DECIZIE nr. 1399/2008

DECIZIE nr. 1.399 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 15 ianuarie 2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Partidul Solidarității Democratice Pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună în Dosarul nr. 68/326/2008 al Tribunalului Harghita - Secția civilă. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 68/326/2008, Tribunalul Harghita - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Partidul Solidarității Democratice Pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora președintele instanței, care primește cererea de recurs, va putea să o înapoieze părții, intră în "coliziune grea" "cu dispozițiile art. 1, 11, 20, 21, 24, 129, 148, 154 din Constituția României". În acest sens, arată că înapoierea abuzivă a recursurilor prelungește excesiv perioada în care justițiabilul își poate exercita drepturile procesuale. Recursurile înapoiate în mod repetat de multe instanțe de judecată privesc drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la apărare, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, libertatea de conștiință, libertatea de exprimare, dreptul la informație, dreptul la ocrotirea sănătății etc. Tribunalul Harghita - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă nu afectează drepturile părților, cererea de recurs urmând să fie înregistrată după refacerea ei cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "5. Președintele instanței, care primește cererea de recurs, va putea să o înapoieze părții prezente, dacă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile." În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este stat de drept, democratic și social, art. 11 - "Dreptul internațional și dreptul intern", art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 21 - "Accesul liber la justiție", art. 24 - "Dreptul la apărare", art. 129 - "Folosirea căilor de atac", art. 148 - "Integrarea în Uniunea Europeană" și art. 154 - "Conflictul temporal de legi". Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că dispozițiile art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă nu încalcă niciunul dintre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului invocate de autorul excepției. Dimpotrivă, prevederile cuprinse în textul de lege criticat sunt în favoarea justițiabilului și în sprijinul dreptului său la apărare, prin aceea că dă posibilitatea președintelui instanței de judecată să înapoieze părții prezente cererea de recurs, pentru a fi refăcută, dacă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. În această situație, termenul de recurs se prelungește cu 5 zile. Pe de altă parte, art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, fiind o normă de procedură, este de competența exclusivă de reglementare a legiuitorului. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Partidul Solidarității Democratice Pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună în Dosarul nr. 68/326/2008 al Tribunalului Harghita - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent-șef, Gabriela Dragomirescu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 15 ianuarie 2009

HOTĂRÂRE nr. 3 din 9 ianuarie 2009

HOTĂRÂRE nr. 3 din 9 ianuarie 2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor

NORMĂ nr. 2 din 5 ianuarie 2009

NORMĂ nr. 2 din 5 ianuarie 2009 privind completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin