DECIZIE nr. 534 din 27 aprilie 2010
DECIZIE nr. 534 din 27 aprilie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 și ale art. 98 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
DECIZIE nr. 562 din 29 aprilie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 304^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 304^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Ion în Dosarul nr. 5.046/107/2008 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului nr. 268D/2010 al Curții Constituționale. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 269-274D/2010, nr. 397D/2010 și nr. 420D/2010, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Nicoleta Claudia Bălșan, de Dumitru Sârb, de Simion Dadu, de Nicolae Cibu, de Maria Botoacă, de Remus Boncuț și de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în dosarele nr. 5.027/107/2008, nr. 4.984/107/2008, nr. 6.282/107/2008, nr. 5.050/107/2008, nr. 5.093/107/2008 și nr. 5.104/107/2009 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și în dosarele nr. 134/109/2009 și nr. 3.544/109/2008 ale Tribunalului Argeș Secția civilă. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 269-274D/2010, nr. 397D/2010 și nr. 420D/2010 la Dosarul nr. 268D/2010, având în vedere că acestea au un obiect parțial identic. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 269-274D/2010, nr. 397D/2010 și nr. 420D/2010 la Dosarul nr. 268D/2010, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierile din 7 ianuarie 2010 și din 11 ianuarie 2010, pronunțate în dosarele nr. 5.046/107/2008, nr. 5.027/107/2008, nr. 4.984/107/2008, nr. 6.282/107/2008, nr. 5.050/107/2008, nr. 5.093/107/2008 și nr. 5.104/107/2009, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 304^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Ion, de Nicoleta Claudia Bălșan, de Dumitru Sârb, de Simion Dadu, de Nicolae Cibu, de Maria Botoacă, de Remus Boncuț în cauze având ca obiect soluționarea unor recursuri civile. Prin încheierile din 6 ianuarie 2010 și 20 ianuarie 2010, pronunțate în dosarele nr. 134/109/2009 și nr. 3.544/109/2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în cauze având ca obiect drepturi salariale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile criticate din Codul muncii sunt neconstituționale, deoarece angajatul este discriminat și nu beneficiază de un proces echitabil, atunci când, în cadrul unui litigiu de muncă, deși majoritatea înscrisurilor care pot duce la aflarea adevărului se află la angajator, acesta nu le depune în fața instanței, pronunțându-se astfel o soluție greșită. De asemenea, se susține că dispozițiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, deoarece creează discriminări între "cei ale căror litigii au și calea de atac a apelului și cei ale căror litigii prevăd și calea de atac a recursului." Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Argeș - Secția civilă și-au exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, și ale art. 304^1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: - Art. 287 din Legea nr. 53/2003: "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."; - Art. 304^1 din Codul de procedură civilă: "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele." Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: Referitor la prevederile art. 287 din Codul muncii, Curtea a statuat prin numeroase decizii că acestea nu contravin prevederilor constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 18 ianuarie 2005, Curtea, respingând excepția, a reținut că dispozițiile art. 287 din Codul muncii reprezintă norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, se stabilesc prin lege, precum și că salariatul și angajatorul sunt două părți ale conflictului de muncă, situate pe poziții opuse și cu interese contrare, situația lor diferită justificând, în anumite privințe, și tratamentul juridic diferențiat. Angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe. În ceea ce privește dispozițiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității acestora prin numeroase decizii. Spre exemplu, prin Decizia nr. 1.004 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 7 noiembrie 2008, Curtea a statuat că recursul constituie în această ipoteză o cale de atac cu caracter devolutiv, în care, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza, atât sub aspectul legalității, cât și sub acela al temeiniciei, nelimitându-se să examineze doar hotărârea pronunțată de prima instanță, exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile Constituției. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 304^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Ion, de Nicoleta Claudia Bălșan, de Dumitru Sârb, de Simion Dadu, de Nicolae Cibu, de Maria Botoacă, de Remus Boncuț în dosarele nr. 5.046/107/2008, nr. 5.027/107/2008, nr. 4.984/107/2008, nr. 6.282/107/2008, nr. 5.050/107/2008, nr. 5.093/107/2008 și nr. 5.104/107/2009 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din București în dosarele nr. 134/109/2009 și nr. 3.544/109/2008 ale Tribunalului Argeș - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 29 aprilie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
DECIZIE nr. 534 din 27 aprilie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 și ale art. 98 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
DECIZIE nr. 581 din 4 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, precum și a celor ale art. 2 din titlul X al Legii nr....
DECIZIE nr. 604 din 6 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce...
DECIZIE nr. 628 din 6 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil
DECIZIE nr. 642 din 11 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticor...
DECIZIE nr. 667 din 18 mai 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticor...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii