DECIZIE nr. 198/2009

Ioan Vida - președinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (3), art. 171, 172 și 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Constantin Cârstea în Dosarul nr. 3.783/4/2008 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă. La apelul nominal se prezintă autorul excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Autorul excepției arată că, prin nesemnarea și neștampilarea actelor fiscale, se evită răspunderea personală, iar determinarea venitului net în mod anticipat creează incertitudini. Solicită admiterea excepției ridicate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată în ceea ce privește art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și ca inadmisibilă în ceea ce privește art. 171, 172 și 173 din aceeași ordonanță. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3/783/4/2008, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (3), art. 171, art. 172 și art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Constantin Cârstea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare silită. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că emiterea actului administrativ fiscal prin intermediul mijloacelor informatice fără ca acesta să fie semnat și ștampilat încalcă principiul constituțional al egalității, emitenții unor astfel de acte fiind privilegiați sub aspectul răspunderii față de cei care sunt obligați să semneze și să ștampileze actele fiscale emise în condițiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. În ceea ce privește prevederile art. 171-173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, se apreciază că sunt neconstituționale, întrucât impun obligația instituțiilor financiare de a formula la începutul fiecărui an documente referitoare la venituri și cheltuieli anticipate. Or, acestea nu pot fi anticipate în mod exact, astfel încât printr-o atare operațiune se încalcă principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate privind art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este neîntemeiată, iar cea privind art. 171, 172 și 173 din aceeași ordonanță este inadmisibilă. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 43 alin. (3), art. 171, 172 și 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, texte care au următorul cuprins: - Art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: "(3) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie." Prevederile art. 171 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 cuprind reguli referitoare la eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

Art. 172 și 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 prevăd norme procedurale pentru exercitarea contestației la executare silită, respectiv persoanele care pot formula contestație, condițiile în care își pot exercita acest drept, precum și termenul în care se poate formula o atare contestație. Autorul excepției susține că dispozițiile art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii, iar textul art. 171-173 din același cod este contrar art. 56 alin. (2) din Constituție privind așezarea justă a sarcinilor fiscale. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele: 1. Prevederile art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală precizează elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un act administrativ fiscal emis prin intermediul mijloacelor electronice. Spre deosebire de actele administrative fiscale care nu sunt emise pe cale electronică și care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, cele prevăzute la art. 43 alin. (3) din aceeași ordonanță sunt valabile și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal și ștampila organului emitent. Nu se poate reține existența unei situații de discriminare, sub aspectul răspunderii, între emitenții actelor administrative fiscale, fie ele electronice sau nu. Astfel, potrivit art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificat organul emitent. În aceste condiții, este evident că va putea fi identificată persoana împuternicită a organului fiscal care a emis acel act, aceasta putând fi trasă la răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în fața legii în aceleași condiții ca și persoana care a semnat și ștampilat actul administrativ fiscal. Având în vedere cele expuse, sub aspectul egalității de răspundere între persoanele împuternicite ale organului fiscal care a emis actul administrativ fiscal, Curtea nu poate reține încălcarea art. 16 din Constituție. 2. Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, textul criticat neavând legătură cu soluționarea cauzei. În speță, stadiul procesual se află în faza contestației la executare silită, iar textul privește regulile referitoare la eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executare silită. De altfel, Curtea reține că autorul excepției nu dovedește niciun interes juridic în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 din Codul de procedură fiscală, interes care trebuie să fie direct, născut și actual. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 și 173 din Codul de procedură fiscală, Curtea observă că obiecțiile autorului nu au legătură cu acestea, critica referindu-se la stabilirea plăților anticipate pe impozite și nu la regulile ce guvernează contestația la executare silită. În consecință, se constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 172 și 173 din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă, întrucât nu este motivată așa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Pentru a fi îndeplinite exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivele de neconstituționalitate invocate trebuie să aibă legătură cu textul criticat; or, în cauza de față, autorul excepției fie se raportează la o situație de fapt de care este nemulțumit, fie ar fi trebuit să ridice excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Codul fiscal. Însă Curtea nu poate să se autosesizeze și să își extindă controlul de constituționalitate cu privire la textul menționat, instanța de contencios constituțional pronunțându-se numai în limine litis. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Constantin Cârstea în Dosarul nr. 3.783/4/2008 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă. 2. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171, art. 172 și art. 173 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Benke Karoly ________