DECIZIE nr. 1396 din 16 decembrie 2008
DECIZIE nr. 1.396 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 192 pct. 1 din Codul de procedură penală
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
ORDIN nr. 3 din 13 ianuarie 2009 privind stabilirea stocului de gaze naturale pe care titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale au obligația să îl dețină în depozitele de înmagazinare subterană la încheierea activității de injecție din anul 2009
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. i) și x) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 410/2007, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Articolul 1
(1) În vederea asigurării siguranței aprovizionării cu gaze naturale pe perioada octombrie 2009-martie 2010, titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale au obligația de a deține în depozitele de înmagazinare subterană, până la încheierea activității de injecție din anul 2009, un stoc de gaze naturale.
(2) În vederea îndeplinirii obligației stabilite la alin. (1), titularii licențelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale au obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu la depozitele de înmagazinare subterană titularilor licențelor de furnizare a gazelor naturale, cu prioritate celor cărora le revine obligația de serviciu public.
Articolul 2
(1) Pentru titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale care prestează serviciul de furnizare în regim reglementat și care au obligația asigurării furnizării de ultimă instanță, stocul de gaze naturale se constituie la nivelul a 25% din cantitatea de gaze naturale furnizată în regim reglementat în anul 2008 consumatorilor finali.
(2) Pentru titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale care prestează serviciul de furnizare în regim concurențial, stocul de gaze naturale se constituie la nivelul a 12,5% din cantitatea de gaze naturale furnizată în anul 2008, pe piața concurențială, consumatorilor finali.
(3) Pentru titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale care prestează serviciul de furnizare atât în regim reglementat, cât și în regim concurențial, stocul de gaze naturale se constituie cumulativ, raportat la prevederile alin. (1) și (2).
Articolul 3
(1) Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș, prin Dispeceratul Național de Gaze Naturale, determină și monitorizează pentru fiecare titular al licenței de furnizare a gazelor naturale stocul de gaze naturale.
(2) Stocul de gaze naturale se exprimă în MWh și se raportează la cantitatea de gaze naturale destinată consumatorilor finali.
Articolul 4
(1) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș, prin Dispeceratul Național de Gaze Naturale, comunică titularilor licențelor de furnizare a gazelor naturale cantitățile de gaze naturale determinate conform prevederilor art. 2.
(2) În termen de două zile de la expirarea termenului precizat la alin. (1), titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale vor confirma Societății Naționale de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș cantitatea de gaze naturale stabilită de aceasta sau, pe baza informațiilor, datelor și a documentelor deținute, vor solicita rectificarea cantității de gaze naturale stabilite inițial de aceasta.
(3) În lipsa unui răspuns din partea titularului licenței de furnizare a gazelor naturale, va fi luată în considerare cantitatea de gaze naturale stabilită de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș.
Articolul 5
În termen de 3 zile de la expirarea termenului precizat la art. 4 alin. (2), Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș transmite Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în vederea avizării, stocul de gaze naturale defalcat pentru fiecare titular al licenței de furnizare a gazelor naturale.
Articolul 6
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei avizează stocul de gaze naturale, în termen de 3 zile de la primirea acestuia, și dispune afișarea acestuia atât pe pagina web a autorității, cât și pe pagina web a Societății Naționale de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș.
Articolul 7
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" - S.A. Mediaș, titularii licențelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale și titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.
Articolul 8
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie contravenție și se sancționează în conformitate cu prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale.
Articolul 9 — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Nicolae Opriș
București, 13 ianuarie 2009.
Nr. 3.
DECIZIE nr. 1.396 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 192 pct. 1 din Codul de procedură penală
DECIZIE nr. 1.395 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 alin. 1 teza întâi, alin. 2^1 și alin. 3, art. 460 alin. 4 și ale art. 570 din Codul de procedură civilă
NORMĂ nr. 1 din 5 ianuarie 2009 privind completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 6/2008 pentru modificarea și completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 7/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cecuri
HOTĂRÂRE nr. 3 din 9 ianuarie 2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor
DECIZIE nr. 1.399 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 303 alin. 5 din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 1.380 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 13, art. 15-17, art. 116-118 și art. 131-137 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
NORMĂ nr. 2 din 5 ianuarie 2009 privind completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Normei Băncii Naționale a României nr. 6/1994 privind comerțul făcut de instituțiile de credit cu cambii și bilete la ordin
Acest site folosește cookie-uri. Detalii