DECIZIE nr. 542/2010

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Carmen-Cătălina Gliga - procuror Fabian Niculae - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Hubert Louis Larmaraud în Dosarul nr. 31.652/3/2009 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 8.211D/2009 care are un obiect identic. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 8.211D/2009 la Dosarul nr. 8.210D/2009, care este primul înregistrat. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 2 noiembrie 2009, pronunțate în dosarele nr. 31.652/3/2009 și nr. 31.655/3/2009, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Excepția a fost ridicată de Hubert Louis Larmaraud și de Stephane Jaques Dumas în dosare având ca obiect cereri de deschidere a procedurii insolvenței. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii apreciază că din analiza prevederilor legale criticate se poate observa că judecătorul-sindic, la cererea debitorului, îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Autorul consideră că această situație reprezintă o încălcare a drepturilor constituționale garantate ale creditorului, drepturi ce privesc liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Obligarea creditorului la plata unei cauțiuni ar trebui să fie o situație de excepție, împrejurare în care legiuitorul ar fi trebuit să instituie o enumerare limitativă a cazurilor în care o asemenea cerere poate fi formulată, iar nu să reglementeze că "instanța poate dispune consemnarea cauțiunii la simpla cerere a debitorului". Tribunalul București - Secția a VII-a comercială apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul conținut: "(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă." În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 53 alin. (1) și (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, Curtea a constatat că dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței permit instanței de judecată ca, ținând seama de circumstanțele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual șicanatoriu al cererii creditorului de deschidere a procedurii insolvenței și să stabilească o cauțiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Totodată, depunerea cauțiunii constituie o garanție, în sensul că, în urma respingerii cererii, debitorul va putea cere și obține despăgubiri pentru pagubele suferite datorită deschiderii nejustificate a procedurii insolvenței. De altfel, cu privire la constituționalitatea măsurii obligării la plata unei cauțiuni, stabilită printr-un act normativ, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000. Prin acea decizie s-a statuat că stabilirea unor condiții privind exercitarea unor drepturi de natură să împiedice abuzul de drept nu constituie o îngrădire a accesului la justiție sau a altor drepturi constituționale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Hubert Louis Larmaraud și de Stephane Jaques Dumas în dosarele nr. 31.652/3/2009 și nr. 31.655/3/2009 ale Tribunalului București - Secția a VII-a comercială. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Fabian Niculae ___________