decizia nr. 216 din 13 martie 2007, în legătură cu susținerile privind încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că "recunoașterea, prin lege, a dreptului la despăgubiri numai pentru anumite bunuri preluate abuziv în timpul regimului comunist reprezintă o opțiune a legiuitorului, care este în concordanță cu caracterul reparator al acestei legi, pe de o parte, și care ține de politica legislativă fiscală a statului, pe de altă parte", precum și că "această opțiune este în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". De asemenea, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, Curtea a statuat că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care aceasta își produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire în egală măsură. Cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe. Curtea reține, de asemenea, că instituirea, prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958, a termenului prescripției de 3 ani nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece îi privește în egală măsură pe toți cetățenii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, excepție ridicată de Iosif Jager în Dosarul nr. 427/302/2007 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. 2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, excepție ridicată de același autor în același dosar. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta