DECIZIE nr. 758/2009

DECIZIE nr. 758 din 12 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 9 iunie 2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent-șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Manea Gheorghe, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, în Dosarul nr. 1.778/300/2007 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. La apelul nominal se prezintă partea Liviu Săndulescu, personal și asistat de avocatul Maria Stoean. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Avocatul părții prezente solicită respingerea excepției ca fiind inadmisibilă. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 21 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.778/300/2007, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Manea Gheorghe, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 373/A din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține că dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 21 și art. 129, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece limitează posibilitatea instanței de recurs de a verifica hotărârile instanței de fond sub toate aspectele de fapt și de drept. Instanța de judecată consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut: "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; 2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii; 3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe; 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2; 6. dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. 7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; 8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia; 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii." Autorul excepției susține că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul critică limitarea aplicabilității art. 304 din Codul de procedură civilă doar la motive de legalitate. Soluția inadmisibilității excepției de neconstituționalitate se întemeiază pe art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care nu permit Curții Constituționale să modifice sau să completeze textul de lege supus controlului ori să se pronunțe asupra modului de aplicare a legii. Din analiza dispozițiilor de lege criticate, Curtea reține că acestea sunt norme de procedură, ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) din Constituție. Soluția legislativă adoptată de legiuitor nu relevă niciun fine de neconstituționalitate, reglementarea criticată constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Manea Gheorghe, prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România, în Dosarul nr. 1.778/300/2007 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 9 iunie 2009

LEGE nr. 200 din 2 iunie 2009

LEGE nr. 200 din 2 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 199/2008 pentru modificarea și completarea anexei nr. VII/2b la Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bug...

DECRET nr. 876 din 30 mai 2009

DECRET nr. 876 din 30 mai 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 199/2008 pentru modificarea și completarea anexei nr. VII/2b la Ordonanța Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor dre...

DECIZIE nr. 801 din 19 mai 2009

DECIZIE nr. 801 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (3), (4) și (5), art. 9 alin. (2), (4), (5) și (6), art. 10 alin. (1) și art. 11 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au c...

LEGE nr. 199 din 2 iunie 2009

LEGE nr. 199 din 2 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potriv...

DECRET nr. 875 din 30 mai 2009

DECRET nr. 875 din 30 mai 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalulu...