DECIZIE nr. 491/2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Dumitru Talpă în Dosarul nr. 13.213/95/2008 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 13.213/95/2008, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Dumitru Talpă. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 și 21 din Constituție, precum și art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece instituie un tratament juridic defavorabil creditorului în raport cu debitorul, în favoarea căruia se creează două grade de jurisdicție, și anume un grad de jurisdicție de competența judecătorului-sindic și un al doilea grad de jurisdicție acordat exclusiv debitorului, în competența instanțelor care soluționează căile de atac - la care creditorul nu are acces. Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepției îl constituie art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 277 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009. Textul art. 36 este următorul: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor". Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi și art. 21 privind liberul acces la justiție. Este invocată și încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. Curtea, în jurisprudența sa, ca de exemplu Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007, a statuat că în materia insolvenței sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind însă aplicabil art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia: "Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial și ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvență, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000." Legiuitorul a avut în vedere ocrotirea intereselor părților, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuțiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, pe care le impun desfășurarea și finalizarea procedurii insolvenței. Totodată, Curtea a reținut că "regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 85/2006 se aplică în mod echitabil creditorilor și debitorilor aflați în situație identică și care se încadrează în ipotezele normelor juridice respective, fără a institui privilegii sau discriminări, fiind astfel respectate dispozițiile art. 16 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". În legătură cu susținerile potrivit cărora se creează un regim juridic defavorabil creditorului în raport cu debitorul, în favoarea căruia sunt stabilite două grade de jurisdicție, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 126 și ale art. 129 din Constituție, stabilirea competenței instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată, precum și a condițiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești intră în competența exclusivă a legiuitorului. Accesul liber la justiție nu are semnificația că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Constituționale, care, prin numeroase decizii, a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite, precum și că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Curtea mai constată că nici reglementările internaționale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac. Astfel, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede asigurarea posibilității unui recurs efectiv la o instanță națională. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată în cazul "Golder contra Regatului Unit", 1975, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept. Considerentele pe care s-au bazat soluțiile anterioare ale Curții Constituționale, pronunțate în cauze similare, sunt valabile și în prezenta cauză, neexistând niciun motiv pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Dumitru Talpă în Dosarul nr. 13.213/95/2008 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Maria Bratu _________