DECIZIE nr. 733/2010

Ion Predescu - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Augustin Zegrean - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Radu Stan în Dosarul nr. 259/36/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Autorul excepției a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate. Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 și al art. 156 din Codul de procedură civilă, o respinge ca nefondată, motivat de împrejurarea că de la data sesizării instanței de contencios constituțional, respectiv 29 noiembrie 2009, și până în prezent a trecut un interval de timp suficient pentru pregătirea apărării. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 29 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 259/36/2009, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Radu Stan în dosarul de mai sus. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15, art. 16, art. 17, art. 19 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1) și (2) și art. 24, deoarece textul criticat instituie doar 3 drepturi: și anume să fie informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, să fie asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanță și, în cazul în care persoana arestată nu înțelege sau nu vorbește limba română, are dreptul la un interpret, gratuit, asigurat de instanță. Or, este evident că, în absența altor drepturi expres prevăzute, cetățenii români sunt privați de protecție în străinătate și nu au posibilitatea de a se apăra chiar dacă dețin probe certe din care să rezulte neimplicarea în faptele pentru care a fost emis mandatul de arestare. Totodată, mai arată autorul excepției, textul creează o situație de inegalitate în fața legii pentru persoane ce săvârșesc infracțiuni în afara teritoriului țării comparativ cu cei care comit fapte similare pe teritoriul României. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, care au următorul conținut: "(1) Persoana arestată are dreptul să fie informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare.

(2) Persoana arestată are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanță.

(3) Persoana arestată care nu înțelege sau nu vorbește limba română are dreptul la interpret, asigurat gratuit de către instanță."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 36 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2008, a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru considerentele acolo arătate, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Distinct de argumentele deciziei menționate mai sus, Curtea mai constată următoarele: Critica autorului excepției pornește de la o premisă eronată potrivit căreia statul român trebuie să-i apere toate drepturile și libertățile consacrate de Constituție și de alte legi, inclusiv în situația în care prezervarea acestora se impune în străinătate. Or, o asemenea critică nu poate fi primită, deoarece nici Constituția României și nici vreo altă lege nu consacră dreptul la apărare juridică obligatorie pentru afaceri judiciare ce intră sub jurisdicția unor alte state. De altfel, un asemenea drept este prevăzut în legislația română numai expres și limitativ. În plus, chiar cu prilejul soluționării unei excepții anterioare invocate de același autor în aceeași cauză, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.193 din 24 septembrie 2009, că "autoritatea judecătorească română chemată să execute un mandat european de arestare poate hotărî asupra predării, dar nu poate să se pronunțe cu privire la temeinicia măsurii preventive sau a hotărârii judecătorești pronunțate în statul solicitant. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotărârii judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotărârea respectivă, unde persoana solicitată va beneficia de toate garanțiile procesuale existente". Așa fiind, protecția invocată de autorul excepției "nu poate fi convertită într-o cauză de impunitate pentru faptele antisociale comise pe teritoriul unui stat străin, judecătorul român hotărând asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, și nicidecum nu se pronunță cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunității arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale. Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul egalității între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare și cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condițiile Codului de procedură penală. De asemenea, măsura arestării provizorii dispusă în vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură privativă de libertate temporară, în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituția României, care satisface pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21 și art. 24, partea având la îndemână toate garanțiile procesuale specifice unui proces echitabil, sens în care poate invoca unul din motivele de refuz al executării, are dreptul de a fi informat cu privire la conținutul mandatului european de arestare, are dreptul de a fi audiat și asistat de un apărător ales sau numit din oficiu, are dreptul la un interpret dacă nu înțelege ori nu vorbește limba română și are posibilitatea de a formula recurs împotriva hotărârii referitoare la arestare etc." În sfârșit, Curtea mai constată că, pentru a opri o eventuală privare de libertate dispusă se autoritățile judiciare române în executarea unui mandat european de arestare, partea interesată are deplina libertate de a se apăra și de a se prezenta în fața autorității emitente a mandatului. A porni de la premisa încălcării drepturilor și libertăților fundamentale de către un stat cu care România a încheiat acorduri reciproce de colaborare internațională reprezintă un abuz de drept. Simplul fapt că statul român a semnat un astfel de acord atestă și garantează protecția drepturilor și libertăților cetățenilor săi atunci când intră sub jurisdicția autorității contractante, Legea nr. 302/2004 vizând în ansamblul său forme de cooperare judiciară internațională în materie penală în limitele prevăzute de art. 3, în condiții de curtoazie internațională reciprocă, de confidențialitate și după principiul non bis în idem. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, excepție ridicată de Radu Stan în Dosarul nr. 259/36/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 1 iunie 2010. PREȘEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru